Preşedintele Băsescu a ales probabil nu întâmplător o întâlnire, prilejuită de vizita sa de lucru în SUA, cu comunitatea română din America pentru a spune niscai lucruri care pe mulţi poate i-au uimit sau deranjat. La o întrebare despre motivele rezilierii contractului cu Bechtel pentru construcţia în întregime a autostrăzii Braşov-Borş, preşedintele, pe de o parte, a reproşat FMI, Băncii Mondiale şi BERD că nu au avertizat România asupra contractului, cu toate că poate s-ar fi cuvenit, având în vedere relaţia lor strânsă de peste 20 de ani cu România, iar, pe de altă parte, că, din păcate, contractul a fost unul în care ambele părţi (deci şi cea română, şi cea americană) voiau să fure!
Declaraţiile n-au scăpat desigur tirului criticilor preşedintelui. Şi, pentru că nu spuneau decât nişte adevăruri, criticile n-au putut fi decât cam subţirele: cum că n-ar fi obligaţia FMI şi a Băncii Mondiale de a atrage atenţia, chiar şi numai amical, statului român în legătură cu contracte vizate de acesta cu firme private, întrucât nu se ocupă de fapt cu aşa ceva, asta fiind treaba unor avocaţi! Şi cam atât! Despre povestea cu furtul, cam linişte în tabăra criticilor!
Preşedintele însă ştie bine ce vorbeşte în domeniu. A fost, în urmă cu 15 ani, şeful din partea română al programelor PSAL, prin care întreaga economie din România a fost restructurată (nu discutăm aici în ce manieră şi cu ce rezultate!) de către Banca Mondială şi cu concursul presiunilor FMI pentru ca totul să se desfăşoare potrivit indicaţiilor externe. Şi-apoi, cu o mică perioadă prin opoziţie, dl Băsescu a venit în fruntea ţării, fiind la curent cu tot ceea ce mişcă pe aici intern şi extern. Deci dl Băsescu ştie bine şi presiunile Băncii Mondiale şi ale FMI de a se face totul după cum acestea dictau şi nu altfel, şi „îndrumările” lor care au dus la dezmembrarea companiilor naţionale integrate din energie şi căi ferate, şi intervenţiile lor sistematice sau ori de câte ori considerau necesar pentru selectarea partenerilor externi după cum le era dorinţa (şi nu după interesele României sau măcar indiciile pieţei!).
Într-un cuvânt, dl Băsescu ştie bine că aceste două instituţii – chiar dacă nici în particular nu formulează astfel problema! – sunt, de fapt, nişte agenturi ale marilor corporaţii multinaţionale din statele ce conduc respectivele instituţii. Sigur însă că, în calitate de preşedinte al României, nu putea spune lucrurilor pe nume şi atunci a recurs la formularea maxim posibilă, sugerând că, după câte ne-au impus şi ne-au demolat, chiar şi numai după cât ne-au frecat la cap toată ziua bună ziua de 20 de ani încoace, parcă s-ar fi cuvenit o mică atenţionare a României în ce rahat poate intra prin contractul cu pricina. Poate preşedintele a bătut chiar mai departe pentru cei care au urechi să audă: Banca Mondială şi FMI, dacă nici prin gând să ne avertizeze, de fapt ne-au îndemnat la acest contract, că doar nu era să blocheze cumva o preluare fără licitaţie tocmai din partea unei companii atât de reprezentative pentru „marele frate american” care le conduce!
Cât priveşte problema furturilor părţilor în cazul contractelor publice, obiectul dezvăluirii era bine cunoscut de mult, chiar şi de către Grivei, dar lăudabilă rămâne confirmarea de la nivelul de la care a venit. Chiar dacă a venit cam târziu, cum s-ar spune post-mortem din punctul de vedere al contractului cu pricina! Dar poate încă şi mai importantă este confirmarea implicării în actul coruptiv din România a firmelor străine care nu prididesc să se plângă prin culise sau prin anchete sub acoperirea anonimatului de corupţia din România, în timp ce, de fapt, o promovează participând la şpăgi sau, ceea ce este absolut acelaşi lucru, la montaje contractuale cu preţuri exagerate, din care îşi trag profituri exorbitante pe seama statului român, preţuri enorme din care şi aşa-numita „parte română” îşi apropie câştigurile personale sau de grup tot fabuloase şi tot pe seama statului român, singurul pierzător. 
Ilie Şerbănescu este -analist economic
