Presedintele Basescu promitea o "surpriza placuta pentru Europa"; recitalul dat de Romania imediat dupa aderare a fost insa o catastrofa.
Desigur, premisele ne erau favorabile. In 2005 si 2006, Romania adunase capital de incredere la Washington si in statele membre ale UE. Primele rezultate ale campaniei anticoruptie impresionasera, politica externa era ferma si predictibila. Nefericitul episod Atanasiu-Irak fusese compensat de buna prestatie a mai multor ministri aflati pe atunci in cabinet si de faptul ca presedintele Basescu parea totusi sa tina haturile. Au mai fost ceva semnale de alarma: amatorismul numirii comisarului roman si explozia de ura din Parlament cu ocazia condamnarii comunismului prevesteau furtuna, dar nu au fost luate serios in seama. Asa ca de Anul Nou sarbatoream cuprinsi de optimism: ministrii de externe ai "greilor" Europei, alaturi de Basescu, Macovei si Ungureanu in Piata Universitatii, comisarul pentru Extindere, alaturi de Tariceanu, Olteanu si alti liberali in Piata Revolutiei.
Doar cinci luni au trecut de atunci si trebuie sa admitem ca am facut tandari acest capital de simpatie, ca ii punem in dificultate pe avocatii aderarii la termen a Romaniei si complicam procesul de extindere, caci, de-acum incolo, Bruxelles-ul va sufla si in iaurt.
Nu e doar o problema de imagine. In aceasta perioada de maxima vulnerabilitate politica, Romania a fost practic absenta tocmai de la marile dezbateri pe care le-a provocat sau care ii influenteaza interesele. Initiativa la Marea Neagra, lansata de Traian Basescu in 2005, a fost preluata de Uniunea Europeana. Comisarul Benita Ferrero-Waldner a adaugat "Sinergia Marii Negre" altor doua politici de vecinatate ale UE (EuroMed si "Dimensiunea Nordica", lansata in 1997 de Finlanda); presedintia germana a UE o va include in raportul de revizuire a Politicii Europene de Vecinatate. Dar tocmai acum, cand putea culege roadele initiativei sale si era obligata sa vina cu strategii detaliate, Romania "dispare" practic de pe scena. Cu o politica externa pusa intre paranteze, un presedinte asediat si declaratii contradictorii ale titularilor de la Aparare si Externe, Romania pierde atat pe relatia transatlantica si in Consiliul European, cat mai ales oportunitatile implicarii in proiectele de vecinatate aflate in derulare: Ucraina, Kosovo, Serbia si Moldova ("cheia disputei intre Rusia si NATO" la Conferinta statelor semnatare ale Tratatului despre Armele Conventionale, abia incheiata la Viena). Imaginea e ca ne-am incordat muschii inainte de aderare, dar cand am ajuns la capatul peronului ni s-au desfacut valizele, ravasit rufele si trenul s-a pierdut in zare.
Romania a "disparut" de pe scena pentru ca prioritatile au fost inversate: alegerile pentru Parlamentul European au fost amanate indefinit, fiind inlocuite cu suspendarea presedintelui, principalul responsabil al politicii externe si de aparare; ministrul de Externe a fost schimbat si el pe considerente politice, invocandu-se pe deasupra si un pretext ridicol.
Deocamdata nu avem vreo sansa sa mai recuperam ceva. Abia alegerile generale de anul viitor ar putea da un nou impuls, un guvern fara ministri nevoiti sa se califice la locul de munca. Pana atunci avem datoria de a limita pagubele. Se impune o minima coordonare a presedintelui Basescu si a ministrilor Apararii si Afacerilor Externe, o abordare mai pragmatica a relatiilor dintre acestia, caci nimeni in afara tarii nu sta sa judece cine a avut dreptate. O oportunitate ar fi apropiatele vizite din Azerbaidjan, Turcia si Cehia, precum si participarea la Consiliul European de la Bruxelles. Alegerile europene ar trebui tinute cat de curand posibil, si nu impinse din aceleasi motive de disperare electorala in noiembrie sau decembrie. Scrutinul european ne-ar obliga sa abordam teme mai largi decat cea pro- si anti-Basescu si ar permite Romaniei sa trimita la Bruxelles si Strasbourg o garnitura cu adevarat legitima si onorabila de europarlamentari. Altfel, cat timp nu vom continua initiativele externe lansate si aprofunda strategiile promise, nu e bine sa mai avem idei spectaculoase. Desigur, pozitia "yes, yes, of course" e lipsita de imaginatie. Dar avand in vedere ceea ce s-a petrecut in ultimele luni, este si cea mai putin paguboasa.
