Dupa decenii de amorteala Romania a coborat in strada, lasand deoparte pretentia ca ar lucra. Nu ca nu s-ar munci in Romania. In pofida atator contestari ale realitatii muncii la noi, emise la o cafea, intr-o conversatie de circumstanta sau cu un dispret superior si, pasamite, dezinteresat, se munceste in draci in Romania. Ca rezultatele nu sunt pe masura este o cu totul alta problema. Management de natarai, capitalisti de carton, mafioti de diverse calibre, la un capat; iar la celalalt, politici ale resurselor umane care presupun angajarea cu pile, pe baze de rudenie si prietenie, sau concedierea oportuna, de catre patroni care incearca sa dribleze plata partilor sociale si a taxelor pentru angajati, preferandu-i sclavi la negru. Se merge la serviciu pana si prin locatii unde nu se clinteste nici frunza – fiindca ele servesc, de fapt, de fatada spalarii banilor – sau se ofera ceea ce ori nu intereseaza piata, ori nu poate fi absorbit de consumatori din cauza preturilor.
Este adevarat, asa stau lucrurile deseori pe la noi. Nu este de mirare ca se creeaza impresia de harababura fara de capatai. Dar cei care tasnesc zilnic dintr-un loc intr-altul, cei care nu consimt sa se lase alungati din tara si nici nu pot trai dintr-un singur salariu, mai mult un bacsis sporadic si modest, umilitor, ei bine, acestia lucreaza, de multe ori, pe rupte. Fireste, daca trecem cu vederea weekendurile, nu intotdeauna, si sarbatorile legale, exceptia vizibila ramane ziua de 5 octombrie 2009.
Nu toata lumea a abandonat ocupatia cotidiana, ci doar cateva categorii de angajati "la stat". Sectorul public a lasat, in fine, deoparte, sapa si lopata, echerul si compasul, creta si buretele, roba si toga, ma rog, insemnele tipului de activitate specifice, pentru a-si exprima nemultumirea fata de prezent si de perspective si speranta (neintemeiata) de mai bine. Nu, nu este o greva generala. N-a mai fost asa ceva in Romania de decade intregi. si dupa propaganda comunista pana in 1989, postcomunista de dupa 1989, nici n-ar putea fi altfel.
Este multa lume care se simte in delict numai si numai pentru ca i s-a spus si repetat la infinit ca a-ti face vocea auzita, a-ti exprima public nemultumirea si ingrijorarea, a face un pas din interiorul casei pana pe trotuar, ramanand o secunda in picioare, drept, neincovoiat, acolo, este… nepatriotic, nesabuit, nesimtit sau, in cel mai bun caz, inutil.
Eu stau si ma mir cum de s-a izbutit si atat. Dintre toti protestatarii romani din ultimii douazeci de ani, cei de prin spitale si din scoli au fost cei mai batjocoriti, umiliti, dezavuati si neluati in seama. Cum insul uman este pretuit prin partile noastre numai cantitativ, statistic, la nivelul cifrelor mari, sanatatea si educatia individuala nu intereseaza pe nimeni. Ce le pasa decidentilor ca profesorul pune stiloul jos, inchizand catalogul, iar cadrele sanitare incetinesc ritmul (fiindca a-l stopa cu totul ar insemna sa lasi oamenii de la urgente sa moara unul dupa altul)?
Nici o problema. In viclenia lor, oamenii de stat profita din plin de convingerea multor cetateni ca profesorii isi bat joc de meseria lor, ca doctorii iau mita si nu acorda atentie pacientilor, ca functionarii din administratie sunt niste birocrati insolenti, care oricum nu le rezolva problemele, si ca politia e moale, incapabila sa rezolve problema infractionalitatii. Daca politistii isi pun o banderola alba pe brat, n-au decat…
In acest fel, tot mai multe categorii de slujbasi ai institutiilor care constituie, de fapt, statul sunt dispretuite, puse la zid integral, fara a se tine seama de realitatea ca unii dintre lucratorii respectivi pot fi eficienti si calificati, chiar daca altii -au dovedit indolenti si taietori de frunza la caini. Dand apa la moara acestui tip de cartiri, guvernantii se dovedesc iresponsabili. Ei nu dovedesc decat ca tot ce este sub primul esalon – pe buna dreptate numit acesta oligarhie – devine o patura cenusie, proliferand cancerigen, pasamite, desemnata generic drept "bugetarii", denumirea onoranta si calificanta de "stat" fiind pastrata in exclusivitate pentru uzul demnitarilor.
Procedura este iresponsabila si aprinde un fitil care nu va arde prea mult timp inaintea unei posibile explozii. Iar primul semn de natura sa ingrijoreze mintile lucide ar trebui sa fie chiar ziua de 5 octombrie 2009; ziua cand cateva mari categorii de "bugetari" s-au oprit din munca intrand in greva.
Suntem inca departe de greva generala a anului 1933. Dar viteza evenimentelor este alta decat in perioada interbelica. Lumea s-a saturat sa plateasca facturile unor guverne care socotesc, pe bani tot mai multi, ca este firesc si legitim sa dea din umeri la nevoile oamenilor. Suntem totusi in anul care a precipitat, de bine, de rau, primele anchete cu acuze de abuz in serviciu la adresa unor ministri, dovedite sau in curs de a fi probate. Se apropie iarna, iar cheltuielile supravietuirii nu vor scadea, ci vor creste. Chiar si la nivelul cabinetului.
