Zilele acestea, pe 27 martie, s-au împlinit 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. E un eveniment istoric serbat pe ambele maluri ale Prutului. Tema Unirii a revenit în discuţie în cele două ţări, iar, în ultimii ani, importanţi oameni politici din România au început să vorbească tot mai răspicat despre un posibil proiect politic nou: Unirea celor două ţări. Printre aceştia, cel mai aprig promotor al acestei idei este chiar fostul preşedinte Traian Băsescu. E adevărat că declaraţiile dumnealui par să ascundă mai degrabă un interes pur electoral.
Este greu de spus cât de atractivă e ideea proiectului politic Unirea în România pentru că nu avem un conţinut real al unui astfel de proiect şi nici date statistice solide. Cât de atractiv este acest proiect în Basarabia? Iată că zilele acestea a fost efectuat un sondaj pe această temă, realizat de Fondul Opiniei Publice. Ce spune el? „Peste 23% din moldoveni susțin că ar vota pentru unirea României cu Republica Moldova dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum.
De partea cealaltă, circa 63% ar vota împotriva unirii. Întrebați dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la unirea Republicii Moldova cu România, 23% din respondenți au răspuns că ar vota pentru unire, în timp ce 63% din cei chestionați au răspuns că ar vota împotriva unirii. Datele sondajului realizat de Fondul Opiniei Publice mai arată că 7% din cei chestionați sunt indeciși în raport cu acest subiect, în timp ce 6% nu ar participa la referendum. Totodată, datele sondajului arată că 65% din cei chestionați nu susțin partidele unioniste din Republica Moldova, în timp ce 23% din respondenți declară că susțin astfel de formațiuni politice. Sondajul a fost realizat în perioada 11-20 martie și are o marjă de eroare de 2,3%.“ (Independent)
Practic, proiectul politic Unirea are un sprijin nu foarte mare, dar nici foarte mic. Ce putem spune însă cu siguranţă este că acest procent este în creştere. Şi el are şanse să mai crească dacă dezastrul politic, social şi economic continuă în ritmul actual, care pare tot mai accelerat. Cât de atractiv este un astfel de proiect politic pentru Bucureşti este greu de anticipat, dintr-un simplu motiv. Elita politică românească nu a putut produce niciun proiect politic consistent şi coerent în toată perioada postcomunistă. Singurele două proiecte cu care se mândreşte elita postcomunistă a ţării, integrarea în UE şi integrarea în NATO, nu sunt proiectele României, ci proiecte externe la care România a aderat. În rest, pe toate planurile, doar eşecuri. Despre politica spre Est mai bine să nu amintim: lipseşte cu desăvârşire. Avem o politică coerentă faţă de Republica Moldova? Doar confuzie, lacrimi şi flori care se ofilesc repede.
Cu ceva timp în urmă, am avut ocazia să discut pe acest subiect cu preşedintele încă în funcţiune la acea vreme, Traian Băsescu. I-am pus un set de întrebări pe care şi astăzi le consider viabile pentru oricine pune în discuţie un astfel de proiect politic. Aş simplifica întrebările şi aş da un exemplu. Care este, de fapt, conţinutul unui astfel de proiect? Poate cineva să ne dea o pagină cu câteva puncte coerente şi câteva calcule meschine? O minimă foaie de parcurs. Cum se face că România mizează mai mereu pe grupurile şi politicienii perdanţi de la Chişinău şi face alegeri foarte dubioase? Care sunt investiţiile româneşti strategice din RM? Ce se mai aude cu „gazoductul electoral“ care duce undeva în câmp şi e nefuncţional? Cum stăm cu banii promişi și împrumutul blocat? Vedeţi pe ce se duc banii.
Avem Departamentul Românilor de Pretutindeni (DRP), prin care merg bani spre grupurile românilor de afară. Mare parte pleacă în RM. Pe ce se duc? Să vă dau un exemplu (sursa Victoria Stoiciu): „În anul 2010, 94.000 de euro din bugetul DRP au reprezentat finanţări direcţionate către Mitropolia Basarabiei (faţă de 35.000 euro pentru proiecte culturale şi educaţionale): susţinerea financiară pentru plata onorariilor preoţilor slujitori, sprijinirea centrului administrativ al Mitropoliei Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române prin „achiziţionarea unui autoturism care va fi folosit pentru eficientizarea activităţii centrului eparhial“.
Dar exemplul cel mai clar vine dinspre consulatele româneşti din Moldova. Se spune că ambasadele şi consulatele sunt imaginea ţării pe care o reprezintă. E prima instituţie cu care se intersectează un cetăţean al unei alte ţări. Eu, personal,
m-am săturat să aud plângeri cu nemiluita de la rude, prieteni, cunoştinţe. Toţi se plâng de tratamentul inuman la care sunt supuşi. Am cel puţin cinci prieteni care au zis că nu vor mai călca în viaţa lor în aceste consulate româneşti. Îşi luau vize de la bulgari, unguri, germani, francezi.
Nu mai vor să aibă de-a face cu consulatele româneşti. Oare de ce? Şi vorbim de oameni care ştiu să lupte pentru drepturile lor, oameni cu stare şi umblaţi prin lume. Nu vreau să-mi imaginez cum sunt trataţi oamenii veniţi de pe la ţară. Cazul amicului Dumitru Crudu a făcut valuri. Dacă nu putem să facem să funcţioneze un amărât de consulat, la ce proiect de ţară visează fostul preşedinte Băsescu & Co.? Să dovedim mai întâi că ştim să facem să funcţioneze un ghişeu. Noroc că, mai nou, moldovenii nu mai au nevoie de viză.
Este greu de spus cât de atractivă e ideea proiectului politic Unirea în România pentru că nu avem un conţinut real al unui astfel de proiect şi nici date statistice solide. Cât de atractiv este acest proiect în Basarabia? Iată că zilele acestea a fost efectuat un sondaj pe această temă, realizat de Fondul Opiniei Publice. Ce spune el? «Peste 23% din moldoveni susțin că ar vota pentru unirea României cu Republica Moldova dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum».“
