1. Rusia invadează Crimeea.
Greşit. Rusia avea déjà controlul Crimeei. Nu doar flota Mării Negre din Sevastopol, acum destul de ruginită (să fie clar, marea bază secretă de la Balaklave de submarine nu mai e demult secretă, e muzeu…), nu doar trupele auxiliare flotei (carele blindate care au manevrat cu mare efect zilele astea pe şosele), cît mai ales autorităţile locale, formate toate din ruşi şi pro-Rusia şi miliţiile ”cazace” care se antrenează de ani de zile pentru acest moment (probabil finanţate de la Moscova, pline de agenţi ai serviciilor secrete, dar şi de foşti soldaţi demobilizaţi, exact ca în Transnistria). Cine se menşinea acolo prin bunăvoinţa rusească era Ucraina. Acum Rusia dă pe faţă sprijin material şi milutar autorităţilor locale şi va interveni numai dacă Ucraina intervine. Cu cine să intervină însă biata Ucraină la o populaţie care votase toată cu Ianukovici, nişte ofiţeri antrenaţi în ruseşte şi cărora nu le e clar cui trebuie să fie loiali şi nişte răcani care s-ar putea să fie mai naţionalişti ucraineni dar sînt slab pregătiţi, demoralizaţi şi s-au ascuns zilele astea după saci de nisip prin cazărmi de mînia populară. Rusia nu o mai fi o mare putere globală, dar, vorba lui Samuel Huntington, e o mare putere regională, iar din Crimeea nu au plecat niciodată.
2. E în joc suveranitatea Ucrainei şi controlul asupra Crimeei.
Nu. Sînt pierdute deja. Ucraina, acest fals stat în frontiere create de Stalin nu putea rezista decît cîtă vreme accepta că e un satelit rusesc. Europa nu se va lărgi niciodată în frontierele lui Stalin, dacă ucrainienii vor în Europa vor trebui să conceapă vă vor lăsa Rusiei o parte din teritoriu şi populaţie. Crimeea e penru Rusia ce e Kosovo pentru Serbia, un leagăn naţional, mii de autocare vin în fiecare an la Hersonissos (azi, o suburbie a Sevastopolului) din Rusia cu turişti (născuţi atei) care află că aici s-a născut naţiunea rusă în anul 988 cînd s-a botezat Vladimir cel Mare, deschizînd drumul creştinării Rusiei kievene. Ţarii au clădit o catedrală a neamului în stil bizantin în secolul XIX care e vîndută drept autentică azi, cînd ruşii merg în pelerinaj aşa cum sîrbii mergeau la patrarhia din Pecs înainte să piardă Kosovo. Ce vă imaginaţi că spune patriarhul la Moscova la slujbă zilele astea, cînd există riscul să ajungă toate astea la papistaşii occidentali.
3. Crimeea e a lor, asta e.
Ce mai e în joc demnitatea europeană şi capacitatea noastră de a apăra în periferia imediată dreptul la democraţie şi autodeterminare, care include opţunea pentru Europa a uncrainenilor. E în joc existenţa însăşi a Ucrainei, ţară profund divizată.
4. Naţiunea ucraineană nu există.
Fals. Pe cît sînt de false frontierele ucrainene, urmarea ingineriilor sovietice, pe atît de adevărat e sentimentul naţional ucrainean, care a dus la indepedenţa Ucrainei în 1991 şi la emanciparea de săptămîna trecută. Unii istorici pretind că naţiunea ucraineană a fost inventată în secolul XIX. Dacă e aşa, împarte acest destin cu majoritatea naţiunilor europene, după cum spunea Ernest Gellner şi am avut onoarea să învăţ zece ani pe studenţii de la SNSPA în Bucureşti. Fapt e că atunci cînd am ţinut prima mea conferinţă la Kiev acum patru ani (despre corupţie) am fost dusă cu lacrimi în ochi într-un veritabil pelerinaj al renaşterii limbii ucrainene. Democraţii şi naţionaliştii sînt unii şi aceiaşi, oamenii care se adunau în coaliţia democratică să lucreze cu mine rau aceiaşi care fpcuseră înainte revoluţia portoclaie şi mai înainte emanciparea contra limbii ruse. Mişcarea de stradă din Ucraina e aşa puternică pentru că e combinaţie de naţionalism cu civism, e ce era democraţia europeană la 1848 şi 1914, o luptă pentru autodeterminare.
5. Democraţia e integral bună şi aduce la suprafaţă ce e mai bun.
Fals. Cum ştim din fosta Iugoslavie şi istoria europeană de pînă în 1914, regimurile autoritare suprimă identităţile etnice şi ţin conflictele sub control. Democraţia le scoate la iveală. Putin manipulează alegerile, dar dacă nu l-ar vota majoritatea cădea demult. La fel a fost Milosevic (capitolul principal al cărţii mele cu Ivan Krastev despre naţionalismul post-comunism se numea semnificativ Votanţii lui Milosevic). Avem şi pe votanţii pro-europeni de la Kiev, pe scurt, avem un conflict de masă, cu demonstranţi, miliţii, medii în care spumegă interesul naţional şi popi care se aşează cu crucea în faţa neamului. Pe scurt, reţeta dezastrului dacă ucrainienii joacă demn, scot vai de capul lor armată au şi nu adoptă de la început poziţia victimei. Putin nu are scrupule, el nu va trimite tancurile şi avionale decît în ultima clipă şi atunci în apărarea populaţiei civile ruseşti. Şi aceasta are dreptul la autodeterminare faţă de Ucraina, tot aşa cum şi Ucraina are dreptul faţă de Rusia. Iar în lupta lor cu ruşii naţionaliştii ucraineni vor privi minorităţi precum cea română ca pe nişte trădători. Nu e prima dată. Pe de altă parte, a pretinde, cum fac moldovenii noştri şi gaşca pro-rusă de la Criticatac că nu există, în criza ucraineană, o parte progresistă şi o parte reacţionară, una modernă şi una retrogradă, una democrat reformatoare şi una autoritar conservatoare ci e doar o bătălie între oligarhi e fals. Strada e mult mai mare decît clienţii dnei Timoşenko, într-adevăr o oligarhă. Şi cauza statului de drept e ceva mai mare decît ea şi noi. Acum şase luni explicam unor tineri democraţi ucrainieni că au dreptate că ea e coruptă, dar că nu e închisă pentru corupţie, ci pentru că a negocit cu Putin un preţ la gaz. Ei luptau pentru ei, nu pentru ea. Kliciko e mai bine decît ea. Numai să nu se aşeze în fruntea armatelor, de asta mă tem.
5. În Europa nu schimbăm frontiere.
Fals. Frontierele europene sînt în continuă mişcare. Ultima nou intrată în Europa, Croaţia, e născută din război şi purificare etnică. Fără acest proces de omogenizare ar mai avea încă problemele Bosniei sau Macedoniei, mult în urmă. Sper să nu le iasă, dar scoţienii stau să se separe. Kosovo e cel mai nou stat european, cu perspective de integrare: nu e clar în ce frontiere, în Mitrovica tocmai s-a ales un primar sîrb. Dacă e să mai avansăm cu Europa spre Est nu vă imaginaţi că Tiraspolul sau Harkovul vor fi la ofertă. I le lăsăm lui Ianukovici, să-şi rotunjească el un mic domeniu cu capitala la Rostov pe Don, eventual în simpaticele cazinouri acvatice unde îşi fac cei ca el veacul. Întrebarea nu e cum păstrăm regiunile problematice, ci cum le separăm fără conflict. Graniţele Europe de Est nu vor rămîne cele ale lui Stalin. Nu am luat Iugoslavia decît după ce s-a făcut praf, şi la fel va fi şi cu estul. Spun eu asta că oamenii politici nu îşi pot permite să o spună. Dar ei trebuie să o pregătească.
6. E un conflict Occident-Rusia.
Fals. Nimeni nu a vrut să aibă vreun conflict cu Rusia, lumea s-a dus cuminte la Soci, şi nici ruşii nu voiau decît să le iasă olimpiada bine. Pur şi simplu Ucraina era falită, Ucraina ajungea la termen, avea nevoie de un binefăcător, avea nevoie de o alegere şi aici a intervenit tragedia, faptul că numai ruşii şi americanii au cu adevărat interese strategice acolo (şi cîteva ţări europene, Balticele, Polonia) în vreme ce UE mult mai puţin. În Germania gazul va veni din Rusia printr-o conductă care scurtcircuitează pe aliaţii noştri poloni. Ucraina nu e un candidat european veritabil, prea săracă şi prea coruptă pentru asta, şi toate reformele au eşuat acolo în ultimii zece ani. Dar au în schimb societatea civilă. Nu glumesc: pe graficul meu care arată legătura dintre societatea civilă şi corupţie sînt singura excepţie, unicul outlier, te-ai aştepta, la ce societate civilă au, să aibă o guvernare mai de Doamne ajută (nu e cazul nostru). La conferinţa amintită am pus palma pe ecran măsurînd distanţa şi am întrebat cum umplem golul. Rebeliunea ucraineană, care ne-a adus lacrimi în ochi săptămîna trecută e din vina noastră, noi, UE şi USA am vîndut acestor oameni ideea democraţiei, ”puterea normativă” a Europei cum o numim prin manuale, emulaţia valorilor democratice europene. Iaca, o reuşită a industriei de promoţie a democraţiei, s-au luat după noi, şi acum ce facem, că nu avem nimic pregătit pentru ei. Sîntem, cum frumos spunea Heather Grabbe, imperiul care se lasă greu, nu vrem să ne extindem şi pace. Nici să nu existe confictul şi nu ar fi uşor să facem din Ucraina un caz de succes. Aşa, sînt şanse să ne procopsim cu o altă Bosnie, divizată, fără speranţă, scumpă pentru contribuabilul european şi –coşmar-inflnit mai mare, cu trenul Moscova-Berlin şi toate conductele de gaz tranzitînd prin ea.
7. Al treilea război mondial va porni din Ucraina
Vedeţi că aveau ruşii dreptate să se teamă că ne putem scutul? Dar e fals: ruşii nu o duc economic strălucit şi nu e momentul să sfideze pe toată lumea. Acestea fiind spuse, războiul rece e peste noi şi cu cît îi umplem de mai multe sancţiuni cu atît avem mai mult ce negocia cu ei. Deocamdată ne umplu ei cu propagandă cu fasciştii ucraineni (există şi ei, dar mai modeşti). Trebuie să înţelegem că s-a trecut o barieră pentru ruşi, că nu se putea evita secesiunea Crimeei (nu controla nimeni strada) şi să ţinem spatele ucrainenilor cît putem, nu pentru Crimeea bizantină, oricît o cred eu de europeană, ci pentru Kiev, Liov şi Cernăuţi. Pentru dreptul acelor oameni de a alege cum vor să trăiască. Negociind cu ei şi standardele noastre, desigur, că aşa e iubirea noastră, pretenţioasă. Dar iubire e! Cred că nu a existat mai multă simpatie vreodată pentru Ucraina în Europa.
De ce îmi dau cu părerea. Am fost ani de zile editorul Early Warning Report pentru UNDP Crimeea şi am fost şi pe teren acolo de două ori. Iarăşi trebuie să îmi cer scuze faţă de tot felul de impostori invidioşi români că mă pricep şi la treaba asta mai bine ca ei. Problemă mare, că ei nu se pricep la nimic. Că veni vorba, dacă mai dă vreunul de îneţels că tătarii sînt periculoşi îl calc cu maşina data viitoae cînd vin la Bucureşti. Sînt cel mai non-violent grup abuzat de ruşi. Nu vor pune ei bombe.
Pe cine să citiţi despre criză. Din România singurul om informat mi s-a părut diplomatul Valentin Naumescu pe Contributors şi la firul ierbii pe frintiera noastră de nord corespondentul sucevean al ziarului Adevărul (expulzat din Ucraina). În rest e de groază ce prostii curg fără nici o autocenzură. Dar dacă vreţi chiar să citiţi ceva de calitate, citiţi-l pe Andrew Wilson pe www.ecfr.eu şi pe Andrew S. Weiss pe carnegie.ru. Fudamentală pentru înţelegerea rolui geostrategic al Ucrainei este cartea lui Brzezinski’s Strategic Vision, pe lîngă cărţile lui mai vechi. Şi recitiţi reportajul meu de aici, că numai eu am avut norocul să mă conversez cu cazacii, mult înainte să fi ajuns ei pe CNN…
