Este pentru prima dată, după mai bine de 20 de ani, când un partid cu adevărat nou reuşeşte să pătrundă în Parlament.
Prin „partid nou“ înţeleg un partid care nu s-a format nici prin sciziparitate, prin desprinderi şi alipiri de fracţii din FSN sau „partidele istorice“, şi nici din oameni fugiţi, din varii motive, din formaţiunile existente.
ALDE şi PMP sunt partide înfiinţate după ultimele alegeri parlamentare, dar ele sunt de fapt disidenţe din PNL, respectiv PDL. Defunctele PP-DD şi UNPR nu s-au desprins direct din vechile partide, însă au fost populate majoritar cu politicieni plecaţi din acestea.
Cercetările indică (peste tot, dar la noi mai accentuat) continua erodare a încrederii publicului în politicieni. Aceasta înseamnă, implicit, că existau aşteptări pentru apariţia uneia sau mai multor formaţiuni care să aducă pe scena politică oameni din afara actualelor elite politice. Au mai existat în trecut încercări de formare a unor partide „de la firul ierbii“ (Uniunea pentru Reconstrucţia României, Noua Republică, M10), dar au eşuat din varii motive.
Performanţa USR este cu atât mai remarcabilă cu cât partidul a fost înfiinţat cu doar patru luni înainte de intrarea în campania electorală. E de discutat în ce măsură liderii săi au greşit prin întârzierea declanşării procesului de construcţie a partidului. Un argument ar fi acela că a fost nevoie de succesul din alegerile de la Bucureşti (unde USB s-a situat pe locul al doilea) pentru a produce valul necesar coagulării disponibilităţilor de implicare existente în ţară.Din şubrezenia construcţiei politice încropite în grabă au rezultat deficienţe vizibile în campania electorală: incoerenţa orientărilor valorice, refuzul asumării unor poziţii clare pe teme sensibile, amatorismul, diletantismul manifestat în acţiunile electorale, lipsa de transparenţă, acceptarea pe liste a unor oameni insuficient de cunoscuţi (inclusiv de către „nucleul“ partidului) care au produs declaraţii dubioase, rapid sancţionate de adversari. Asta a dus la pierderea de voturi, atât prin îndepărtarea unor potenţiali votanţi, cât şi prin ratarea unor oportunităţi (de exemplu, nu au putut avea acces la televiziunea publică). Practic, lipsa de resurse umane a făcut ca partidul să fie absent din jumătate dintre judeţele ţării şi din întreaga zonă rurală. În aceste condiţii, scorul final de aproape 9% apare de-a dreptul miraculos.
Cum spuneam, intrarea în Parlament a unui partid nou este un eveniment. A devenit posibilă inclusiv prin schimbarea legislaţiei partidelor şi a legii electorale, care a facilitat întrucâtva accesul noilor veniţi pe scena politică. După vechea lege a partidelor, Uniunea Salvaţi Bucureştiul nu ar fi putut exista, deci nici continuarea acesteia, USR. (Legile astea sunt în continuare pline de inechităţi menite să asigure conservarea sistemului şi mă aştept ca una din preocupările principale ale noului grup parlamentar să fie reformarea sistemului electoral.)
E o breşă; prin ea ar putea pătrunde, în viitor, noi forţe politice, care să producă o veritabilă reformă a clasei politice. 10% din viitorul Parlament e altfel, şi sper că va acţiona altfel decât a fost până acum. Mai mult, am remarcat că apariţia pe scena politică a noului actor a obligat vechile partide la o redefinire a criteriilor de selecţie a candidaţilor – printre corifeii consacraţi ai jocurilor politicianiste şi-au făcut loc şi aici oameni care până acum ne-au dat motive să credem că vor altceva decât folosirea puterii în scopuri nelegitime.
Desigur, toate astea stau sub semnul lui „poate că“ sau, mai exact, „sper că“. Pentru ca ele să devină realitate, e nevoie ca grupul noilor veniţi să nu se piardă în masa parlamentarilor nărăviţi în rele. Asta depinde în primul rând de capacitatea membrilor săi de a alcătui un adevărat partid (deocamdată, e o combinaţie de cenaclu şi cooperativă). Adică, structuri de decizie transparente şi eficiente, identificarea competenţelor în toate domenile, extindere în toată ţara, clarificări ideologice indispensabile de îndată ce grupurile parlamentare vor trebui să se pronunţe şi pe subiectele care divid.
Responsabilitatea liderilor Uniunii Salvaţi România e uriaşă. Ei nu au primit cele peste 600.000 de voturi pentru ce au făcut, ci pentru ceea ce se speră că vor face. Dacă nu vor confirma aşteptările, asta ar putea însemna o nouă generaţie eşuată sub semnul lui „nu e nimic de făcut“ – sau, vorba prietenilor lui Nicuşor Dan, „n-ai cu cine“.
