Craciunul este nu doar o mare sarbatoare crestina, ci si un excelent revelator fotografic pe seama unei societati pline de contradictii, cum ne apare multora dintre noi societatea romaneasca. Contrastele pe care le antreneaza ar fi de-a dreptul hilare, daca nu ne-ar implica direct si nu le-am trai de cele mai multe ori dramatic, cu consecinte greu de calculat, de la caz la caz. Numai un exemplu, la indemana oricui: la televizor criza economica este o constanta a programelor de stiri si de comentariu politic. Asprimile – binevenite, in felul lor – ale premierului Emil Boc si exemplele concrete de strans cureaua peste burtile supergrasanilor institutionali de la varf, date de ministrul Transporturilor, Berceanu, au starnit reactii si au dat o idee despre ceea ce ar putea fi o diminuare concreta a puterii birocratiei parazitare din esalonul superior pe fondul mult anuntatei degradari a situatiei materiale din lume si de la noi. In acelasi timp insa, ratingul emisiunilor de gen a fost sensibil afectat de febra cumparaturilor in vederea celebrarii Nasterii Domnului, mall-urile gemand, literalmente, de forfota unei populatii decise sa se rasfete cu prilejul marelui final de an, al Saturnaliilor moderne. Aceasta situatie vorbeste despre realitatile suprapuse si concurente ale modului in care diversele Romanii isi reprezinta traseul de viata. Este clar ca spectrul inflatiei, prabusirilor industriale si financiare, al degradarii ratingului de tara de catre marile agentii, al unui somaj in expansiune – spectre-avertisment mai ceva decat in "Povestea de Craciun" a lui Dickens, dar care, tot ca acolo, par sa il sperie doar pe batranul camatar carpanos si plin de bani, adica pe maharii zilei – nu valoreaza mai mult decat un baubau infantil in ochii populatiei fara mari economii prin conturi. Cand tragi din greu peste an ca sa te mentii pe linia de plutire, cand esti deja jos si te descurci de ani printr-o echilibristica abila, la limita dintre decenta si saracie, stii ca abstinenta de sarbatori nu garanteaza nici o ameliorare ulterioara a nivelului tau de viata. si daca ai fi un zeu al economiilor cotidiene, modul in care politica si capitalul autohton isi lasa amprenta in punga ta nu mai reprezinta un secret, asa incat e sigur ca scaderea valorii leului si modificarile ascendente de preturi nu-ti dau prea multe sanse tie ca individ. Lupta de unul singur cu dihaniile de deasupra noastra, cu invizibilele puteri stihiale care ne biciuiesc obrajii neincetat si ne naruie castelele din carti de joc, nu are nici o sansa fara eficienta unor conduite manageriale coerente cu impact consistent si de o anumita durata asupra vietii marii majoritati a cetatenilor. De aceea, lasand deoparte simpaticul gest cosmetic de a concedia niste bugetari cu gusa si talii ingrosate care totusi s-au dovedit suficient de agili pentru a se cocota sus in ierarhiile marilor monopoluri nationale, si salutand cu un zambet batalia castigata de Boc la nivelul imaginii, deocamdata, lumea prefera in aceste zile certitudinile bradului, ale piftiei si ale sarmalelor, sacrificand pusculita pentru a le oferi bucurii copiilor si tuturor celor dragi.
Este una dintre ocaziile in care cei multi nu gresesc. Ce-i in mana nu-i minciuna, zice un proverb romanesc din vechime, surprinzator prin materialismul si pragmatismul lui, dar izvorat dintr-o neinduplecata experienta de generatii. Nu e mai putin adevarat insa ca exista si un versant opus in acest timp suspendat al sarbatorilor. Initial momente de bucurie spirituala, colindele s-au transformat si ele, o data cu iesirea din ordinea arhaica, nu foarte diferentiata social, a satului romanesc milenar, in lumea brutal diferentiata social a neocapitalismului romanesc postcomunist. Ce mai sunt urarile de Craciun astazi? Pentru unii, prilej de vizita la bogati si de umplere – modesta, capricioasa – a traistei de colindator vagant, intr-un univers tot mai inchis si mai rapace parca. Pentru altii, prilej de abreviere si substituire prin SMS, mai cu seama in formula vertical-ierarhica si ascendenta, dinspre subordonat catre sef (cand este invers, devine populism curat). Alta categorie de oameni, mult mai intemeiata etic si estetic, chiar daca amputata de altitudine, e ceata de oriunde a chefliilor, care valorizeaza colindatul ca pretext pentru un bairam pe cinste. Sa traiasca si sa le fie de bine, fiindca ei salveaza sensul stravechi al petrecerii, al loisirului, al eliberarii de poverile inrobitoare ale vietii de fiecare zi. In fine, ar mai fi si cei care, nefiind manati de nevoi sociale, ci din pura bucurie a reintalnirii celor dragi si a increderii ca urarile pot realmente influenta pozitiv viitorul – prin puterea vointei si a cantecului, dar si prin valoarea lui religioasa de rugaciune indreptata spre Domnul Ceresc –, colinda eliberati de constrangerile altor nevoi decat cele pur spirituale, visand la ospete mai substantiale decat cele multumitoare doar pentru pantec.
Dincolo de orice clasificari insa, in Romania – unde oamenii publici se vaita si se incrunta – noi, ceilalti, petrecem si colindam; semn de sanatate organica intr-o societate asaltata nu numai de griji, ci si de multime de alienari si alterari. Iar asta e nemaipomenit de bine!
