Un fluviu desparte şi uneşte în egală măsură, iar Dunărea constituie atât frontiera naturală a mai multor state europene, cât şi o excelentă, dar prea puţin folosită cale de navigaţie. În bună logică UE, viziunea noastră implică estomparea până la dispariţie a frontierelor interne şi sporirea comunicării între ţări şi regiuni. Dunărea are, astfel, vocaţia de a constitui coloana vertebrală a unei construcţii macroregionale în care să se regăsească, în căutarea bunăstării comune, landuri, regiuni şi state din UE, alături de ţări care nu aparţin sau încă nu aparţin Uniunii.
În cursul istoriei, mai multe iniţiative au avut deja obiectivul de a acorda Dunării un rol economic şi strategic paneuropean. Menţionăm, în acest context, Comisia Europeană a Dunării, înfiinţată în secolul 19 (1856) în scopul promovării liberei navigaţii pe Dunăre şi a intereselor economice în regiunea riverană, şi – mai recent – Iniţiativa Central-Europeană, Comisia pentru Protecţia Internaţională a Dunării sau Procesul Cooperării Dunărene. În acest spirit, în iunie 2009, ca răspuns al unei iniţiative a Austriei şi României, Consiliul European a cerut Comisiei să conceapă o strategie transnaţională a Dunării. Un an mai târziu, între 9 şi 11 iunie 2010, a avut loc, la Constanţa, conferinţa internaţională privind Strategia UE pentru Regiunea Dunării. Conferinţe, seminarii şi mese rotunde, forumuri de dezbatere şi tot atâtea prilejuri de întâlnire au însoţit misiunea de a pune pe hârtie un Plan de Acţiune complex, care să nu uite nici un aspect important şi care să mulţumească pe toată lumea.
Ne desparte mai puţin de un an de lansarea oficială a Strategiei, în primul semestru al anului 2011, sub preşedinţia ungară a Uniunii Europene. Aşteptările noastre sunt la fel de mari acum, în pragul acestui eveniment, ca atunci când am început să gândim serios acţiunea politică şi demersul tehnic ulterior. Însă cel mai important lucru este că România şi Austria nu au rămas singure. O întreagă regiune susţine acest proiect şi îi conferă substanţă şi valoare. Împreună cu Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Serbia, Croaţia, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi sprijiniţi de Comisia Europeană, am hotărât să transformăm deciziile politice în succese reale şi să transformăm în realitate viziunea asupra binelui comun al regiunii Dunării. Argumentele unui astfel de demers au fost multiple. Dunărea, poarta Europei de Vest către Marea Neagră şi, mai departe, către Asia Centrală, devine astăzi cel mai bun argument pentru modernizarea infrastructurii de transport prin crearea de sisteme intermodale. Vrem ca, prin strategia pe care o gândim, să îmbunătăţim navigaţia, să dinamizăm relaţiile economice şi să promovăm dezvoltarea sectorială integrată.
Dintr-o analiză recentă a Euro-stat reiese dezechilibrul major în utilizarea căilor de transport la nivelul Uniunii Europene. Astfel, dacă în 2007, pentru deplasarea mărfurilor europenii utilizau în proporţie de 76% drumurile şi de 18% calea ferată, apele interioare erau folosite numai în jur de 5,6%. Obiectivul trebuie să îl constituie diminuarea transportului rutier prin exploatarea mai bună, mai ecologică şi mai economică a transportului fluvial. Dunărea poate susţine un sistem navigabil modern, care să completeze în modul cel mai eficient politica de transport europeană, alături de TEN-T-urile propuse pentru legătura rapidă între regiunile europene. Pentru aceasta avem nevoie de refacerea şenalului navigabil şi de modernizarea reţelei de porturi pentru vasele de croazieră sau de mărfuri. De asemenea, trebuie să realizăm un sistem multimodal de transport, care să utilizeze, pe lângă potenţialul Dunării, mijloacele terestre clasice (drumuri şi căi ferate), într-o reţea bine organizată, perfect compatibilă cu nevoile comunităţilor din regiune.
Un alt domeniu de interes pentru ţările dunărene este dezvoltarea unei pieţe regionale de energie. Interconectările strategice dintre state vecine – România, Ungaria, Serbia, Slovacia, Bulgaria şi Republica Moldova – vor avea un impact pozitiv pe dimensiunile securităţii energetice şi de protecţie a mediului. Însă Dunărea nu înseamnă numai transport sau reţele de energie. Ea înseamnă viaţă, culoare, dinamism, diversitate, înseamnă ecosisteme şi habitate naturale, pe care le regăsim în parcurile şi ariile protejate de la izvoare până la Marea Neagră. Parcul Obere Donau din Germania, regiunea Wachau sau parcul naţional Donau-Auen din Austria, Parcul Gemenc din Ungaria, rezervaţia naturală Srebarna din Bulgaria, Porţile de Fier în România şi Serbia, Delta Dunării în România şi Ucraina sunt exemple grăitoare ale frumuseţilor naturale pe care se cuvine să le protejăm şi totodată să le promovăm turistic.
Strategia noastră va avea, de asemenea, dificila misiune de a propune soluţii de creştere economică prin utilizarea adecvată a potenţialului energetic şi de transport, în deplin respect pentru flora şi fauna regiunii şi pentru protecţia apelor întregului bazin hidrografic. Generaţiile viitoare vor avea la fel de multă nevoie ca noi de resursele acestui vast bazin hidrografic. Strategia la care ne-am angajat poate stimula indispensabile transformări de mentalitate, asigurând un just echilibru între prosperitatea bazată pe creştere economică şi grija pentru păstrarea ecosistemului şi patrimoniului regiunii. Nu putem să nu amintim de două principii de căpătâi care definesc viziunea noastră politică: solidaritatea şi responsabilitatea. Inundaţiile care afectează de atâţia ani centrul şi sud-estul Europei sunt cel mai potrivit argument pentru o mobilizare rapidă şi pentru a elabora programe comune de prevenire şi combatere a efectelor dezastrelor naturale. Nu este suficient ca unul sau două dintre statele riverane să intervină, pentru că efectele transfrontaliere, de-a lungul întregului bazin dunărean, conduc la consecinţe mai grave, afectând comunităţile locale din diferite regiuni.
Angajamentul pe care ni-l asumăm construind o strategie macroregională constituie un pionierat pentru ţările noastre, dar şi debutul unei noi orientări a UE. Într-adevăr, Strategia Dunării poate fi structura de rezistenţă a viitoarei construcţii regionale, constituind un element de coeziune a intereselor actorilor riverani şi un model pentru iniţiative similare. Strategia pentru Regiunea Dunării conţine exemple de bune practici şi de schimb intens între specialişti, decidenţi şi locuitori cu privire la dezvoltarea reţelelor de transport şi a porturilor, la construirea infrastructurii necesare protecţiei mediului, la valorificarea bogăţiilor culturale şi ale naturii. Credem cu tărie că, în urma aplicării Strategiei, macroregiunea va deveni mai dinamică, mai competitivă, iar cooperările transnaţionale, transfrontaliere şi interregionale vor conduce la limitarea disparităţilor sociale şi economice, atât între Vest şi Est, de la izvoarele Dunării şi până la vărsare, cât şi la nivel supraregional, pentru o dezvoltare echilibrată, care să încurajeze specificul local.
Noi considerăm că Dunărea nu este doar o axă de transport, ci şi un element de legătură, care structurează zona şi favorizează colaborarea în domeniile cultural, educaţional şi al afacerilor. Pentru noi, Dunărea înseamnă oameni, înseamnă un caleidoscop de tradiţii, oraşe cu un patrimoniu incomparabil, sate cu obiceiuri variate şi o civilizaţie autentică, multiseculară. Suntem convinşi că Dunărea, care a constituit adesea o barieră naturală, va deveni artera vieţii, artera de legătură a unei regiuni cu unitate şi dezvoltare durabilă. Concomitent vor apărea condiţiile pentru refacerea, protecţia şi menţinerea mediului, ceea ce va conduce în cele din urmă la asigurarea unei utilizări durabile a resurselor naturale. Dacă vom continua să gândim în aceşti termeni şi vom coopera, în relaţiile dintre ţările noastre se vor reflecta contacte strânse mai puternic între oameni şi dialogul intercultural. Dacă vom pune binele comun al locuitorilor întregii regiuni înaintea binelui unei ţări individuale, atunci Strategia Dunării va fi un autentic succes pentru locuitorii întregului spaţiu dunărean.
Teodor Baconschi, ministrul de Externe al României
Michael Spindelegger, ministrul federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale al Austriei
