„A luat o dată o mită, acuma nu îi distrugem toată viața. Așa a fost în tranziție. Avem nevoie de un moment zero, o grațiere largă de la care să spunem: «Oameni buni, știți ce se poate întâmpla, așa că terminați cu hoția». Așa, tensiunea va rămâne încă mulți ani în societate. Și vă mai spun ceva, sunt și abuzuri“.
În ultimele zile, cuvintele lui Traian Băsescu au fost analizate pe toate părțile. Fostul președinte a fost acuzat că face jocul corupților, că vrea să o scape pe Elena Udrea, aflată foarte aproape de o sentință defini-tivă. Suporterii săi i-au luat apărarea cu fervoare, acuzând răstălmăciri ale afirmațiilor fostului șef de stat. Doi dintre membrii importanți ai PMP, Eugen Tomac și Robert Turcescu, s-au delimitat de aceste propuneri.
Nu vreau să intru în această polemică. Vreau doar să spun că modul în care Traian Băsescu și-a prezentat amendamentele a fost manipulator. În spatele unei propuneri de înjumătățire a pedepselor în cazul condamnatelor pentru corupție, însărcinate sau care au copii sub 14 ani în întreținere, fostul președintele a strecurat un amendament ce vizează grațierea pedepselor de sub 10 ani.
În primul caz, clemența este justificată, în al doilea caz, nu. Ca să nu mai vorbim că nu este moral să scapi de pușcărie persoane corupte, apte pentru a exe-cuta pedepse privative de libertate, iar pe gravide și pe mamele de minori să le ierți doar pe jumătate. Am observat deja tentația lui Traian Băsescu de a acapara dezbaterea publică cu chestiunile de natură umanitară, pentru ca amendamentul despre grațierea pedepselor de până în 10 ani să se strecoare, probabil, neobservat. Un fel de „perversă ca pe Târgu Ocna“.
Dincolo de jocul făcut de fostul președinte, cred că putem dezbate rațional, fără pulsiuni iacobine, des-pre modul în care Legea grațierii ar trebui să iasă din Parlament. Argumentul că „așa a fost în tranziție“ nu este valabil, pentru că relativizează ideea de mită și, prin extensie, ideea de încălcare a legii. O astfel de atitudine din partea legiuitorilor transmite societății mesajul că este în regulă să iei șpagă o dată. Un fel de program guvernamental „Prima șpagă“, inacceptabil într-o țară civilizată. Cu atât mai mult într-o țară ca România, în care societatea este sufocată nu doar de marea corupție, ci și de cea mică. Încurajarea acestui fenomen nu este recomandată.
Grațierea nu trebuie gândită în interesul coruptului dovedit, ci în interesul societății. Condițiile care însoțesc o astfel de măsură trebuie să fie dure. Pe de o parte, societatea trebuie să se asigure că cel care beneficiază de clemență nu va recidiva, iar, pe de altă parte, că recuperează în totalitate pagubele rezultate în urma activității infracționale.
În opinia mea, un politician condamnat pentru corupție, care beneficiază de grațiere, nu ar trebui să mai aibă posibilitatea să ocupe o demnitate publică. Desigur, interzicerea dreptului de a alege și a fi ales nu este constituțională, dar poate fi stabilit un interval de timp suficient de mare, astfel încât cel în cauză să părăsească definitiv scena publică.
Apoi, cred că un corupt poate fi grațiat (o discuție despre amnistie nu cred că poate fi luată în calcul) doar dacă plătește integral prejudiciul rezultat din faptele sale de corupție. Traian Băsescu a menționat și el acest lucru, propunând un angajament de plată întins pe trei ani. Nu este suficient. Nu poți să scapi, doar prin simpla restituire a banilor furați. Bașca, pe o perioadă de trei ani. Eventual pot plăti o parte din prejudiciu din dobânzile bancare, pe care le încasează de pe urma sumelor devalizate. În trei ani, la sume mari, băncile plătesc dobânzi frumușele. Ca să nu mai zic că unii au furat de zece, de o sută de ori mai mult decât prejudiciul pe care trebuie să-l achite.
De aceea, este nevoie și de plata unei amenzi penale consistente. Banii trebuie plătiți pe loc, astfel încât corupții să fie obligați să scoată la lumină banii pe care i-au ascuns prin off-shore-uri sau bunurile pe care le-au trecut pe numele apropiaților. Acest lucru poate duce la devoalarea unor alte fapte de corupție. Cei vizați au posibilitatea să se autodenunțe, să dezvăluie și alte infracțiuni nedescoperite încă de Justiție. În funcție de numărul denunțurilor, de pildă, un judecător poate reduce cuantumul amenzii penale. Dacă cel în cauză omite vreo infracțiune de corupție din trecutul său, iar aceasta este descoperită, nu ar mai trebui să beneficieze de grațiere.
În America, statul este mai degrabă interesat de recuperarea banilor, decât de pedepsirea cu închisoarea a celui care a furat acele sume. Îmi amintesc de cazul unui demnitar corupt, care nu a mai făcut pușcărie după ce a construit un pod din banii săi. E un model interesant, ce poate fi preluat în România.
Nu sunt jurist. Nu știu dacă toate lucrurile acestea pot fi transpuse în realitate. Cred, însă, că pot fi reținute principiile și pot fi găsite soluțiile legale. Un lucru este cert: societatea românească este direct interesată de recuperarea sumelor devali-zate în cei aproape 28 de ani de tranziție, cu atât mai mult cu cât, în momentul de față, instituțiile abilitate sunt incapabile să-i execute pe condamnații pentru corupție. Doar în momentul în care lucrurile vor fi puse în ordine, în societate va fi liniștea despre care vorbește Traian Băsescu.
