Ultima tendinta a luptei impotriva crizei financiare pare a fi protectionismul, practicat in general de guvernele marilor puteri economice, care, atunci cand baga mana in buzunarul bugetului, conditioneaza ajutoarele de consumarea banilor strict in interiorul granitelor. Perversitatea noului val de protectionism este ca avem in fata un santaj rezonabil, care aparent da satisfactie contribuabililor ai caror bani sunt consumati. Mesajul protectionismului, de inspiratie nationalista, suna tentant pentru politicieni, deoarece este reconfortant sa anunte ca vor cheltui bani pentru a proteja locurile de munca, aratand in subsidiar grija pentru cetatean.
Unul dintre primele semne ale protectionismului a fost gestul Irlandei, care a garantat asta-toamna integral depozitele bancare ale cetatenilor ei, nascand nervozitate la Bruxelles. Modelul a fost urmat de alte tari, insa prudenta in fata posibilelor pericole ascunse in pietele financiare a impiedicat raspandirea fenomenului.
In ultimele zile insa, un val de protectionism ameninta comertul international. Americanii pregatesc un set de clauze prin care sa conditioneze accesul la un ajutor din pachetul de 1.560 miliarde dolari pregatit de administratie de cumpararea produselor "made in USA". Astfel se pregateste un acord care sa impuna firmelor ce vor lucra la proiecte de infrastructura finantate de guvern, estimate la 64 miliarde dolari, sa cumpere otel fabricat acasa. Americanii au mai trecut prin asta, iar cel mai interesant indemn i-a apartinut lui John Fitzgerald Kennedy: "Intrebati-va nu ce poate face America pentru voi, ci ce puteti face voi pentru America". Uniunea Europeana cere insa detalii, evident nemultumita, iar exportatorii americani se opun masurii deoarece o vad intorcandu-se impotriva lor.
Europa insasi este cuprinsa de febra protectionista, deocamdata la nivel declarativ. Ministrul spaniol al Industriei isi indeamna concetatenii sa-si ajute tara consumand produsele fabricate acolo. Premierul britanic, Gordon Brown, avertizeaza insa ca apare riscul protectionismului financiar, in care banii nu mai trec granita acolo unde e nevoie de ei, indiferent de castig. Nici Romania nu e imuna la indemnuri de acest tip, presedintele indemnandu-ne sa cumparam Dacii, iar ministrul Turismului – sa ne facem vacantele in tara.
Iata insa reversul medaliei: Renault primeste bani din pachetul de 6 miliarde euro dat de guvernul francez industriei auto, dar i se cere insistent sa nu vanda in Franta masinile produse in fabricile sale din alte tari. Asta s-ar putea traduce prin taierea exportului de Dacii, reducerea investitiilor si, ca rezultat, prin concedieri la afacerea din Romania.
Nu este singurul exemplu. Multe afaceri romanesti tremura de teama ca nu vor mai primi bani de la grupurile-"mama".
Tentatia protectionismului este insa periculoasa, deoarece acesta a mai fost o unealta de lupta in timp de criza si in anii ’30, ai Marii Depresii. Atunci, americanii au stampilat asa-numitul act Smoot-Hawley, care taxa salbatic peste 1.000 de marfuri. Masurile protectioniste n-au adus prosperitate nici atunci, n-au cum s-o ofere nici acum. Razboiul rece al comerciantilor a fost acompaniat de arme in scurta vreme. In vremurile noastre pare improbabila o insularizare, in conditiile globalizarii care, cu toate problemele ei, a miscat totusi banii si i-a facut pe oameni sa traiasca mai bine. In plus, eu nu cred ca vibreaza multa lume la indemnul cumpararii de marfuri cu parfum local. Mai ales daca parfumul local costa mai mult si e mai prost.
Avertismentul impotriva protectionismului calca insa pe un teren sensibil. Insa noi, jurnalistii, suntem uneori ca oglinda din "Alba-ca-Zapada", aia care a raspuns sincer la intrebarea aroganta a reginei cea rea privind competitoarele in frumusete. Povestea a aratat ca oglinda a avut dreptate.
