S-a spus cândva că ipocrizia este reverența pe care viciul o face virtuții. De acord. Și totuși: parcă prea multe reverențe din toate părțile vedem zilele acestea! Haideți, încheiați odată dansul!
Sunt zile ale doliului, când continuă să moară în spitale nefericiții răniți de la clubul Colectiv, când vinovățiile și arestările se extind și, presupun, se vor extinde mai departe, când descoperim stupefiați lentoarea (neglijență, incompetență, mândrie stupidă?) autorităților române în a cere ajutor internațional în acest accident complet atipic, ba și când aflăm îngroziți – din partea noului prim-ministru interimar, dar și ministru al Educației – că marea majoritate a școlilor din România nu are aviz de la pompieri. Sunt zile tensionate, când lumea continuă să se adune seara în piețele orașelor noastre, clamând nevoia reînnoirii nu doar politice, dar și morale. Sunt zile dificile ale creionării unui nou guvern (de tehnocrați?) pentru un an și, să sperăm, a unui nou pact politic ori poate chiar a unei noi maniere de a administra o țară. Sunt deci și zile ale speranței renașterii spiritului civic, ale maturizării politice a unei generații. Sunt, desigur, și zile ale solidarității cu victimele, din partea celor care donează sânge, din partea medicilor, a asistentelor, pompierilor, dar și din partea cetățenilor care donează în beneficiul răniților, cât și din aceea a medicilor, spitalelor și guvernelor străine, care au acceptat transferul mai multora dintre cei arși și intoxicați.
Citește continuarea textului în Revista 22.
