România a devenit oficial, de vreo două zile, ţara fără alegere, opusul sloganului „land of choice”, pe care, în lipsa auditoriului occidental căruia îi fusese menit, televiziunea publică îl difuzează din greu la publicul fără cablu rămas audienţă captivă prin ultimele cătunuri din ţara profundă. Cinstit vorbind, oricât e de sărac şi de amărât publicul care nu poate alege alt canal, ştie oricum că nici altă alegere politică, nici altă alegere economică nu îi vor veni din ţară. Cine a fost capabil să facă o alegere a plecat deja, direct din sat în lumea mare, înghesuindu-se în autobuzele Atlassib. La televiziunea italiană de Anul Nou am văzut români dormind în maşini, în cutii de carton şi hrănindu-se în cantinele pentru săraci pe care generozitatea italiană le-a deschis din belşug în sezonul cel mai creştin al anului. Aceştia sunt cei care au încercat să aleagă, şi le-a ieşit prost, dar tot nu se întorc acasă. Pentru că aici, să fie limpede, nu au ce alege. Era oare nevoie ca Antonescu să oficializeze relaţia lui cu Voiculescu şi să îi promită oficial funcţia de preşedinte al Senatului ca să se lămurească cineva nu doar ce caracter are, ci şi câtă minte?
Oare nu a povestit Voiculescu singur, în 2006, la TVR cum a fost cât pe ce să intre în guvern şi ar fi reuşit dacă nu îl oprea „Stalina” Pippidi? Poate aţi crezut că minte? Zicea omul adevărul. Mă bucur că azi dl. Tăriceanu îl critică pe dl Antonescu: dar, cum memoria mea nu mă înşală (e ca în Borges, şi eu mă satur de ea: memoria unui fost şef de promoţie la Medicină, nu uit nimic nici după treizeci de ani), pe el l-am oprit când voia să-l facă pe Voiculescu prim-ministru, şi nu pe dl Antonescu. E drept că s-a oprit: măcar atât. Dl Voiculescu avea şi el dreptate să fie supărat dacă i se promisese aşa ceva şi nu s-au ţinut de cuvânt. Ceva i-au promis când a trădat PSD în 2004 pentru a definitiva soluţia imorală, soluţie cu care eu nu am fost deloc de acord, dar care era promovată pe atunci intens de un tânăr liberal în ascensiune pe nume Cristian Preda, în vreme ce un alt tânăr liberal numit Toader Paleologu încerca să convingă PNL să urmeze linia oficială Patriciu, adică o alianţă cu PSD. Azi s-au distribuit toţi în roluri diferite, că piesa e alta: altul e oficialul, altul e contestatarul, altul e cinicul şi altul reformatorul. Dar am bănuiala că nici săracul din cătun, care vede doar TVR şi nu ştie la fel de bine ca mine istoria tuturor acestor domni, nu crede că e ceva de ales din ei. E lămurit. Cum lămuriţi sunt şi intelectualii rămaşi prin preajma PNL, alde Mircea Diaconu, Florin Iaru, şi compania. Şi ei cu subiectul, şi noi cu ei. Vorba aceea, eu nu i-am bănuit nici până acum că nu ar şti ce fac, ar fi fost jignitor.
Ce e nou şi mai rău în alianţa asta reînnoită? Păi, exact asta, faptul că pe faţă liberalii propun dlui Voiculescu a doua poziţie în stat. Voiculescu în locul lui Geoană! Progres, ce să mai vorbim, chiar merită să ţinem alegeri. Şi Rodica Stănoiu în locul lui Predoiu, şi Patriciu în locul Elenei Udrea. Mulţi însă vor schimba tabăra şi, în locul lor, vor fi tot ei. Noroc că nu există un prag de participare minim ca la referendum, că altfel s-ar invalida aceste alegeri viitoare. Mă apucă nostalgia după începutul anilor ’90, când oamenii umbrelor măcar trăgeau sfori din umbră. Azi e ca în Frăţia Inelului, când ies toţi la lumină şi vezi că nu sunt oameni, ci spectre.
Antonescu a ratat ocazia istorică de a lua electoratul PDL. Ce e drept, nu îl culegea în proporţia în care era pierdut, din aceleaşi motive: plasarea sa în zona ambiguă a mogulilor şi corupţiei, lipsa de decizie în a arunca peste bord figurile nepopulare şi de a reînnoi radical şi cu curaj un partid uşor de prezentat ca singura dreaptă autentică rămasă. Sincer şi dezinteresat mă pronunţ, în ultimul an se putea aduce la 30% uşor PNL, iar în anul care vine la 40%: dar de acum s-a terminat. Partidul a devenit ca o franciză Dunărea, şi spun asta deşi sunt de părere că Băsescu nu trebuia să-l facă pe Crin securist, e nedemn de un şef de stat să vorbească fără dovezi, şi ne aminteşte de funia din casa spânzuratului. În plus e redundant. Lipsa de alegere trebuie imputată lui Crin, dar şi puterii actuale, care se întrece în penibil. Rămâi stupefiat când şeful statului, corectându-l pe ministrul său de Externe, spune că nu şantajăm Europa opunându-ne intrării Croaţiei în UE (cum zisese Teo) dacă nu suntem primiţi în Schengen, dar că ar putea să taie în schimb banii pentru compania franco-germană EADS, care securizează frontierele.
Ce e asta, „bad cop, bad cop”, un joc inventat de voi doi? Mr Keen and Mr Bean? Sau poate à chantage, chantage et demi? Nu-ţi poţi face bine ţie, fă rău la altul? Le pare rău că ne-au luat în Europa, facem să le pară şi mai rău? Asta politică externă! Mai ales, îmi place alternativa care se degajă din interviurile dlui Baconschi:ne-am certat cu Europa, dar să stăm liniştiţi, pe ultima sută de metri încercăm să ne băgăm în pat cu China (restul lumii e deja acolo, dar există şi amanţi mai puţin pretenţioşi), plus ţările Golfului ne oferă mari oportunităţi. Unde am mai auzit eu asta? Ceauşescu combinat cu Enver Hodja. Pe urmă mă uimeşte tupeul cu care spun mereu că numai ăia partizani sau năimiţi de moguli sau frustraţi îi critică. Eu am o slujbă mai bună ca voi (nu depind de alegători şi nu am contract limitat), nu ţin cu nimeni şi cred că aveţi servicii secrete destule să vă spună când i-am refuzat pe moguli ultima oară. Veniţi-vă în fire, sunteţi criticaţi pe merit, că ne faceţi de râs, că umpleţi lumea de „land of choice”, iar eu văd la ştirile străine doar vrăjitoare, bancuri cu Nuţi şi cerşetori. Amânarea în Schengen nu era o dramă, stângăcia voastră a dus la umilirea noastră publică aşa de mare cu acest prilej. Ce să creadă despre noi presa străină, ca acel mare cotidian european ameninţat pe rând, în stil mafiotic, de Voiculescu şi de Udrea (fiind citată în ambele articole, am auzit în detaliu toată istoria de la redactorul-şef), decât că în eterna şi fascinanta ţară a vrăjitoarelor alternativa la Udrea e Voiculescu şi la Voiculescu e Udrea? Land of choice!
Dar oare merită România vreo alegere, sau ce avem în faţă e ţara contraselectată, că oamenii buni au murit, au plecat sau s-au ascuns în casă? Nu ştiu. Data trecută am început prin a prezenta patru lideri tineri. Nimeni nu mi-a scris să îmi ceară detalii despre ei. Nimeni nu mi-a scris să îmi propună alt lider tânăr pe care l-a văzut schimbând altceva decât partidul când nu mai le era convenabil. Deschid pe www.romaniacurata.ro un loc de propus lideri şi povestit acte de leadership. Alegerea de-a gata nu mai există: să vă văd contribuind la aceea de la firul ierbii, ori vă meritaţi soarta.
