Ministrii nostri (de altfel, nu numai ei, ci si multi alti inalti responsabili) dau dovada de multe ori de o asemenea slaba raspundere in afirmatii incat esti indreptatit sa te intrebi daca folosesc toata capacitatea lor de gandire in activitatea oficiala. Fac aceasta delimitare deoarece in cea de businessman aceleasi inalte fete dovedesc o mult mai mare maturitate.
Sa luam un exemplu: legatura intre Aeroportul International "Henri Coanda" si centrul Bucurestilor. Orice aeroport important trebuie sa fie legat de oras cu mijloace de transport sigure si cu debit orar mare (nu ca linia de autobuz 783 pierduta in traficul dement al DN1). Proiectul metroului de un miliard (cu credite japoneze) fiind, desigur, o formula convenabila, dar, ca realizare, de lunga durata, s-a constatat de mult ca exista calea ferata spre Urziceni, care, cu modeste modificari, ar putea sa deserveasca si aeroportul. Fostul ministru al Transporturilor, dl Orban, a vorbit despre o posibilitate asemanatoare si nimic nu s-a facut; acum vine dl Berceanu si spune ca s-ar putea amenaja aceasta linie (Gara de Nord-Otopeni) "in cateva zile". Iata ce inseamna o mana de fier, ne-am zis. Apoi au inceput explicatiile si complicatiile. Trenul ar merge pana la statia (ca si inexistenta) Corbeanca, de unde un autobuz ar merge pe un drum (cvasiinexistent) pana la terminalele aeroportului. Dar cum cu greu poti sari din tren direct in aratura, va trebui sa construiesti un peron de 150 de metri lungime. Din pacate, o asemenea lucrare nu se face in trei zile! Mai ales in Romania! Deci, iata, termenul se indeparta la cateva luni (sau ani) de la cele cateva zile initial promise.
Cineva a soptit la un moment dat la urechea ministrului: de fapt, exista o linie pana in aeroport, pe care vin cisternele cu kerosen. Gara de pasageri s-ar putea face aici, deci nu la 1,2 km ca in formula Corbeanca, ci la cateva sute de metri de terminale. Dar nici aici nu poti debarca in noroi si zloata; sunt necesare un minimum de amenajari. Iarasi intervalul scurt se lungeste.
Orice individ, chiar nespecialist, se gandeste: daca tot este o linie de tren la cateva sute de metri de terminalele pentru pasageri, oare nu s-ar putea prelungi linia (eventual in subteran, daca ar jena zborurile) pana sub terminale, in asa fel incat transbordarea nu ar mai fi necesara? In felul asta s-ar realiza ceea ce aeroporturile din Viena, Zürich, Frankfurt etc. au deja: trenul, din incinta aeroportului pana la o gara principala (in cazul nostru, Gara de Nord). Nu se poate face asta in "cateva zile". Ar lua un an sau chiar doi, dar s-ar face o treaba buna si durabila. Ea ar urma, la un orizont mai indepartat, sa fie dublata si de o linie de metrou.
Pentru a evita asemenea penibile baiguieli, ministrului si reprezentantilor sai li s-ar fi cerut un singur lucru: sa inceapa prin a tacea, sa studieze in mod discret diversele posibilitati, sa vina cu o propunere solida, realista si, totodata, civilizata. Sa nu se expuna ridicolului autodezmintirilor, corectarilor de parcurs (cu solutii, de altfel, tot incorecte), propunand, la urma, un proiect coherent, valabil, a carui realizare ar cere, e drept, nu "cateva zile", ci cativa ani, dar nu prea multi, care ar costa milioane (nu miliarde), bani care s-ar putea lua, poate, de la UE sau de la Banca Mondiala, daca se bazeaza pe o propunere credibila.
Modul in care gandesc autoritatile noastre este caracterizat printr-o extrema superficialitate. Ele actioneaza ca un jucator de sah care nu prevede decat o mutare. Se stie ca un astfel de sistem de joc duce la pierderea sigura a partidei. Este un tip de gandire care merge intr-o discutie de cafenea, unde orice spui poate fi retras in secunda urmatoare, fara jena. Atunci cand angajezi raspunderea statului, esti obligat la un anumit grad de retinere, caci propunerile pe care le faci trebuie sa arate ca te angajezi cu toata raspunderea intr-o afacere de interes public. si nu numai cu un singur creier, ci cu o echipa de minti luminate si competente, care se simt obligate sa gandeasca o problema publica pana la capat si eficient.
Romanul, harsit cu relele, a devenit extrem de banuitor. A patit atatea incat nu poate sa mai vada peste tot decat comploturi si afaceri necurate. Balbaieli ca acea din dosarul "Un tren pentru «Henri Coanda»" (sa-i zicem asa) vor trezi si alte banuieli. De pilda, ca o astfel de lucrare ar aduce mai putine castiguri decat o linie de metrou. Daca ar fi asa, ar deveni necesar ca proiectul mai ieftin sa fie compromis prin mesaje contradictorii, prin zapacirea opiniei publice… Evident, astfel de ipoteze sunt total neintemeiate. Superficialitatea, acest viciu al intelectului romanesc, pare sa explice mai bine un tip de discutie publica pe care o intalnim frecvent in ultimul timp.
Cat despre contrastul violent intre promisiunile electorale si planurile noului Guvern, sa mai lasam sa treaca o bucata de vreme… pentru ca noi insine sa nu fim acuzati de superficialitate…