Modernizarea ruralului a fost declarata drept una dintre prioritatile actualei guvernari. Politici concrete destinate indeplinirii acestui obiectiv nu am prea vazut. Nici nu mi-e evident ca se cunosc destul de multe lucruri referitoare la mutatiile profunde care au intervenit in ultimul deceniu in satul romanesc. Despre una dintre aceste mutatii, dinamica fluxurilor migratorii dintre rural si urban, voi vorbi in continuare.
Traditional, Romania moderna (mai ales in epoca industrializarii socialiste) a cunoscut puternice transmutari de populatie de la sat la oras. Daca in 1930 populatia rurala reprezenta 79%, ea se redusese in 1989 la 47% din populatia Romaniei. Aparent, miscarea dinspre rural spre urban a continuat si dupa 1990, de vreme ce ponderea ruralului a continuat sa scada (45% in 2009).
La o examinare mai atenta a fluxurilor de migratie, vom constata insa o inversare de tendinta: de zece ani incoace, numarul celor veniti in rural il intrece pe al celor care se stabilesc in orase. Intre 1997 si 2008, migratia a adus in sate cu peste 300 de mii de persoane mai mult decat cele plecate la oras (numai in 2008, 1,3% din locuitorii urbani s-au mutat la tara, iar soldul migratoriu a fost de 47.000 in favoarea ruralului). Cu alte cuvinte, in zilele noastre oamenii au inceput sa paraseasca orasele, preferand zonele rurale. Cresterea ponderii urbanului in defavoarea ruralului se datoreaza exclusiv transformarii administrative a unor comune in orase: daca in 1990 aveam 260 de municipii si orase, numarul acestora ajunsese in 2008 la 320. Asta nu inseamna ca schimbarile de nomenclatura au adus in mod necesar si evolutii semnificative in modul de trai din localitatile transformate din comune in orase.
La o examinare si mai atenta a migratiei, constatam ca fluxurile dintre cele doua medii rezidentiale nu sunt deloc omogene. Pentru varstele active, soldurile sunt relativ echilibrate, chiar usor favorabile urbanului (pentru grupele 15-29 de ani). In schimb, dupa varsta de 50 de ani, dezechilibrul devine covarsitor, aproape jumatate din soldul migrator favorabil ruralului fiind datorat persoanelor de peste 50 de ani.
Asta inseamna ca noua tendinta, de "fuga la tara", inseamna, de fapt, migrarea orasenilor pensionari sau a celor aflati in prag de pensionare catre sate, cel mai probabil catre cele de origine, unde au mostenit sau au recuperat ceva teren agricol, eventual o casa batraneasca. Motivele sunt usor de intuit – costul vietii, mai scazut la tara, este mai usor de suportat cu o pensie de fost salariat, eventual completata cu ceva produse agricole de pe pamantul propriu, destinate autoconsumului.
Tendinta insa e clara: procesul de imbatranire a populatiei satelor continua, de asta data nu prin plecarea la oras a tinerilor, ci prin revenirea la tara a varstnicilor. Daca in mediul urban ponderea celor de peste 60 de ani este 16%, in rural aceasta este de 24% (probabil mai mare in realitate, caci milioanele de tineri rurali plecati mai mult sau mai putin temporar la munca in strainatate nu sunt inregistrate de statisticile oficiale). Satele romanesti tind sa se transforme in azile de batrani, fiind din ce in ce mai golite de forta de munca activa.
In aceste conditii, caile modernizarii satului romanesc devin tot mai incetosate. Problema nu mai este "cum ii facem pe tineri sa ramana la tara", ci, tot mai mult, "cum le asiguram un trai decent celor 56% din varstnicii Romaniei care traiesc la tara".
