Ordonanţa de urgenţă emisă miercurea trecută, prin care se operaţionalizează Registrul electoral, a stârnit într-o primă fază oarece emoţii. A fost trecut cu vederea faptul că, în sfârşit după şase ani de la adoptarea Legii 35/2008, o importantă prevedere a acesteia devine operaţională. Este vorba despre instituirea Registrului electoral – o bază de date centralizată în care sunt înscrişi toţi cetăţenii români, inclusiv cei cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care au împlinit vârsta de 18 ani, cu drept de vot.
Spre deosebire de sistemul practicat până acum prin amânarea aplicării acestei prevederi, responsabilitatea corectitudinii listelor de alegători nu mai revine unei instituţii din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor (Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date), ci unui organism independent – Autoritatea Electorală Permanentă. Astfel, discuţiile despre numărul total al alegătorilor înscrişi în listele permanente – atât de important pentru validarea referendumului – vor fi, sper, mai puţin politizate şi îndoieli de genul „nu ştiu dacă-i bine, domnul chestor“ nu vor mai avea rost.
Din păcate, ordonanţa de urgenţă s-ar putea să fie tardivă. După cum se ştie, mai multe hotărâri ale Curţii Constituţionale stabilesc că o modificare a procedurilor electorale nu poate produce efecte mai devreme de un an. AEP şi-a făcut datoria, căci a redactat proiectul de ordonanţă încă din martie 2013 – dacă s-ar fi adoptat atunci, nu ar fi fost nici o problemă să se aplice în mai 2014, la alegerile europarlamentare şi referendumul de revizuire a Constituţiei. Din motive necunoscute, Guvernul a avut nevoie de aproape un an pentru a se decide să adopte ordonanţa de urgenţă. Pe lângă problemele cu CCR, adoptarea tardivă ar putea să producă şi alte efecte negative. De exemplu, în articolul 7(1) se stipulează că „Autoritatea Electorală Permanentă achiziţionează aplicaţiile şi/sau serviciile informatice utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014“. Rămâne de văzut dacă AEP va avea timpul material necesar desfăşurării procedurilor de achiziţie şi implementării aplicaţiilor respective.
Pe de altă parte, prorogarea aplicării prevederilor referitoare la Registrul electoral (art. 22-24 din Legea nr. 35/2008) expirând la 1 ianuarie 2013, în acest moment nu mai există temei legal pentru a se recurge în continuare la liste electorale alcătuite de către DEPABD. În consecinţă, operaţionalizarea Registrului electoral nu poate fi considerată o modificare a legislaţiei electorale.
Primele reacţii după aflarea ştirii despre adoptarea ordonanţei de urgenţă au fost negative, Guvernul fiind acuzat că restrânge dreptul de vot. La o privire mai atentă, s-a văzut că prevederea referitoare la modalitatea de înscriere în Registru a cetăţenilor români din străinătate, existentă în proiectul redactat de Autoritatea Electorală Permanentă, fusese eliminată în textul final. Dar tocmai despre această prevedere aş vrea să discut, pentru că mi se pare nu doar inocentă, ci şi necesară.
Cerinţa înscrierii voluntare a cetăţenilor cu domiciliul în străinătate în Registrul electoral e greu să fie considerată o restrângere a dreptului de vot, în măsura în care procedurile sunt rezonabil de simple (de exemplu, s-ar putea face prin corespondenţă). Amintesc că, în măsura în care permit votul în ambasade, majoritatea statelor europene adoptă această procedură. Trebuie precizat că dacă cineva nu este înscris în Registrul electoral nu pierde dreptul de vot (poate vota ca şi până acum, pe listele suplimentare); este afectat doar calculul numărului alegătorilor înscrişi în liste (celebrul „cvorum“).
Recurgerea la înregistrarea voluntară este necesară pentru că s-a putut constata că nu se poate cunoaşte cu suficientă acurateţe numărul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate. De exemplu, dacă decedează un cetăţean român care are şi cetăţenia statului de reşedinţă (este situaţia majoritară), evenimentul este înregistrat în statisticile civile ale localităţii de reşedinţă. Decesul, cu atât mai mult cu cât unele state (de exemplu Republica Moldova, unde îşi au reşedinţa mai mult de jumătate de milion de cetăţeni români) nu recunosc dubla cetăţenie, nu va fi adus la cunoştinţa autorităţilor române decât în mod întâmplător. Înţeleg că regula înregistrării voluntare a cetăţenilor cu domiciliul în străinătate a fost omisă din textul final al OUG pentru că timpul scurt rămas până la scrutinul din mai ar fi fost cu adevărat restrictiv. Ar fi putut fi un motiv serios de invalidare a întregii ordonanţe de către Curtea Constituţională. Nu înţeleg însă de ce nu a fost păstrat textul respectiv, cu menţiunea că prevederea respectivă se va aplica la un an de la intrarea în vigoare. Textul fiind eliminat cu totul, rămân actuale dubiile referitoare la validitatea datelor ce privesc dimensiunile electoratului din străinătate.
Timpul nu-i pierdut, există posibilitatea reintroducerii textului la care mă refer o dată cu discutarea în Parlament a ordonanţei.
Mircea Kivu este sociolog
