Invitat duminica trecută la evenimentul Samsung de la Mobile World Congress Barcelona, eveniment la care compania sud-coreeană a lansat noile Galaxy S7 și S7 edge, Mark Zuckerberg a adus în discuție saltul iminent pe care avansul tehnologic din industria IT îl pregătește deja. Este vorba despre VR, adică virtual reality, ceea ce în română ar da, desigur, RV, realitatea virtuală. După profetul ei, oaspetele american ajuns mogul al comunicațiilor în plină tinerețe timpurie, „realitatea virtuală reprezintă cea mai nouă platformă unde fiecare va experimenta și va distribui ceea ce va dori“.
Financial Times notează, relatând informațiile, că această comunitate VR gândită de Facebook ar putea fi ceva în genul Second Life, lumea virtuală care era la modă cu circa un deceniu în urmă. Alții însă pomenesc de utopia negativă din franciza cinematografică Matrix, socotind că suntem mai aproape cu un pas de aceasta, și nu de o zonă a împlinirilor personale și sociale.
Zuckerberg a înființat deja o echipă de specialiști a căror misiune este să combine activitatea de bază a rețelei sociale Facebook cu cele mai noi tendințe din realitatea virtuală. Însuși acest fapt arată înspre ce se îndreaptă prioritățile explorărilor referitoare la RV în acest moment: către expansiunea și aprofundarea tendințelor deja afirmate ale celei mai dinamice și mai faimoase rețele de socializare din prezent. Oricare vor fi ele, rezultatele acestor cercetări vor fi cu impact de masă, se vor difuza ultrarapid și vor modifica serios reperele comunicaționale și, desigur, și pe cele vizând însăși viziunea despre viață și realitate a utilizatorilor.
Revoluția tehnologică, ale cărei semne se vedeau, pentru inșii perspicace, încă din anii ’70, în eforturile de a dezvolta computerele și în inventarea internetului, care în anii ’80 a adus fenomenul video, în anii ’90 a propus telefonia mobilă și televiziunea prin satelit, răspândind masiv și în mare viteză accesul liber la poșta electronică atopică (accesibilă pentru fiecare posesor de oriunde ar fi găsit posibilitatea de acces la un computer cuplat la internet), aducând și înlocuirea stocării de informații pe dischete cu cea pe CD-rom-uri și apoi pe DVD-uri, venind cu blue tooth și cu blue ray, aducând minusculele stick-uri de memorie capabile să absoarbă memoria unui întreg computer, cu aplicații precum GPS-urile, această revoluție tehnologică este departe de a-și fi epuizat resursele. Modificându-ne viața în chip trepidant, de la o decadă la alta, ea se află acum în fața unui nou prag pe care dă semne că îl va trece într-un timp scurtissim fără mari probleme. Ea deja se adresează altui ins uman decât cel existent cu jumătate de secol în urmă, pe vremea părinților noștri. Acest om poate de-acum beneficia de implanturi dentare, de operații estetice performante, de procreare in vitro și chiar prin manipulare genetică și clonare a embrionilor, poate substitui unele organe și membre prin proteze tehnologice, beneficiază de nanotehnologii și dă comenzi orale telefonului mobil, devenit factotum, ca unui robot. De unde, vreme de secole, el dădea o nouă dimensiune vieții lui concrete și nemijlocite prin apelul la textul literar, la ficțiunea beletristică, iar în ultimul secol i-a alăturat acesteia, ca suport și catalizator al imaginării și visării, cinematograful și televiziunea, de circa un deceniu și ceva el s-a văzut tot mai atras, tot mai tentat de alte posibilități, de alternative noi venind din sfera electronicii. Internetul și, în cele din urmă, rețelele de socializare – înlocuitoare mai spectaculare ale vechilor, de-acum, chat rooms (incinte pentru pălăvrăgeală, le-aș zice, într-o tentativă oricum întârziată de a le echivala numele original, anglosaxon, cu unul românesc) – l-au absorbit în mod considerabil și, statistic, consistent în această alternativă care se cheamă convențional „spațiu virtual“, chit că experiențele pe care le furnizează sunt intens modificatoare la nivelul vieții propriu-zise (de la cumpărăturile online până la amicițiile amoroase ce devin căsnicii, în unele cazuri, în „lumea adevărată“).
Sunt experiențe îmbogățitoare, creatoare de noi dimensiuni în spațiul totuși redus al bietei noastre margini fizice – corporalitatea efectivă a fiecăruia – și în timpul, relativ redus, al unei vieți umane. Este vorba despre modalități de întețire și de ameliorare a calității vieților noastre, chiar dacă pentru spiritele mai conservatoare asemenea tentații rămân exterioare și cel puțin suspecte. Orice s-ar crede însă, pe seama lor, anumite efecte dramatic modificatoare ale împrejurărilor vieții noastre pot fi observate cu ochiul liber. Probabil cel mai vizibil dintre ele, la scară planetară, este ceea ce numim globalizarea, adică intrarea în comunicabilitate simultană cu toate punctele planetei, de la indivizi la instituții și invers.
România a făcut aproape o fatalitate din teza continuului decalaj în care s-ar afla. Ea s-a modernizat și s-a industrializat incomplet și în salturi, s-a tehnologizat și s-a retehnologizat mai mult sau mai puțin neconcludent. Și totuși, intrarea în lumea postindustrială, a comunicațiilor IT, deși nu o situează printre campionii progresului în această privință, a produs o masă de tineri experți care au dovedit capacități mari de performanță în domeniu. Unii dintre ei lucrează pentru Bill Gates, alții în alte zone de vârf, iar cei mai puțin integrați sistemic s-au dovedit hackeri de temut de nivel universal, capabili să spargă sisteme de securitate sofisticate și să găsească soluții ingenioase la probleme neobservate de alții. Având un asemenea potențial, ea poate participa la saltul către utilizarea socială a realității virtuale, a RV, cum s-ar zice, unde mărimea țării și a populației, capacitatea industrială și performanțele în agricultură rămân facultative și interesează destul de puțin. Aici visul tânărului Cioran referitor la o Românie cu populația Chinei și destinul Franței se poate împlini, căci realitatea virtuală și antenele ei sociale concepute de niște minți ingenioase și meștere pot impune țara noastră și pe locuitorii ei tot așa cum odinioară electronica a făcut din Japonia o țară de vârf a civilizației de tip occidental, prosperă și respectată.
Nu uit însă că, alături de elanurile constructive, românii sunt mereu subminați de lipsa de caracter a unora dintre ei, de micimea mizelor și de incompetența savant distribuită la feluritele trepte ale organizării noastre societale. Sper doar că această uluitoare șansă istorică, pentru care întrunim unele condiții pregătitoare de succes, nu va fi ratată.
