Dacă la fiecare subiect fals lansat în spaţiul public s-ar percepe câte o taxă de la cine îl ridică în aer (40% din venit), cine îl menţine acolo bătând câmpii pe marginea lui (20%) şi cine nu îl lasă să moară când dă să cadă cu de la sine putere (10%), zău că deficitul nostru bugetar s-ar îndrepta rapid. Aşa-zisa regionalizare e cel mai bun exemplu, pentru că a contaminat pe toată lumea. S-a dovedit demult că nu rezolvă problemele de care se presupunea că se ocupă, dar nu suntem decât la începutul ciclului privitor la noile probleme pe care le creează încă din stadiul de discuţie.
WikiLeaks a interceptat deja următoarele discuţii de la Radio Erevan:
– E adevărat că ne regionalizăm ca să ne debirocratizăm?
Răspuns: Perfect adevărat, numai că nu o să tăiem nici o taxă, nici o autorizaţie, nici o regulă ca aceea conform căreia, dacă ai un singur angajat, el este jumătate de normă permanentă pompier (dacă vine vreodată vreun incendiu, trebuie să fie pregătit prin exerciţiu zilnic) şi jumătate de normă contabil, în timpul liber prestând activităţile aducătoare de venit. Dimpotrivă, în acelaşi timp şi din aceiaşi bani el va renova faţada firmei, că altfel ia amendă de la stat, şi va ţine cursuri pisicii despre riscurile spălării banilor în microîntreprinderi. Toate, sub ameninţarea unor amenzi la vreo jumătate din venitul anual al firmei şi punând deoparte bani de avocat, că sigur calcă vreo zece alte legi sau regulamente mai puţin cunoscute, chiar dacă le respectă pe astea de mai sus. Cum, şi atunci ce se va schimba? Simplu: deciziile, în loc să se dea în capitala 1, se vor da în capitala 2, aflată mai depărtişor, şi tot acolo se vor depune şi contestaţiile.
– E adevărat că ne regionalizăm ca să ne democratizăm?
Răspuns: Perfect adevărat şi de data asta. Uite cum facem, iar cu ocazia asta aflaţi şi ce e democraţia. Dat fiind că atunci când candidaţii sunt cunoscuţi participarea la vot a ajuns la treizeci la sută sau sub, creăm o circumscripţie mare, în care cel mai cunoscut candidat e ştiut doar de o cincime din electorat (judeţul lui), oamenii conştienţi de ignoranţa lor stau acasă şi aşa ajung să voteze doar cei avizaţi şi capabili de participare luminată, pe scurt doar staff-urile şi clientelele de partid. Cum zice un proverb anglo-saxon, ce nu ştii nu îţi poate cauza! Ce rost are să stricăm reputaţia votantului obişnuit, că el, şi doar el, îl alege din turul 1 pe Nicuşor Constantinescu sau generalul Oprea. Mai bine votantul obişnuit să fie cruţat de o alegere cu nişte alternative atât de dureroase – şi tot de asta nu o să îl chinuim punând subiectul la referendum.
– E adevărat că ne regionalizăm ca să ne eficientizăm?
Răspuns: Perfect adevărat, de asta nu mai puteţi vinde firme sau terenuri până nu le reînscrieţi la cadastru sau Registrul Comerţului cu noua adresă. Sau încercaţi voi să le vindeţi şi vedem peste câţiva ani, când aveţi vreun litigiu, ce se întâmplă, că trăim în ţara în care, şi dacă unul moare, fantoma lui trebuie să vină personal la tribunal să se roage să fie ştearsă din registrul de acţionari sau acolo rămâne până în ziua Judecăţii de Apoi.
– E adevărat că ne regionalizăm ca să ne descentralizăm?
Absolut. Cum erau diferenţe de orientare politică între judeţ şi localitate, ce să mai vorbesc de judeţ şi Guvern, circuitul banilor discreţionari în natură avea fracturi de factură pluralistă pe care o organizare unitară sperăm să le poată elimina. În caz de probleme, tot noi ştim mai bine. Vezi cum descentralizarea Sănătăţii din ultimul an a fost urmată de tăieri de spitale locale de la nivel central de toată precizia.
– E adevărat că ne regionalizăm ca să ne austerizăm?
Absolut. Cele treizeci de judeţe tăiate vor compensa banii pentru mia de primării de sate şi comune unde numărul de locuitori e pe ducă, dar nu şi numărul de birocraţi, sutele de angajaţi consulari MAE, ambasadorul Avramescu în ţara unde nu se întâmplă nimic – Finlanda – şi Biju Morar de la Marsilia, teologii de la studiul imaginarului comunist, cabanierii de la cabanele de vânătoare Romsilva şi magazionerii de la Protocolul de Stat, marea escadră de luptă cu computerul reprezentată de majoritatea amploaiaţilor la Fisc, zecile de institute cu lucrări ISI zero şi de consilieri de stat care îşi petrec timpul aşteptând vreo vizită din exterior să îi smulgă din monotonia existenţei lor la nivel înalt. Şi lista poate continua.
– E adevărat că ne regionalizăm ca să ne pacificăm?
Da, desigur, de asta relaţiile româno-maghiare au atins cel mai jos punct din ultimii zece ani după ce lor, care au vrut mereu regionalizare, li s-a spus că se fac toate celelalte regiuni, alea nedorite de nimeni, numai a lor nu, care are deja reprezentanţă la Bruxelles. Pe scurt, facem ceea ce ei au cerut mereu, cu mici adaosuri şi modificări, şi nu e clar de ce nu zic săru’ mâna. Orban, între timp, îi face partid radical lui Tökés, că e păcat să piardă campania electorală gratis pe care i-o face Băsescu.
– E adevărat că ne regionalizăm ca să ne europenizăm?
Categoric. Când alături de reprezentanţa frumosului Ţinut Secuiesc, promovat din greu de Bram Stoker (un premiu pentru primul care îi face un brief Elenei Udrea cine a fost Bram Stoker), se vor deschide la Bruxelles încă opt sau zece reprezentanţe, toate vizitate din greu de aleşii regionali, spre profitul duty free-ului de pe Aeroportul Zaventem, deja uşor depăşit de frenezia participanţilor români la COREPER care îşi lasă diurnele pe acolo, toate cu scopul nobil de a face lobby pentru mai multe fonduri europene, va fi în sfârşit dezvăluit – prin a mia campanie de promovare pe bani europeni! – că aceştia se dau de fapt de Guvernul de la Bucureşti, prin vreo câteva ministere şi agenţii strategice. În sfârşit, se va recunoaşte atunci că Bucureştiul e un adevărat oraş european şi că orice reorganizare teritorială adevărată nu putea începe decât prin europenizarea unui guvern central care face săli polivalente în loc de spitale şi crede că statul social e perimat, dar circul oferit poporului e etern…
Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte SAR şi profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin
