Grija enorma a Sfantului Sinod pentru corectarea modului in care lucreaza CNSAS m-a impresionat. Ea seamana mult cu atentia atator forte politice – exprimata prin voci autorizate – fata de deontologia jurnalistilor de la TVR cand cu transmiterea filmului cu eroii agriculturii romanesti postcomuniste, Remes si Muresan. si intr-un caz, si intr-altul, continutul comunicat parea de importanta secundara. Cu adevarat tulburatoare era posibilitatea ca un anume cod de onoare al meseriei sa fi fost incalcat. In ambele ocazii, supozitia de delict privea aceeasi teribila culpa: dezvaluirea fara menajamente a cangrenei etice. Vai! Cate lacrimi de crocodil se risipesc la adresa celor care, nu-i asa?, ar trebui sa asaneze moravurile tarii, dand exemple demne de a fi urmate, in detasarea de mercantilismul gaunos, de gudurarea politica, de practicile infecte, in numele unui principiu moral. Cand insa acest fapt are loc, punerea la punct nu intarzie, iar ea vine tocmai din partea celor pusi sa vegheze ca adevarul si dreptatea sa isi ocupe locurile cuvenite in viata noastra publica: politicienii parlamentari, iar acum… oamenii in sutana, Sfantul Sinod insusi.
… Deodata respiri alt aer si parca invii. In Biserica Ortodoxa Romana toate merg de-acum ca pe ata. La Tanacu lucrurile s-au limpezit, nici un popa din tara nu mai practica datul in bobi ori ghicitul viitorului in Biblie, vrajitoarele oltence nu mai razuiesc ochii sfintilor de pe peretii lacasurilor de patrimoniu, simonia de orice fel a fost definitiv eradicata. si peste toate – fiecare absolvent de teologie este un erudit, cunoaste ca pe apa opera Sfintilor Parinti ai bisericii, ba mai lasa deoparte si zavistia fata de alte culte religioase, traind si predicand, deopotriva, buna pace si intelegere intre oameni. Sa nu fi fost
ºCNSAS-ul si eterna tulburatoare de concordie, presa, tiii, ce desavarsita tihna ar mai fi haladuit in biserica noastra stramoseasca!…
Dar asa, uite: vicarul patriarhal trebuie sa puna lucrurile la punct, chemand la ordine, cu nobila manie, infierand necrutator si amintind ca "Biserica a fost, in timpul dictaturii comuniste, singura institutie care nu s-a identificat cu ideologia ateista de stat…", de parca acesta ar fi nu insusi lucrul pe care se cuvenea sa il faca, ci vreo fapta de neasteptat din partea ei. Or, daca lucrurile au stat in principiu astfel, se cer totusi cateva nuantari pentru mai buna restabilire a faptelor. Intai, ca nu numai Biserica Ortodoxa a aparat credinta crestina in fata ateismului, de acelasi tip de opozitie invrednicindu-se si bisericile minoritare – Romano-Catolica, protestante si neoprotestante – ori cele ce erau de-a dreptul interzise (Biserica Greco-Catolica, Martorii lui Iehova s.a.). Apoi, mai ramane de spus ca Biserica nu a fost nici atunci, cum nu este nici acum, redusa la corpul slujitorilor ei in sutana, fiind cel putin la fel de mult reprezentata de toti credinciosii ei cinstiti, insufletiti de credinta adevarata si neinfricata. Caci faptul ca, in pofida atator demisii de constiinta, petrecute din slabiciune umana ori pentru pricini de oportunitate si din dibacie strategica (sacrificarea onoarei si misiunii personale pentru a salva institutia), Biserica ramane, in continuare, sus in topul increderii populatiei se datoreaza macar tot atat de mult anonimului care, din strada, intra sub boltile edificiului purtator de hram pentru a se inchina si a rosti cu inima deschisa o rugaciune catre Tatal Ceresc. Iar "mijloacele de presiune inimaginabile" puse in joc de statul ateu si evocate de comunicatul Patriarhiei nu s-au exercitat doar pe seama slujbasilor bisericesti, pentru care, macar din cand in cand, si-au mai pus obrazul cate unii dintre ierarhi, salvandu-i de la ce puteau fi salvati, ci mai cu dinadinsul pe seama bietelor oite desprinse abuziv din turma, in sprijinul carora nu stiu cati Maximilian Kolbe ai locului au sarit sa isi riste pozitia, libertatea, locul sub soare.
Ce gaseste Patriarhia de spus in fata evidentei ca unii ierarhi ai ei au colaborat cu Securitatea? Ca "asa-numita deconspirare a clericilor colaboratori ai Securitatii, prin verdicte de ordin moral, care seamana cu asasinatele morale, se incadreaza intr-o campanie ampla si pe termen lung de discreditare a Bisericii si diminuare a rolului acesteia in societatea romaneasca…" In fapt, o asemenea campanie nu pare necesara cata vreme inaintemergatorii Bisericii insesi par sa se ocupe de discreditarea ei chiar din interiorul venerabilei institutii.
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai