La un an de la evenimentele tulburi din vara trecută, e straniu cât de multe au ajuns să aibă în comun preşedintele şi premierul, aceşti doi oameni altfel atât de opuşi în toate.
Ca printr-o coincidenţă (dar a fost una?), la exact un an de la „puciul parlamentar“ din 2012, au apărut datele definitive ale recensământului din 2011, care au arătat că în România trăiesc cam cu 2 milioane de oameni mai puţin decât în urmă cu zece ani. Sporul natural negativ a contribuit cu un sfert la acest declin demografic, iar emigraţia cu restul. Prinzând ocazia, premierul Ponta s-a grăbit să afirme că, în fapt, referendumul pentru demitarea preşedintelui de anul trecut ar fi fost reuşit, căci în realitate s-ar fi depăşit pragul de 50%, dar, a adăugat el melancolic, „aceasta nu ne mai foloseşte la nimic“. Preşedintele a replicat iritat că afirmaţia e „lipsită de responsabilitate“; într-adevăr, Ponta i-a „uitat“ pe românii majori şi cu drept de vot aflaţi în străinătate şi care nu pot fi scoşi din listele electorale.
Să nu fim naivi: şi Ponta, şi Băsescu au profitat de împlinirea anului pentru a-şi ralia trupele în jurul lor şi a se poziţiona mai bine în raport cu rivalii din tabăra proprie şi criticii. Ponta ştia bine ce-i cu românii din străinătate, dar a vrut să reamintească electoratului uselist că „nu a uitat“ de marele proiect al întreruperii „regimului Băsescu“. De altfel, scandalul fraudei de la bac de la Liceul „Bolintineanu“ i-a dat ocazia să ne arate şi în concret că s-a intrat (reintrat) în regimul când premierul dă ordine Parchetului, care le şi execută prompt. Închipuiţi-vă ce s-ar fi întâmplat, dacă procurorul general ar fi fost Daniel Morar, aşa cum propusese la un moment dat preşedintele! „Se sparie gândul!“, vorba cronicarului. Acum însă totul e în ordine: criticii din PNL şi de la Antene care ţipă că, prin pactul de coabitare, premierul s-a predat lui Băsescu, lui Merkel şi Departamentului de Stat să tacă ruşinaţi! Premierul cel uman ne fereşte de excesele „comuniste“ ale procurorilor!
Cât despre „tiranul“ Băsescu, acesta se află într-o poziţie similară (şi simetrică): era atacat tot mai serios de mulţi susţinători pe motiv că înţelege „pactul de coabitare“ cu Ponta ca pe o cauţionare a puterii useliste; mai mult, unii s-au întrebat chiar dacă nu ar fi fost preferabil să fi fost destituit la referendum, astfel încât situaţia să fie clară cu Băsescu în opoziţie (probabil conducătorul acesteia). De aceea, preşedintele a profitat imediat pentru a-l ataca apăsat pe Ponta într-un interviu la Digi 24. S-a remarcat, printre atacuri, caracterizarea turneului asiatic al premierului abia încheiat drept o „catastrofă“, dar şi desfiinţarea proiectului de amendare a Constituţiei. Băsescu a transmis susţinătorilor că el, şi nu Ponta, este în continuare şeful politicii externe a României, că are o mare experienţă de om de stat, că premierul nu a avut mandatul său pentru turneul asiatic, că România rămâne un „partener strategic“ al SUA şi nu devine unul al Chinei; de asemenea, el a respins pretenţia parlamentului de a deveni „for suprem de decizie“ al poporului român.
Băsescu are nevoie de timp pentru a-şi fortifica Mişcarea Populară, a o transforma în partid cu care să obţină fie şi un succes simbolic la europarlamentare. La asta pactul de coabitare e de folos, fiindcă îl fereşte de o uzură politică prematură. Pe de altă parte, el trebuie să dovedească, împotriva PDL-ului condus de Blaga, că numai el, şi nu acesta, ori MRU, ori oricine altcineva, rămâne şeful incontestabil al opoziţiei; ceea ce presupune reluarea periodică a polemicii „glorioase“ cu premierul şi USL. Dar şi Ponta trebuie să dovedească, împotriva criticilor tot mai numeroase, că are „leadership“, că situaţia economică se ameliorează etc. Ştie apoi că e urmărit îndeaproape de partenerii externi, pentru care respectarea „pactului de coabitare“ e sfântă. Şi pentru el „pactul de coabitare“ rămâne fundamental, asigurându-i „spatele“, dar nu fără rememorarea periodică a „antibăsismului“. Şi el are deci nevoie din când în când de o polemică „glorioasă“ cu preşedintele şi credem că nu e nefericit când acesta îi dă un prilej. Şi reciproc.
La un an de la evenimentele tulburi din vara trecută, e straniu cât de multe au ajuns să aibă în comun preşedintele şi premierul, aceşti doi oameni altfel atât de opuşi în toate: inclusiv ceea ce numesc polemica „glorioasă“ cu partenerul de pact, în care se angajează amândoi periodic şi prin care vor să-i convingă pe militanţii ambelor tabere că, de fapt, „nu s-a schimbat nimic“.