Universul relatiilor intre tatici si odraslele lor pare, daca este sa dai crezare la tot ce se aude dinspre mijloacele de informare in masa, mult mai complex acum. Nu este vorba doar despre her Fritzl, care a recunoscut toate sau aproape toate capetele de acuzare impotriva lui, de la incest si sechestrare de persoane pana la pruncucidere. Acolo, in Amstetten, lucrurile s-au petrecut in pivnita propriei case si, indubitabil, in spatiul familiei, cum s-ar zice. La noi insa, cei doi barbati care si-au vandut propriii fii – de 6 si, respectiv, 8 ani – pentru prelevare de organe au facut-o la lumina zilei, in spatiul public, sub semnatura data in fata notarului. Chestiunea, vadind cel putin la fel de multa "umanitate" ca si in cazul austriacului de 73 de ani, iese, de asta data, din zona privatului, fiind o mostra de comert sclavagist in toata regula; pe fata, in forme cu pretentii de corectitudine juridica, si intr-un dezinteres criminal perfect fata de destinul copiilor.
Cei doi traficanti de carne vie din Odobesti ar trebui numiti insa, mai simplu, doar traficanti de carne, punct. S-ar zice ca pentru ei nefericirea de a fi tati s-a resorbit iute in descoperirea avantajului ca sunt producatori naturali de carne, cu drepturi depline asupra acesteia; fara a conta ca este vorba despre carne insufletita.
Pentru mine, in fata acestei surprinzatoare povesti, recordurile de la Tanacu, Hadareni sau turnirurile de ilegalitati despre care vestesc ziarele din Italia raman mult in urma, recunosc. Avem aici de a face cu un amoralism banal (nu vorbea cineva de "banalitatea raului"?), dezvoltat in afara lecturilor lui Raskolnikov, care se visa Napoleon si devenea un soi de Bakunin; o lobotomie secreta, comuna poate multor anonimi din mediul de provenienta al tatilor acuzati si dovediti.
La ea au contribuit nu numai lipsa de afectivitate a acestor retardati social, ci si un climat educational favorabil ideii ca totul e tranzactionabil, un mod de reprezentare a lumii si vietii destul de raspandit in lumea anonima si lipsita de perspectiva a satelor noastre, dar si o anume traditie ("smecheria e cea mai tare, banul invinge orice!"). Faptul trebuie asezat in contextul potrivit pentru a-si vadi semnificatiile mai profunde. Iar contextul deriva firesc din situatia de acum cateva decenii, cand in Romania, la cel mai inalt nivel, unele categorii de oameni au devenit o marfa standardizata.
Nu trebuie uitat ca, atunci cand dam note comunismului de la noi, ca un juriu ce se doreste impartial, trebuie sa avem in vedere si tranzactiile lui Ceausescu cu Willy Brandt, in urma carora sasii si svabii au fost vanduti, literalmente, la bucata, pe sume fixate de comun acord, statului german care ii rascumpara. si tot in aceeasi ordine, e nimerit sa se aiba in vedere si vanzarea evreilor din Romania catre statul Israel. Ambele initiative au umplut cu sume considerabile vistieria tarii, fiind, probabil, in ochii celor care au decis acest lucru, nu doar o modalitate patriotica de a practica "inteligent" comertul, ci si de a accentua omogenitatea societatii de la Dunare si Carpati.
Cine a protestat atunci impotriva acestei orori? Nu-mi amintesc sa o fi facut cineva. Nici macar germanii sau evreii, bucurosi ca, fie si asa, cu toate interdictiile care le insoteau expatrierea (cat sa duca din avutul lor si cat sa lase, cine sa plece si cine sa ramana etc.), se vedeau, in fine, scapati din ghearele unei dictaturi care nu se mai incheia. Prin anii ‘70-‘80 ai secolului trecut, cam pe cand se nasteau cei doi tati gata sa faca bani pe pielea si sangele fiilor lor, operatiunea complexa de epurare a alteritatii etnice discrete, treptate si profitabile era inca in toi, bine supravegheata si tinuta in chingi de contabilii si negutatorii de la Serviciul Pasapoarte.
De ce ne-am mira atunci ca, formati – precar, fara indoiala, dar nu la adapost de ideile frecvente in vremea copilariei si tineretii lor timpurii – intr-o astfel de ambianta, chiar si fara a fi constienti de unde provin asemenea idei, taticutii odobesteni au pus orice sentiment in cui, socotind ca de un copilas te poti dispensa, dar o masina bine turata sau niste bani la ciorap sunt indispensabile ingrediente ale vietii de roman adaptat?!
Ca nu e o simpla perversiune de constiinta relevanta pentru dizolvarea familiei in societatea romaneasca de astazi mai reiese de undeva. Nici ziaristii care au pus in scena afacerea nu isi asuma vreo vina, macar ca au participat – fie si fara intentia de a finaliza afacerea – la punerea in act a ororii. Nu-si poate, cred, imagina cineva ca ramane pur si dur un justitiar menit sa repare relele lumii, la adapost de orice pangarire morala, cand se amesteca in lucruri de felul asta. Dupa cum nici notarul care incalca legile tarii si legile omeniei, ale omenirii, nu are cum aparea drept un slujbas corect al ideii de dreptate daca isi pune in joc imaginea pentru a legitima mizerii de calibrul acesta. O stim din filmele americane: in slujba dreptatii nu se pot folosi orice arme.
Am ajuns, carevasazica, jos de tot si nu stiu cum ne vom ridica de acolo la suprafata, spre a porni mai departe.
