Un trădător voluntar: Traian Băsescu | OPINIE

Grigore Cartianu Actualizat: 07.05.2017 - 13:14

Ceea ce se întâmplă cu Traian Băsescu de vreo doi ani încoace poate constitui materie primă pentru un studiu serios de patologie a puterii. Nici psihologia, nici psihiatria nu ar ieși în pierdere dintr-un asemenea demers științific.

Share

Ceea ce se întâmplă cu Traian Băsescu de vreo doi ani încoace poate constitui materie primă pentru un studiu serios de patologie a puterii. Nici psihologia, nici psihiatria nu ar ieși în pierdere dintr-un asemenea demers științific.

Traian Băsescu reprezintă cel mai mare naufragiu al unui politician în era postcomunistă. Aici nu e vorba de o bărcuță eșuată pe un banc de nisip, ci de o navă de mare tonaj care, din nebunia comandantului, intră cu toată viteza în cea mai puturoasă mlaștină politică. O sinuci­dere greu de înțeles prin argumente raționale.

Băsescu a fost un fenomen al politicii românești. Prin forța personalității sale, dublată de o anumită carismă, a influențat istoria recentă a națiunii române. Ascen­siunea sa a fost spectaculoasă, iar înfrângerile pe care le-a administrat PSD-ului rămân memorabile.

Coborârea este însă la fel de abruptă, cu accente mi­zerabile. Capitalul de fost președinte îi putea asigura o bătrânețe politică liniștită, cu o doză consistentă de prestigiu și cu o apreciere publică deloc neglijabilă. Dar Bă­sescu a ales altfel. A îmbrăcat costumul de pirat când putea rămâne cu amintirea comandantului de navă. A ieșit în piața publică și s-a detonat ca un taliban anti-justiție. Nu s-a jenat să-și dea jos nădragii în piața publică, înainte de a se arunca în aer fără nicio garanție că-i vor fi hărăzite 70 de fecioare blonde de Pleșcoi.

În trecut, Traian Băsescu a câștigat simpatia a milioane de români poziționându-se clar – și corect – pe două fronturi: justiție și politică externă. Ofensiva anti-corupție și orientarea pro-occidentală i-au adus susținerea unor segmente sociale râvnite de orice politician de anvergură.

Pe acești doi piloni și-a întemeiat Băsescu cei 14 ani de putere (10 la Cotroceni și 4 la Primăria Capitalei): justiție și politică externă. Pe primul și l-a dinamitat, începând din 2015, cu inconștiența unui sinucigaș. Parcă i-a umblat cineva la circuitele neuro­nale imediat după părăsirea Palatului Cotroceni. E ca și cum ai schimba polii unui magnet: nu mai atrage, ci res­pinge. Nu mai e pro-justiție, ci anti-justiție. Nu mai e anti-corupție, ci pro-corupție. Așa s-a născut un monstru politic, capabil de abjecții specifice marelui său rival de pe vremuri: PSD.

Acum, propunerile nerușinate ale lui Băsescu, în privința grațierii corupților și a pulverizării Codului Penal, îi uimesc chiar și pe unii PSD-iști. Prin insistența cu care încearcă să-i scape de pușcărie pe marii infractori, fostul președinte e tot mai compatibil cu Dragnea și cu Tăriceanu. În fond, aceasta e formula anti-justiție a momentului: Dragnea – Tăricea­nu – Băsescu – Iordache – Nicolicea – Șerban Nicolae. Plus oastea nevăzută a PSD și lotrii de la ALDE, cărora Băsescu le adaugă câțiva locotenenți de la PMP.

Apropo de PMP: Băsescu nu se distruge doar pe el însuși, ci își condamnă și partidul. El l-a făcut, el îl omoară. În PMP există deja două tabere, care par ireconciliabile: una anti-justiție (condusă de Băsescu), cealaltă pro-justiție (repre­zentată, la vedere, de Turcescu și Tomac).

De ce a ales Băsescu o autodistrugere atât de specta­culoasă și complet irațională? Pentru un studiu obiectiv, ar fi bine să parcurgem câteva declarații ale sale, în două perioade distincte. Mai întâi, atitudinea pro-justiție.

Decembrie 2012: „Le spun eu domnilor Ponta și Crin Antonescu de ce sunt neliniștiți liderii europeni. Sunt neliniștiți din cauza atacurilor permanente la justiție“.

Aprilie 2014: „În România, când furi, trebuie să te aștepți ca mai devreme sau mai târziu să răspunzi în fața legii. Am trecut de epoca Adrian Năstase, când nimeni nu avea curajul să se atingă de politicieni. Procurorii și judecătorii, astăzi, fără să fie influențați de nimeni, ci doar de conștiința lor și de lege, condamnă oameni politici, ceea ce este absolut corect“.

Iunie 2014: „Între conso­lidarea justiției și apărarea fratelui meu, voi alege consolidarea justiției. (…) Nu sunt dispus să cred decât în varianta justiției, și nu în a fratelui meu, pentru că într-un stat de drept varianta justiției este cea adevărată“.

August 2014: „Independența justiției este scrisă în Constituție. (…) În acest document se vorbește că ne angajăm să nu atacăm instituțiile justiției și să nu contestăm hotărârile judecătorești ca oameni politici, să nu atacăm ANI, să nu atacăm DNA, să nu atacăm DIICOT, Parchetul General…“.
Martie 2015: „Am preluat o țară în care justiţia a fost la cheremul politicienilor. Am lăsat o ţară în care politicienii sunt la cheremul justiţiei. Politicienii să tremure de frica procurorilor, nu procurorii de frica politicienilor!“.

Iar acum, ce auzim? Parcă nu mai e Băsescu, ci o clonă pesedizată a acestuia. Iată: „Ţara nu mai este condusă de politicieni, ci de procurori, de magistrați“; „Am discutat cu procurori care, râzând, îşi enumerau numărul de scalpuri de politicieni pe care le au la cingătoare“; „S-a declanșat o luptă crâncenă între magistrați (în mod deosebit procurori) și politicieni“; „Magistrații vor să-i țină în lesă pe politicieni arătându-le cătușele și porțile închisorilor cu ani grei de pușcărie“.

Ce s-a întâmplat cu Traian Băsescu? Ce trăiri dramatice, necunoscute publicului, l-au transformat dintr-un lider credibil într-o caricatură politică? Ce spaime l-au făcut să se repoziționeze la 180 de grade față de justiție? Ce rol are Elena Udrea în povestea asta?

Răspunzând acestor întrebări, vom înțelege poate cine este cu adevărat Traian Băsescu. Până una-alta, foștii săi votanți îl consideră un trădător fără scrupule. Un trădător voluntar.   

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...
Loading...
loading...