Potrivit unei noi reglementări legislative din domeniul concurenţei, urmează ca Guvernul să poată stopa sau interzice preluarea unor companii sau a unor active din România în cazul în care Consiliul Suprem de Apărare a Ţării apreciază că operaţiunea prezintă riscuri pentru siguranţa naţională. Mai concret, în situaţiile în care o operaţiune de preluare a controlului unor întreprinderi sau unor active prezintă riscuri pentru siguranţa naţională, Guvernul, la propunerea CSAT, va emite o hotărâre prin care această operaţiune să fie interzisă, cu respectarea competenţelor Comisiei Europene în domeniu.
Să vezi şi să nu crezi! Unde o asemenea reglementare? În România! În România, unde ne-am vândut deja străinilor şi resursele, şi sufletul?! Căci de cine ne-am feri decât de străini, pentru că oricum noi pe noi nu ne putem cumpăra! Nici nu vizăm şi nici bani nu avem!
Să vezi şi să nu crezi! Straneitatea acestei apariţii într-un asemenea peisaj este subliniată de cei ce se află probabil la originea respectivei apariţii. O sumedenie de avocaţi au fost poate tocmiţi sau poate rugaţi să spună că o astfel de nouă prevedere este uzuală şi necesară. Uzuală, pentru că există şi în legislaţia din SUA, Marea Britanie sau Franţa, nu mai vorbim de legislaţiile din ţări emergente precum China.
Necesară, pentru că, într-adevăr, trebuie să existe un mecanism de apărare în caz că tranzacţii economice sau financiare afectează interesele naţionale strategice. Ca atare, noua prevedere, uzuală şi necesară, este prezentată mai mult ca un fel de scuză faţă de cei care eventual ar fi vizat România şi ar fi acum descurajaţi cumva de abandonarea cadrului legislativ de până acum complet lax, fără reguli şi mecanisme de autoapărare.
Pentru cei sideraţi până acum tocmai de absenţa unor asemenea prevederi nici un cuvânt! Măcar aşa ceva în ideea corectării unei situaţii regretabile!
Trecem peste eventualitatea folosirii acestei noi pârghii pe ochi frumoşi sau pe alte considerente similare, situându-ne pe poziţia salutării necondiţionate a noii prevederi legale, având în vedere tocmai caracterul ei uzual şi necesar!
Întrebarea noastră este însă cum dracu’ n-a fost uzuală şi necesară până acum, în cei 20 de ani în care s-a mătrăşit tot din avutul României în mâna capitalului străin?! Exploatarea puţinelor resurse naturale a fost cedată străinilor. Întreaga industrie feroasă şi neferoasă se află sub control străin. Toate inputurile din economie vin de la străini. Toate ieşirile din economie sunt controlate de străini. Toate serviciile publice din economie – distribuţiile de gaze, distribuţiile de electricitate, distribuţiile de carburanţi, telefonia fixă şi mobilă, retail-ul – aparţin capitalului străin. Întregul sistem bancar este străin. Practic acelaşi lucru se încearcă în sistemul de asigurări.
Cu alte cuvinte, toate punctele nodale, toate poziţiile strategice, toate sectoarele performante, care fac profit şi în timp de criză, sunt în mâna capitalului străin. Despre ce siguranţă naţională mai poate fi vorba? Ce interes naţional este vizat şi urmat? Ce interese naţionale îşi mai poate promova statul român? Ce strategii mai poate derula statul român în lipsă totală de pârghii, instrumente şi control asupra resurselor?! La ce bun prevederi uzuale şi necesare de apărare a siguranţei naţionale din punct de vedere economic, când totul sau aproape totul s-a dus pe apa Sâmbetei şi bruma de avut public care mai există este deja arvunită străinilor prin acordul cu FMI-CE-BM?! La nimic! Căci, dincolo de faptul că, în situaţia reală existentă, sună ca dracu’, oricât de uzuale şi necesare ar fi asemenea prevederi, acestea vin târziu, nenică!
Ilie Şerbănescu este analist economic
