Un sentiment de panica se raspandeste printre activistii implicati in lupta pentru reducerea drastica a emisiilor globale de carbon. Devine tot mai limpede ca mult trambitata conferinta de la Copenhaga din luna decembrie nu va aduce un acord international care sa faca vreo diferenta semnificativa in combatarea incalzirii globale. Dupa retorici bombastice si mari promisiuni, politicienii incep sa se joace de-a pasarea vinii. Statele in curs de dezvoltare dau vina pe tarile bogate pentru lipsa de progrese. Multi blameaza SUA, care nu vor avea o legislatie CAT (cap-and-trade – limitare a emisiilor si tranzactionare de certificate) in vigoare inainte de Copenhaga. Secretarul general al ONU spune ca "ar putea fi dificil pentru presedintele Obama sa se prezinte cu o autoritate puternica" in masura sa cristalizeze un acord la Copenhaga.
Altii acuza tarile in curs de dezvoltare – in particular, Brazilia, China si India – cum ca ar fi reticente sa isi asume reduceri semnificative de emisii de carbon. Unde te uiti, cineva e facut responsabil pentru aparentul esec care planeaza asupra conferintei de la Copenhaga. Dar devenise deja de mai mult timp foarte clar ca avem de-a face cu o problema mai profunda: promisiunile imediate de reducere a emisiilor nu functioneaza. Acum 17 ani, natiunile industrializate promiteau cu mare tam-tam la Rio de Janeiro ca pana in anul 2000 vor reduce emisiile de carbon la nivelul existent in 1990. Emisiile au depasit tinta cu 12%. La Kyoto, liderii s-au angajat sa reduca pana in anul 2010 emisiile cu 5,2% sub nivelul din 1990. Esecul va fi si mai spectaculos, iar emisiile vor depasi obiectivul cu aproximativ 25%.
Planul era ca liderii comunitatii internationale sa se intalneasca acum la Copenhaga si sa-si reinnoiasca juramintele, oferind promisiuni si mai ambitioase. Dar este evident ca pana si o sfortare de ultim moment pentru a salva macar o forma de acord nu va fi mai benefica pentru salvarea planetei. Pornind de la recordurile negative inregistrate pana acum, este nevoie de introspectie si deschidere fata de alte abordari. Un "plan B" realist nu inseamna sa ne gandim la o noua conferinta dupa Copenhaga, asa cum au sugerat unii. Inseamna o reconsiderare a strategiei. In acest an, Centrul Consensului de la Copenhaga a comandat studii ale unor economisti de marca din domeniul cercetarii climei, prin care acestia au analizat metode fezabile de a reactiona la incalzirea globala. Aceste studii au cercetat in ce masura am putea ajuta planeta prin stabilirea unor niveluri variabile de taxe pe emisiile de carbon, plantarea de noi copaci, reducerea metanului si emisiilor de funingine, adaptarea la incalzirea globala sau concentrarea pe solutii tehnologice pentru schimbarea climei.
Centrul a reunit o echipa de cinci economisti marcanti, trei dintre ei laureati ai Premiului Nobel, pentru a lua in calcul cele mai noi rezultate din cercetare si a identifica optiunile cele mai bune – si pe cele mai proaste. Grupul a ajuns la concluzia ca taxele globale pe carbon, o solutie scumpa, ar fi cea mai proasta optiune. Concluzia se bazeaza pe un studiu revolutionar, care arata ca pana si o taxa globala supereficienta, menita sa atinga telul ambitios de pastrare a cresterii temperaturii globale sub pragul de doua grade, ar reduce PIB-ul global anual cu un procentaj urias de 12,9% – sau 40 de trilioane de dolari – in 2100. Costul total ar fi astfel de 50 de ori mai mare decat valoarea daunelor climatice evitate. Iar daca politicienii ar conveni initiative CAT mai putin eficiente si mai putin coordonate, costurile ar mai creste de inca 10 pana la 100 de ori.
In schimb, echipa de economisti a propus ca reactie pe termen scurt concentrarea investitiilor pe cercetarea din domeniul ingineriei de mediu, iar ca raspuns pe termen mai lung, concentrarea pe cercetarea din domeniul energiei fara carbon. Unele dintre tehnologiile din ingineria de mediu – in special, tehnologia norilor oceanici artificiali – ar fi ieftine, rapide si eficiente. (Ambarcatiuni speciale ar putea pulveriza picaturi de apa de mare in norii de deasupra oceanelor pentru a-i face sa reflecte mai multa lumina solara inapoi in spatiu, reducand astfel incalzirea.) In mod remarcabil, cercetarile sugereaza ca o suma totala de circa noua miliarde de dolari, cheltuita pe introducerea la scara a acestei tehnologii, ar putea contrabalansa intregul efect de incalzire globala din acest secol. Chiar daca avem o atitudine oarecum rezervata fata de aceasta tehnologie – asa cum ni se intampla multora dintre noi –, ar trebui sa incercam sa-i gasim limitele si riscurile cat mai repede posibil.
Se pare ca prin ingineria de mediu am mai putea castiga ceva timp – si tocmai de timp avem nevoie, daca vrem sa realizam o tranzitie lina si sustenabila de la dependenta de combustibilii fosili. Cercetarile ne arata ca sursele de energie bazate pe combustibilii nonfosili – pornind de la gradul actual de disponibilitate – nu ne duc nici macar la jumatatea drumului spre stabilizarea emisiilor de carbon pana in 2050 si ne ajuta sa parcurgem doar o mica fractiune a drumului spre stabilizare pana in 2100. Daca politicienii vor schimba cursul si vor conveni in decembrie sa investeasca semnificativ mai mult in cercetare si dezvoltare, vom avea o sansa mult mai serioasa de a aduce tehnologiile la nivelul la care trebuie sa ajunga. si pentru ca ar fi o solutie mai facila si mai ieftina decat reducerile de emisii de carbon, am avea si o sansa mai mare de a ajunge la un acord international de succes, real si pe scara larga.
Taxarea emisiilor de carbon ar putea fi utila pentru finantarea cercetarii si dezvoltarii de tehnologie si pentru a transmite un semnal in favoarea promovarii introducerii unor tehnologii alternative eficiente si ieftine. Daca investim cam 100 miliarde de dolari anual, am putea in esenta rezolva problema incalzirii globale pana la finele acestui secol. Pasarea vinii de la unul la celalalt nu va rezolva incalzirea globala; panica, in schimb, ar putea induce un rezultat pozitiv – asta, daca ne va impinge sa reconsideram abordarea din prezent. Daca vrem sa actionam cu adevarat, va trebui sa alegem solutii care costa mai putin si ofera mai mult. Acesta ar fi un rezultat pentru care orice politician s-ar bucura sa accepte responsabilitatea.
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
