Motiunea de cenzura care a facut atatea inutile valuri a ramas in urma. Dar, la drept vorbind, ce anume ar fi putut ea schimba cu adevarat? Poate crede careva dintre noi ca pariul era daca pleaca sau nu Tariceanu? Ma indoiesc, pentru ca nici macar in Romania indivizii nu reprezinta altceva decat niste forte si niste tendinte; mai ample si mai accentuate…
In fapt, astazi vorbim despre guverne de coalitie nationala, despre dictaturi personale, despre morisca guvernamentala care pe unii ii azvarle, iar pe altii ii culege. Dar exact asta era discutia si in anul de gratie 1938, catre care trag cu ochiul cei care se tem de forta macinatoare de partide a presedintelui. Este adevarat ca, inainte de a-si instala dictatura personala, Carol al II-lea a "sifonat" formatiunile politice serioase, incredintand apoi sarcina de a forma un cabinet nou poetului Octavian Goga. In asociere cu A. C. Cuza, acesta a intrat mai apoi in istorie ca un personaj politic sinistru, cocotat in fruntea unui guvern-marioneta, numai bun pentru a infaptui trebusoare murdare (epurarea evreilor si "romanizarea" institutiilor), dar mai ales pentru a pregati abolirea democratiei interbelice si autoritarismul buf al suveranului; semn ca nu e destul sa scapi de legionari pentru a fi o democratie. Nimic comparabil insa intre atunci si acum, daca privim la avanscena istorica si la personajele care o anima. Miscarea basesciana de azi, de evidentiere a gaunoseniei politicianiste, conduce la o erodare a partidelor; dar climatul nu este unul similar, nici la noi, nici in Europa. Partidele care au astazi de furca sunt cele care nu au trecut prin clarificari si decantari inainte vreme. PNTCD-ul nu se confrunta, de asta-data, cu nimic comparabil, pentru ca fractura s-a produs deja. Doar mamutii tip FSN au azi dilemele pe care le-au amanat artificial in toti acesti ani. Un PNL facut din mai multe grupuri si grupulete liberale, absorbind voiajori din alte formatiuni, trebuia sa mai piarda din balast si bagaj. Nici PSD-ul, partid al birocratiei de stat, nu avea cum traversa intact desertul, fara resursele asigurate de detinerea puterii. UDMR-ul – cand miscare civica, cand partid – astepta de o eternitate clarificari interne s.a.m.d. Dar nimeni nu pregateste dupa colt vreun decret de eliminare a pluripartidismului de pe scena politica, asa cum s-a intamplat in vremea carlismului, si asa cum pare sa se teama Dan Voiculescu.
Altele sunt insa asemanarile, si ele se regasesc mai degraba pe linia orizontului, greu de distins de aproape. Astazi, ca in vremea primului dinast Carol, si ca in democratia parlamentara interbelica, baletul politic al alternarii la guvernare ramane simpla imitatie dupa Europa. Pionii sunt mereu aceiasi, combinatiile, oricum ar fi asortate, dau acelasi gust salciu ce aduce a boala indelungata. O stim din trecut: la rigoare, Romania poate imbraca, adaptabila cum e, uniforma vreunei adeziuni efemere. Carlista, legionara, antonesciana atunci, ea devine azi, dupa caz, liberala ori democrata, sperand sa-si poata vedea netulburata de micile interese contextuale. In fapt, "liberala" nu inseamna adeziune la valorile liberalismului, iar "democrata" nu inseamna pariu pe democratism. E vorba despre inregimentarea sub doua pavilioane de-o clipa, in timp ce peremismul – care nu e nationalism – se regrupeaza, iar pesedismul – departe de social-democratie, totusi – incearca un tratament cu purgative si vitamine.
Ca in epoca dintre razboaie, ca dupa 1968, cu fiecare zi, distanta intre ceea ce politica se pretinde si ceea ce este creste. Ca si atunci, voturile noastre omologheaza forme tot mai golite de substanta, incapabile de regenerare. De ce? E simplu: pentru ca toate acestea raman exterioare adevaratei dinamici bazate pe interese, si nu pe gesticulatie. Dincolo de ce se vede cu ochiul liber, gasti dinamice, bogate si fara scrupule alcatuite din "fosti", "actuali" si "viitori" misca precum sfredelul, incercand sa-si subtilizeze unele altora miza, mijloacele, depozitele… Jocurile se fac mereu la varf si mereu intre cativa – unii vizibili, altii ba. Proaspata formula instalata in fruntea bucatelor redistribuie rolurile, dar pastreaza actorii. Iar Romania ramane acelasi teritoriu de prada.
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai
