Asuspina, ipocrit sau melancolic, ca slaba participare la vot in alegerile parlamentare este o expresie a dezinteresului alegatorilor pentru politica si, mai departe, a lipsei de prestigiu a politicienilor in ochii alegatorilor si a romanilor nu este productiv si nici nu promite o analiza cu adevarat obiectiva a fenomenului. Sa incercam sa ne apropiem de cifre "fara ura si partinire", pentru a intelege ce s-a intamplat in electoratul romanesc in ultimii ani.
Pentru a nu urca mai sus in timp, putem constata ca in anul 2000 s-au prezentat la urne aproape 11 milioane de alegatori; in 2004, numarul acestora s-a redus cu un milion; in 2008 s-au pierdut, fata de scrutinul legislativ precedent, circa trei milioane, ajungandu-se la cifra de circa sapte milioane de alegatori care i-au ales pe deputati si pe senatori. O pierdere, in decurs de opt ani, a aproape patru milioane de votanti.
In acelasi timp, in 2000, PDSR (cum se numea actualul PSD) avea circa patru milioane de voturi; iar PRM, circa 2,3 milioane. Adica un total de 6,3 milioane. In alegerile din 2004, cele doua partide pe care le-am putea numi "postcomuniste" (PSD/PUR si PRM) insumau 5,1 milioane de voturi – respectiv 3,8 si 1,3 milioane. Adica circa 1,2 milioane de voturi au pierdut aceste partide, corespunzand aproximativ cu pierderea in numarul absolut de votanti dintre 2000 si 2004. Iar in 2008 PSD/PC mai pierde circa 1,2 milioane de votanti, iar PRM dispare de pe scena parlamentara, pierzand inca un milion de alegatori. Insumand pierderile PSD±PRM intre 2004 si 2008, ajungem la o cifra apropiata de pierderea globala a numarului de alegatori.
In acelasi timp, aripa reformata a PDSR, care era PD, avea in 2000 cam 0,8 milioane de voturi; si tot cam atat aveau liberalii de la PNL. Adica circa 1,6 milioane de voturi impreuna. In 2004, Alianta D.A. (PD±PNL) reusea sa-si dubleze scorul, la 3,2 milioane. In 2008, cu toate dezbinarile existente intre ele, fostele partide ale Aliantei D.A. reusesc sa-si creasca usor scorul, cam de la 3,2 la 3,4 milioane (2,2 milioane PD-L si 1,2 milioane PNL).
Imi cer scuze pentru aceasta enumerare cam seaca de cifre, dar ea este necesara pentru a demonstra ceea ce vreau sa spun: pierderea de voturi intre 2000 si 2008 se face pe seama alegatorilor PSD±PUR-PC/PRM, in timp ce numarul votantilor partidelor reformiste, PD (devenit PD-L) si PNL, creste. Fireste, este vorba de statistici, si nu de analiza unor cazuri individuale. Dar totul se petrece ca si cum votantii partidelor iesite de sub patura plina de purici a PCR sunt din ce in ce mai putin convinsi de alegerea lor, nemaimergand la vot, in timp ce o alta masa de cetateni, votand pentru reforma, chiar asa, plina de neindemanari si de aproximatii cum este aceasta reforma, devine tot mai numeroasa.
Daca PSD ar fi apucat curajos taurul reformelor de coarne dupa 2004, asa cum a fost vorba un moment, poate situatia ar fi fost diferita. Dar PSD a preferat sa ramana jucaria d-lui Ion Iliescu, jucarie din ce in ce mai jumulita, ca si papusarul care o manevreaza. Solutia Geoana s-a dovedit una de compromis. Dl Iliescu i-a cedat puterea, dar i-a conferit in acelasi timp un epitet care se va tine scai de dl Geoana pana la sfarsitul timpurilor. Dl Iliescu a stiut sa vorbeasca maselor din 1990, care au mai reusit un timp sa domine mentalitatile curente. Dar o data cu disparitia acestor mase prin dezinteres, dezorientare sau deces, dl Iliescu si-a pierdut o buna parte din ascultatori.
Azi, PRM-ului i se intampla ce i se intampla unui ghetar care patrunde in apele marilor calde: se topeste. Iar PSD este un ghetar mai mare si mai rezistent iesit din glaciatiunea comunista, dar, normal, ar trebui sa aiba aceeasi soarta, doar ca pe un termen mai lung.
In acelasi timp, ramanand in aceeasi logica a evaluarii cifrice de-a lungul timpului, observam ca, desi numarul alegatorilor dreptei s-a dublat, el nu a adunat un numar suficient de absenteisti pentru a inversa tendinta de neglijare a urnelor de catre alegatori. Este ca si cum poporul ar spune dreptei un "da", dar un "da" din varful buzelor, nu o aprobare entuziasta.
Acum vin vremuri grele. Numai un guvern de dreapta cu o politica economico-financiara extrem de riguroasa va putea salva tara de o recesiune. In acelasi timp, cu furia unui balaur muribund, PSD va face tot ce va putea sa faca, asmutind sindicatele, manevrandu-i pe parlamentari si televiziunile, cu talentul la intrigi de sorginte hrebenciuciana pe care i-l cunoastem, pentru a sabota actiunea unui guvern de dreapta. Daca va reusi sau nu, depinde, in primul rand, de inteligenta si de capacitatile acelui viitor guvern. Mai bine ar face PSD sa foloseasca acesti ani pentru o reforma in profunzime, pentru a oferi in viitor o adevarata alternativa de stanga, moderna si credibila.
Presedintelui Traian Basescu ii revine misiunea extrem de delicata de a numi un candidat cu un program valabil, cu o coloana vertebrala dreapta si cu suficienta sustinere parlamentara. Orgoliile si ambitiile individuale, fie ele ale dlor Stolojan sau Tariceanu sau ale altora, ar trebui lasate la o parte. Altfel, tendinta naturala de lichidare a mentalitatii postcomuniste se va inversa si din asta nimic bun nu poate iesi.
