6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialPăcate secrete. De ce ancheta relaţiei intime a lui Bill Clinton a...

Păcate secrete. De ce ancheta relaţiei intime a lui Bill Clinton a fost publică, dar a lui Puiu Popoviciu trebuie secretizată?

Unul din VIP-urile vehiculate de presa centrală în 2012 ca fiind client al prostituatelor de lux din reţeaua Marta e Puiu Popoviciu.Vi-l închipuiţi pe Popoviciu, într-o clipă de răgaz, răsfoind un album cu poze ale unor fete care i-ar putea fi fiice, ca să-şi aleagă partenera de sex de săptămâna asta? E acel onorabil businessman Puiu Popoviciu, cunoscut ca dezvoltatorul celui mai mare proiect imobiliar din România (unde deţine penthouse şi fiica cea mare a Preşedintelui României), e cel care a adus IKEA în România, e cel care “a primit” cea mai mare piaţă a Capitalei României, Piaţa Obor, pentru 49 de ani, de la autorităţi. E totodată unul din cei trimişi în judecată pentru că a pus mâna pe una din cele mai valoroase “proprietăţi imobiliare” ale ţării (220 hectare între pădurea Băneasa şi aeroportul Băneasa), la un preţ subevaluat de 150 de ori. O tranzacţie de pe urma căreia Puiu a făcut suficient profit pe spatele statului român, cât să-i ajungă să răsfoiască pentru tot restul zilelor vieţii lui, albume foto “marca Andreea Marta” şi apoi să practice.

De aceea decizia Tribunalului Sectorului 1 de a secretiza şedinţele în care se judecă dosarul de proxenetism al Andreei Marta, pe motiv că pe parcursul dezbaterilor vor fi făcute declaraţii privind detalii din viaţa sexuală a martorilor, este o justificare de “opacizare” a cazului, care jigneşte inteligenţa cetăţenilor acestei ţări, atâta timp cât cazul Bill Clinton-Monica Lewinsky a fost public până în cele mai intime detalii prezidenţiale. La fel şi cazul lui DSK cu camerista New-Yorkeză şi ulterior cu toate party-urile organizate de el prin Franţa, unde erau invitate şi prostituate. La fel şi în cazul lui Silvio Berlusconi, unde, onoare nouă, am aflat că şi-o româncă a participat la bunga-bunga.

Dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaştem că Puiu Popoviciu a făcut sex pe banii românilor şi pe banii României. Caz în care e dreptul nostru să ştim cum au fost folosite resursele ţării, pe care le-am lăsat să se scurgă printre degete către Popoviciu.

E corect să punem problema şi aşa: câţiva bănuţi din preţul pe care un bucureştean îl dă pe kilul de cartofi sau  pe ardeii cumpăraţi din Piaţa Obor, sunt folosiţi pentru a sprijini reţeaua de prostituţie a Andreei Marta. Asta pentru că tarabagii care vând roşii plătesc chirie pe tarabe, chirie încasată de firma la care acţionar e Popoviciu şi din care acesta îşi trage profit şi dividende pe care le foloseşte printre altele, pentru achiziţia de servicii sexuale de la “păpuşile vii” ale soţiei aghiotantului lui Sorin Blejnar. Secretizarea dosarului “reţelei de prostituţie Marta” e menită să protejeze nu doar pudoarea multimilionarului Puiu Popoviciu, ci a întregii pleiade de nume publice grele, din care în 2012 colegii din presa centrală au vehiculat ca posibili clienţi pe Rareş Mănescu, primarul sectorului şase din Capitală (PNL), Titi Holban (deputat PNL), Robert Negoiţă (primarul celei mai mari unităţi administrative de tip urban din ţară), cântăreţul Adrian Enache, deputatul PSD Cristian Rizea, Preşedintele (de CJ) Marian Oprişan, patronul Bega Timişoara Marius Cristescu, imobiliarul Elan Schwarzenberg, tenisemanul Ilie Năstase, fotbaliştii Adi Mutu şi Gabi Torje.

Pe lângă numele vehiculate mai sus, e posibil ca în “panoplia cu trofee” a Andreei Marta, să fie “ţinute la secret” nume şi mai sensibile, dacă luăm în considerare ce comunica public Poliţia Română: „Clienţii erau racolaţi de către membri grupării din mediul oamenilor de afaceri, politicieni şi sportivi, care erau dispuşi să cheltuiască sume foarte mari de bani, prin organizarea unor petreceri private, în special în străinătate şi în cluburi exclusiviste… din Bucureşti sau în alte locuri alese de clienţi, în judeţele Tulcea, Braşov şi Călăraşi, precum şi la Monte Carlo, Nisa, Milano sau Dubai”. Groaza VIP-urilor de Dâmboviţa e cu atât mai mare, cu cât există şi înregistrări video ale unora din partidele de amor, precum şi o aumită cantitate de proză scrisă de prostituatele de lux, despre micile secrete ale “amorezilor”.

Dacă ţinem cont că la fel ca şi Popoviciu, multimilionarul Marius Cristescu şi-a câştigat cea mai mare parte a averii din privatizarea “nebuloasă” a unor obiective ale statului român, că deputatul cu Ferrari Cristian Rizea a fost slujbaş la stat în Autoritatea Naţională pentru Tineret în mandatul Dacianei Sârbu, că primarul Robert Negoiţă e dator vândut la fisc şi că Nicu Bănicioiu e ministru în Guvernul României, e corect ca şi în cazul lor să fie justificat interesul public atât pentru modul în care au fost cheltuiţi banii contribuabililor (în cazul celor care au făcut avere din afaceri cu statul), sau din “motive de Bill Clinton” în cazul celor cu funcţii publice înalte. Aşa cum în America (ţara libertăţii), procurorul a scotocit prin şifonierul cu rochii al asistentei celui mai puternic om al Planetei, după care a ieşit triumfător în faţa presei cu dovada “ECCE PATA”, de ce România îşi permite luxul de a proteja “reputaţia” unor personaje cu o moralitate dubioasă, care nu s-au remarcat prin mari acte de bine pentru ţară, ci prin furtişaguri, jocuri de culise, politică de salon şi de Monte Carlo. 

Mai mult, de când au judecătorii dreptul moral să secretizeze acest dosar, când Codruţ Marta, omul cel mai apropiat de culegătorul de taxe al României, Sorin Blejnar, a patronat, prin soţie, această reţea infracţională şi imorală în care se vindea inclusiv “virginitatea” şi “activităţi cu biciul” în regim suspensiv de taxe? (elementele picante sunt culese din articole de presă  din 2012 care titrau depoziţiile prostituatelor de lux despre fanteziile fantasticilor mioritici).

De când ne-a pălit pudoarea dragi români? Doar în ultima lună am văzut pe majoritatea canalelor media, de la filmuleţul cu scena de sex în wc, în care erau implicaţi doi copii de 14 ani, la titrez “scena porno din sala de sport” a unui liceu din Craiova, în care erau implicaţi alţi minori, cazuri în care naţia asta de ruşinoşi, nu s-a sfiit nici să producă, nici să consume momente de cădere ale unor copii pe care nu i-a apărat nimeni, nici măcar amenda plăpânda a CNA. Voi, cei care prin funcţiile de autoritate publică pe care le deţineţi, aţi permis să mi se livreze scene de sex cu copii, dar îl protejaţi pe Popoviciu, probabil sensibilizaţi de numele său de alint “Puiu”, care a mers la Monte Carlo şi a iubit cu bani câştigaţi şi prin golirea buzunarului meu şi al fiecăruia dintre voi. Mă constitui parte în proces, în mod public şi cer să se ridice un colţişor din cortină (cam cât consideraţi că mi se cuvine, de banii pe care mi i-aţi luat), ca să trag cu ochiul la nebunaticii năbădăioşi pe care noi, românii, i-am întronat după ’89. Dacă ne-am uni şi am fi mai mulţi, am putea fiecare dintre noi să cerem să i se ridice colţişorul cuvenit din cortină. Adunând colţişor cu colţişor, cu colţişor, cu colţişor, ni se va revela spectacolul sinistru al lumii în care trăim, cu primadonele şi  dirijorii care ne conduc şi patronează, în toată splendoarea goliciunii lor. 

 

P.S. Totuşi, chiar şi cu cortina ridicată, din scena vieţii va lipsi… Codruţ

P.S. TEHNIC: Secretizarea unui dosar de prostituţie e o premieră în România. Nu s-a apelat la ea nici măcar în cazul Cămătarilor, când a fost vorba de fete minore răpite de pe stradă şi ţinute încuiate într-un apartament timp de doi ani, de unde erau scoase de peşti doar noaptea şi duse în discotecile din Herăstrău, la muncă. 

P.S. PENTRU COMENTATORI: Nu mă interesează ce făceau sub cearşaf respectivele VIP-uri mioritice. În schimb, deoarece datele publicate până acum arată conexiuni cu lumea politică la cel mai înalt nivel, precum şi cu lumea abonaţilor la patrimoniul naţional, am un sentiment acut că dosarul a fost secretizat fiindcă s-a ajuns la nume prea puternice pentru a fi implicate în scandalul acesta. Despre asta e vorba oameni buni. Suntem o naţie de dezbinaţi, iar găştile politice „ne fac” tocmai pentru că ei sunt uniţi. În corupţia sufletelor lor.  

Cele mai citite

Economia României accelerează în T3, dar rămâne sub așteptări: PIB-ul crește cu 1,1%

Economia românească a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al anului 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS)....

ROBOR la 3 luni crește la 5,58%, marcând o nouă tendință pe piața dobânzilor

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calculul dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de mai 2019 și la creditele curente ale...

Economia României accelerează în T3, dar rămâne sub așteptări: PIB-ul crește cu 1,1%

Economia românească a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al anului 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS)....
Ultima oră
Pe aceeași temă