Cine este de vină pentru atentatele de la Maratonul din Boston? Putem da vina pe Rusia că a încercat, timp de 250 de ani, să integreze naţiunile musulmane din Caucazul de Nord – pe cetăţenii din Cecenia şi Daghestan – mai întâi în Imperiul ţarist ortodox, apoi în URSS şi acum în statul rus controlat de preşedintele Vladimir Putin? Sau dăm vina pe radicalismul islamic, atât în Rusia, cât şi în Occident?
Atacul lui Tamerlan şi Johar Ţarnaev a dus, invariabil, la comparaţii cu teroriştii saudiţi care au atacat Statele Unite în 11 septembrie 2001 sau cu imigrantul pakistanez Faisal Shazad, care a încercat să arunce în aer Times Square, cu o maşină-capcană, în 2010. Alţii au sugerat că Tamerlan, un etnic cecen în vârstă de 26 de ani, ar putea să fi fost martorul războiului Rusia-Cecenia din 1999 sau al eforturilor brutale ale Rusiei de impunere a păcii în rândul insurgenţilor din Caucazul de Nord. Impresionaţi de cruzimea soldaţilor ruşi, se spune că el şi fratele lui, adolescent, au ales să comită fapte violente pe pământul american.
Problema care apare în legătură cu această explicaţie este, desigur, că fraţii Ţarnaev erau din Kîrghistan. N-au trăit niciodată în Cecenia, iar singura lor vizită în Daghestan a fost prin anii 2000. Legăturile lor cu regiunea se rezumă la cele pe care le poate avea diaspora cu ţara. Preşedintele cecen Ramzan Kadirov, fost rebel, a spus imediat că fraţii nu au nici o legătură cu republica.
Johar, în vârstă de 19 ani, avea numai opt ani când familia lui s-a mutat în Statele Unite, stabilindu-se în Cambridge, Massachusetts şi, potrivit celor mai multe mărturii ale cunoscuţilor, era un imigrant american care se integrase bine. Recent, a început să-şi exploreze originile religioase şi etnice şi începuse să aibă probleme la universitate, însă cunoştea bine diferitele subculturi din Statele Unite.
Celălalt frate, Tamerlan, un boxer aproape suficient de bun pentru a concura la profesionişti, a fost căsătorit cu o americană creştină care s-a convertit la Islam şi care a început să-şi supravegheze soţul. Patimat Suleimanova, mătuşa lui Ţarnaev din Daghestan, a explicat că nepotul ei cel mare nu s-a rugat niciodată înainte de a ajunge în America, când avea deja 16 ani. “Nici măcar nu înţelegea ce era Islamul”, a declarat ea pentru CNN. Din punctul ei de vedere, radicalizarea lui Tamerlan a avut loc în America.
În esenţă, poveştile tinerilor bărbaţi nu sunt aşa de diferite de cele ale “lupilor singuratici” crescuţi în America – de regulă, bărbaţi albi şi deziluzionaţi, care au vărsat sânge în SUA. Diferenţa între cele două cazuri este că nu toţi bărbaţii albi sunt învinuiţi colectiv pentru aceste atrocităţi. Adam Lanza, din Newtown, Conneticut, sau James Holmes, din Aurora, Colorado, nu au fost priviţi niciodată ca făcând parte dintr-un grup etnic sau religios “suspect”. Chiar şi când bărbaţi albi non-musulmani au lansat atacuri teroriste explicite – de exemplu, atacatorul din Oklahoma, Timothy McVeigh, care a omorât 168 de persoane, în 1995, sau Theodore Kaczinski, supranumit “Unabomber” – faptele lor au fost considerate incidente izolate, nu acte de terorism.
În schimb, suspecţii de terorism sunt, de obicei, persoanele cu ten măsliniu, mai cu seamă musulmani, care sunt priviţi ca pioni implicaţi în conspiraţii mai largi, care cer implicare militară şi care justifică încălcarea drepturilor omului. Apelul iniţial al mai multor congresmeni de a-l judeca pe Johar Ţarnaev ca pe un “inamic combatant” demonstrează afirmaţia mea de mai sus. Nu mai contează că Ţarnaev este un cetăţean american naturalizat, deci nu poate fi judecat de un tribunal militar, sau că a fost capturat pe pământ american, nu pe câmpul de luptă.
Spre cinstea lui Barack Obama, Ţarnaev va fi judecat de un tribunal civil. Dar nimeni nu a criticat tendinţa americanilor spre generalizări răutăcioase despre popoare şi ţări. Atât de rapid s-a produs demonizarea cecenilor, încât ambasadorul ceh în SUA a simţit nevoia să dea un comunicat oficial, prin care să fie sigur că împiedică orice confuzie între numele ţării sale şi Cecenia.
Şi în Rusia, cazul este periculos. Atacul lui Ţarnaev vine, superficial, să justifice politica naţionalistă a lui Putin în Caucazul de Nord şi să întărească ipoteza potrivit căreia cele două războaie duse de Rusia împotriva independenţei Ceceniei – între 1994 şi 1996 şi în 1999 – au fost purtate în numele siguranţei naţionale. În acest sens, bombardamentele din Boston ar fi fost un cadou diplomatic pentru el.
Dar singurul lucru care pare clar în această afacere sângeroasă este că tinerii alienaţi de orice religie sau etnie ar fi putut să se revolte violent. Faptul că Johar Ţarnaev nu s-a grăbit să respingă stilul de viaţă materialist american – char şi după atac, a continuat să posteze pe reţelele de socializare, a mers la petrecerile din campus şi la sală – pare să fi fost consolidat de resentimentele posibil manifestate de fratele său mai mare vizavi de reafirmarea controlului brutal al lui Putin în Caucazul de Nord.
Oricum, în acest caz , atacul de la Boston prezintă cel puţin un paradox. În timp ce fraţii Ţarnaev ar fi putut obiecta la aşa-zisa vanitate a statului secular, ei ar putea avea dreptate într-un alt sens: Rusia şi Occidentul nu sunt aşa de diferite. Aşa cum Rusia trebuie să se confrunte cu un val de fundamentalism în creştere, pe care chiar politicile sale interne l-au alimentat, condamnarea sumară a musulmanilor din America va duce la încurajarea alienării şi a revoltelor în interior.
Până la urmă, atacurile asupra trenurilor din Madrid, în 2004, şi asupra sistemului de transport public din Londra, în 2005, nu au fost comise de imigranţi saudiţi sau talibani, ci de bărbaţi tineri crescuţi în Spania şi în Marea Britanie. Ani întregi după aceea, Statele Unite au fost privite ca o excepţie – o ţară în care bărbaţii tineri, indiferent de trecutul lor, se simţeau ca acasă. Bombele detonate în timpul Maratonului de la Boston, ca multe alte acte de violenţă desfăşurate în America, ar trebui să anuleze această perspectivă pentru totodeauna.
Nina L. Hruşciova, autoarea lucrării “Imagining Nabokov: Russia Between Art and Politics “(“Închipuind-l pe Nabukov: Rusia, între artă şi politică”) predă afaceri internaţionale la The New School şi colaborează la World Policy Institute din New York.
Copyright: Project Syndicate, 2013.
www.project-syndicate.org
