Mă-ntreb cum vor fi sunat laudele pe care Ion Iliescu şi Adrian Năstase i le-au adresat, zilele trecute, „cârlanului” lor de odinioară, transformat între timp în elev model? Gravele acuze aduse de Inspectoratul de Stat pentru Construcţii lui Năstase în dosarul „Trofeul Calităţii” s-au volatilizat miraculos peste noapte, şeful ISC retrăgând instituţia ca parte civilă din dosarul de corupţie al inculpatului la doar câteva zile după ce ISC a fost trecut sub comanda directă a noului premier pesedist.
Demiterea şefului ISC ordonată ulterior de Ponta reprezintă doar o manevră simplistă de disimulare – prea ineptă pentru a fraieri orice om cu un minim discernământ. Iar explicaţia halucinantă oferită de Constantin Balaban-Grăjdan după decizia de retragere a ISC ca parte civilă din dosar poate constitui un bun indiciu pentru presiunile la care a fost supus. În România postdecembristă, puterea de stat a fost rareori folosită cu atâta incisivitate ca în prezent, sub preacinstita guvernare Ponta. În cele din urmă, Adrian Năstase va scăpa, cu mare probabilitate, de pedeapsa cu închisoarea, urmând să fericească scena politică dâmboviţeană – şi, cine ştie, poate şi cea europeană – curând cu prezenţa sa de politician fanat.
Premierul discipol s-a avântat benevol şi într-un timp-record într-o serie de misiuni atât critice, cât şi criticabile – cam prea multe, în opinia destulora. Şirul neîntrerupt de provocări la adresa lui Traian Băsescu îl pun pe Ponta într-o lumină nefavorabilă, puerilă şi, în plus, nu au dus defel la rezultatul scontat. Încercările frenetice ale unui premier cu un mandat până la urmă tranzitoriu de restauraţie a erei Văcăroiu pentru a-i demonstra preşedintelui, românilor şi Europei că reformele din justiţie sunt totuşi reversibile au dus în mod cert la ample rapoarte ale diplomaţilor occidentali acreditaţi la Bucureşti către cancelariile lor.
La nivel european s-a luat, aşadar, act de faptul că noua guvernare de stânga de la Bucureşti nu este câtuşi de puţin interesată să câştige încrederea partenerilor din UE prin semnale despre continuitatea procesului de reformă în România, ci doar de dispute infantile despre participări la summit-uri şi perpetuarea meschinelor jocuri electorale şi politice. Consecinţele acestor jocuri se văd deja în cursul leului – a pune deprecierea acestuia exclusiv pe seama crizei elene în condiţiile în care pieţele financiare sunt cronic sceptice la adresa unor guverne de stânga, precum şi la cel mai mic semn de instabilitate politică reprezintă doar o altă manevră de învăluire. Circul lui Ponta în materie de reprezentare a României la Consiliile Europene relevă nu doar o crasă lipsă de simţ politic şi economic în condiţiile actualei crize europene, ci şi o pripeală îngrijorătoare. Din punct de vedere al liderilor europeni cu experienţă, asemenea însuşiri nu au cum să-i asigure o carieră politică de durata şi ponderea celei a lui Traian Băsescu.
Concomitent, USL a demarat rapid demersuri pentru simplificarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui, în timp ce sforarul-şef al PSD, Viorel Hrebenciuc, a fost uns vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor – unde va avea, desigur, destule misiuni de îndeplinit. Cât timp rezultatul unei astfel de bătălii cruciale rămâne însă deschis, este puţin probabil ca Ponta să facă mişcări dramatice pe frontul politicii externe. Rolul şi poziţia României în cadrul NATO au fost reafirmate zilele trecute. Dacă premierul va fi nădăjduit, în tăcere, că prezenţa lui Andrei Marga la Chicago îl va scoate public din sărite pe preşedinte, atunci speranţele sale au fost clar înşelate. Iar vizita sa în Afganistan în compania ambasadorului Mark Gitenstein îi va fi oferit diplomatului american o bună ocazie pentru a studia îndeaproape caracterul cameleonic al noului premier român.
Date fiind actuala criză şi degringoladă din UE, noul ministru de Justiţie, Titus Corlăţean, pare decis să se folosească de această situaţie pentru a scăpa de incomodul MCV sau măcar pentru a-l dilua substanţial – decretând că benchmark-urile acestuia trebuie „redefinite” ca urmare a progreselor constante înregistrate de România în domeniul justiţiei pe parcursul ultimilor cinci ani. Afirmaţiile ministrului sunt cel puţin bizare, având în vedere retorica standard de până acum a coaliţiei din care provine – care a înfierat nonstop o aşa-zisă aservire a DNA „tiranului” de Băsescu. Brusc, ministrul constată însă că justiţia a progresat remarcabil, astfel că Bruxelles-ul ar trebui să aibă în vedere un alt „cadru” pentru România. Renunţarea la MCV sau diluarea acestuia ar duce însă, indubitabil, la confiscarea sistemului de justiţie de către CSM.
Prezenţa Monicăi Macovei în Parlamentul European este, în aceste circumstanţe, absolut salutară. Statutul ei de europarlamentar a crescut constant graţie unei activităţi intense, soldate cu rezultate solide în materie de luptă anticorupţie. În PE, până şi preşedintele Martin Schulz, susţinătorul de până acum al lui Victor Ponta, va ezita în mod cert să aprobe tentativele premierului pesedist de reîntoarcere la vremurile din 2002, când procurorii fie cereau azil la ambasade occidentale, fie se aruncau în gol de la etajul 4 din cauza presiunilor politice exercitate de „sistem”.
Road-map-ul lui Victor Ponta este, de-acum, cât se poate clar, iar electoratul român ar fi bine sfătuit să-l studieze cu atenţie: Ponta nu doreşte să guverneze peste o societate clădită pe reguli democratice normale, ci preferă manifest modelul politic creionat la Grivco şi în studiourile Antenelor.
Un Legislativ cu o opoziţie diminuată dramatic, demoralizată şi – de ce nu? – eventual chiar dirijată este o perspectivă care îi surâde, fireşte, guvernului USL. La parlamentarele din toamnă, românii vor trebui să decidă dacă o astfel de perspectivă reprezintă şi vrerea lor. Dacă Ponta continuă cu restauraţia sa militantă, atunci printre victimele sale se va număra curând şi PNL, al cărui rol va ajunge practic redus la cel al lui Gheorghe Tătărescu în perioada de debut a regimului Gheorghiu-Dej. Rămâne de văzut dacă mai există suficienţi liberali lucizi, nestriviţi complet de Antonescu, care să realizeze dezastrul către care se îndreaptă partidul lor.
Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000″.
