Din cand in cand, un important om politic declara autosatisfacut: "Eu nu cred in sondaje". Are aerul de a spune "mie nu-mi place orezul" sau "nu cred in reincarnare". De fapt, spune ceva de genul "nimeni nu trebuie sa castige mai putin decat salariul mediu". Dreptul la opinie nu este intotdeauna o scuza pentru prostie. Exista o teorie a probabilitatilor, din care decurge o teorema fundamentala a esantionarii, pe baza careia se calculeaza cu un grad de certitudine rezonabil limitele erorilor, iar toate astea au fost demonstrate, verificate si rasverificate de zeci de ani.
Exista si pozitii mai nuantate, dar la fel de tributare stereotipului: sondajele sunt in general corecte, numai ca trebuie sa te pricepi sa le interpretezi – exista o misterioasa marja de eroare, in ale carei limite destul de permisive casele de sondaje isi multumesc clientii. In Romania, legea obliga radiourile si televiziunile sa comunice cine a comandat (finantat) sondajul. Este, in primul rand, inutil, pentru ca de cele mai multe ori adevaratii comanditari se ascund in spatele unor absconse initiale oengiste. Apoi, reglementarea respectiva nu exista in nici unul dintre codurile si standardele internationale, pentru simplul motiv ca o metoda stiintifica produce aceleasi rezultate, indiferent de platitor. Daca sunt erori – altele decat cele statistice –, acestea se datoreaza imperfectiunii instrumentelor de masura, in speta nepriceperii sau lipsei de resurse la nivelul agentiei de cercetare. Tocmai de aceea este rational sa te intereseze cine a facut, nu cine a platit o cercetare.
O agentie care doreste sa existe si peste un an, si peste zece va depune intotdeauna maximum de eforturi pentru ca masuratorile date publicitatii sa fie cat mai corecte cu putinta. Ca exista agentii "de conjunctura", care publica rezultate dubioase si apoi dispar, este adevarat, dar fenomenul este din ce in ce mai marginal. Zilele trecute au fost facute publice doua sondaje de opinie realizate de aceeasi agentie (CURS), cam in aceeasi perioada, pentru doi clienti diferiti: unul era o organizatie nonguvernamentala apropiata PNL, celalalt era chiar PSD. Ei bine, in sondajul comandat de liberali, intentiile de vot erau 36% pentru Basescu, 24% pentru Geoana, 19% pentru Antonescu. In celalalt sondaj, comandat de PSD, cifrele erau, respectiv, 35%, 25%, 20%. Diferentele fiind in limitele marjelor de eroare, ii invit pe adeptii teoriei "cine plateste lautarii asculta muzica preferata" sa o aplice pe aceste date.
Am evocat cele doua sondaje nu doar ca pe un argument pro domo, ci si pentru ca ele contin o serie de alte informatii interesante. In primul rand, este explorat, in ipoteza votului obligatoriu, comportamentul celor care declara ca nu ar vota. Raspunsurile (Basescu – 45%, Geoana – 15%, Antonescu – 12%) arata ca votul obligatoriu stimuleaza comportamentul conformist, avantajand pe cel aflat in functie. O alta constatare este prilejuita de introducerea in oferta ipotetica a unui personaj despre care se tot discuta – Sorin Oprescu. Faptul ca actualul primar al Capitalei ar obtine doar 6% din sufragii este nerelevant: alegatorii sunt constienti ca este doar o ipoteza, lucrurile s-ar prezenta in alti termeni in eventualitatea materializarii candidaturii. Interesant este de vazut de unde ar "ciupi" candidatul ipotetic: 1% de la Basescu, 2% de la Geoana, 3% de la Antonescu. Cifrele pot fi interpretate ca un indicator al stabilitatii electoratelor, iar concluzia este ca cel mai fragil ar fi, in momentul de fata, cel al liderului liberal.