Prima reacţie a lui Becali cînd a auzit că a fost condamnat cu suspendarea suspendării drepturilor civile a fost reflecţia ce mare pierdere e asta pentru ţară. La fel se gîndeşte şi Varujan Vosganian, că ţara ar fi iremediabil nenorocită dacă el nu ar mai fi în politică, deci să-i oficializăm o rentă de minstru, un comision eventual din toate privatizările ca să evităm să ne lase singuri şi pierduţi. PDL se va scufunda şi el sub nivelul mării fără dna Udrea preşedinte, iar blogosfera se va chirci cu totul fără subvenţiile ei pentru armata de postaci. Nu ştiu la ce s-a gîndit şefa de cabinet a dnei ministru Câmpeanu cînd a luat-o DNA, probabil cum se vor descurca şefa ei, ministerul întreg şi chiar ţara cînd nu va mai fi ea pe acolo să vămuiască prin concursuri şi contracte. Înduioşătoare această credinţă, care traversează glorios nivele diferite de venit şi educaţie, dar e în fond similară în esenţă, convingerea că ne fac o onoare cei care acceptă o rentă pe banii statului şi că statul s-ar prăbuşi pe loc dacă rentele ar dispărea. Comicăria maximă e atinsă la cei de dreapta, care sînt contra redistribuţiei la cei săraci prin intermediul statului (stînga odioasă), ba char cu ocazia austerităţii au culpabilizat categorii bugetare întregi care sînt indispensabile social, de la profesori la poliţişti şi pompieri, dar nu au nici o obiecţie la redistribuţiile concentrate sub formă de rente pentru ei. De ce să nu investească plătitorii de taxe în cei de mai sus, care sigur ştiu să le cheltuiască mai bine banii decît ar face-o ei înşişi? Asta nu e nici o încălcare a principiului liberal, dimpotrivă, e triumful liberalismului lui Nae Gheorghidiu, de aia sînt proştii pe lume ca deştepţii să trăiască.
De, e cu totul ironic ca dl. Becali să se fi ales cu o condamnare că i-a violentat pe unii care au vrut să-l fure, după ce la privatizarea Stelei, lăsînd statului datoriile, a bătut fiscul prin tribunale de s-a stabilit definitiv practica judiciară că acela care nu fură ce e de valoare şi nu lasă statului de ce e de plătit la o privatizare e musai să meargă la închisoare. Cum zicea o veche vorbă comunistă, cine nu fură statul îşi fură familia ! ( sau prin extensie amicii, partidul, etc). Am prieteni care au ajuns să vină la Bucureşti din Sinaia cu vagonul privat, plătind mai puţin ca la stat, cu toate astea în mod misterios frma privată se umflă iar cefereul dimpotrivă. Asta nu înseamnă că nu are potenţial, după ce îi vom plăti toţi datoriile create de acest management public se va găsi sigur vreun privat să ia compania şi să ne facă un serviciu de neuitat. Deja ne fac unii, că înţeleg că aceste companii curat pivate au parte de subvenţii de la stat. Că veni vorba, de asta nu permit eu postacilor dnei Udrea să zburde pe forumul meu, că nu sînt sigură că salariile lor sînt curat private, că nu s-au reciclat pe acolo banii publici de la gala Bute şi altele. Staţi, băieţi, doar pe Hotnews, puteţi presta şi de acolo, ba chiar mai bine ca săptămîna asta, data viitoare vreau în scris cu semnături de la actorii principali că nu am contribuit la victoria lui Băsescu din 2004, ca să mă scot faţă de Năstase cînd s-o întoarce zilele astea la catedră. Mai aveţi cîteva luni de tocat banii ăia din reclama superutilă ”Pentru români, cu bani europeni” înainte de a aduce toţi de acasă punguţa pentru contul escrow de recuperarea prejudiciului. Aveţi mare dreptate, economia de piaţă e o junglă, de care trebuie musai să ferim mass media, sportul, cultura, transporturile şi munca- enfin, tot ce poate fi ţinut la adăpost şi pentru care ne ajunge buzunarul.
Se spune despre separaţia public privat că e temeia modernităţii. Numai în timpuri moderne dăm salarii la funcţionari şi judecătorim astfel că nu mai percep direct cadouri de la solicitanţi ca să se ocupe de cauza lor. Majoritatea definiţiilor corupţiei se referă la transferul nelegitim de la public la privat, la încălcarea unei frontiere care ar trebui să fie clară şi de netrecut. Dar nu e. Cazul unui sponsor din trecut al dlui Vosganian, Sorin Ovidiu Vântu e simptomatic în această privinţă. Chiar şi la escrocheria care părea pur privată, cea cu FNI, în care un deştept lua banii proştilor care i-i încredinţau cît se poate de voluntar, tot statul era supapa de siguranţă. Statul lua riscul, şi privatul profitul. Asta e definiţia rentei, că e una mică sau una cît tot PIBul. La dl Vântu era şi un touch de rafinament final, în sensul că banii aceştia ţineau pe deasupra şi o pletoră de intelectuali şi proiectele lor, politice sau culturale, angajaţi să îi spele de duhoarea statului şi să le dea un parfum privat şi boem.
În Românica post Băsescu discursul pe faţă că prea ne strînge frontiera asta public-privată pusă de UE face prozeliţi. Nu mai ai voie să-ţi angajezi rudele directe la stat, ANI îţi numără găinile din ogradă, în neatenţia generală un mare patron din România a intrat la puşcărie trei ani doar pentru că a plătit factura la service a unui procuror (care a intrat şi el, pentru luare de mită), asta nu mai e viaţă. Normele occidentale s-au întins peste stilul nostru de viaţă şi au luat parfumul ambiguităţii autohtone. Legea nu mai vrea să ştie de ”Volvouri fără obligaţii”, ca acelea date de firma Volvo lui Patapievici et comp, ca să le promoveze marca la artiştii famelici trăitori din diurnele în străinătate cîteva zile pe an. Toate Volvurile au căpătat obligaţii, sau aproape toate!
Ei, şi aicea Varujan se plînge, e constrîns, cere premierului soluţii, 1200 de euro pe lună nu îi ajung, omul are nevoi mari, nu sîntem în Elveţia sau Suedia unde ăia servesc pe gratis, merg cu tramvaiul sau bicicleta la guvern, îşi fură familia şi prietenii pe faţă. Deci care poate fi rezolvarea ? Nu putem schimba filozofia salarizării miniştrilor, care nu au cum să cîştige mai mult de cîteva ori venitul mediu, de parcă productivitatea lor ar fi cu totul alta decît a ţării. Miniştrii sau şefii lor de cabinet nu sînt responsabili să facă bani oricum, cum crede dl Vosganian. Pentru ei este o obligaţie să servească statul şi interesul public, pentru care au fost aleşi, nu pot lua din asta un comision. Ministrul care patronează privatizările nu le face el, ci angajează o firmă specializată de negociere : nu are decît să facă acelei firme un comision ca să fie sigur că o cointeresează. De unde ar putea aduce dl Vosganian banii, aşa cum s-a exprimat, din care să ia un comision, cînd în trecutul vieţii sale politice sponsorii săi au fost alde Vîntu, care nu dau statului, ci iau ? Este adevărat, sistemul otoman de guvernare conţinea acest gen de comisioane, cele îngăduite, adică omul care strîngea taxe păstra pentru el tot ce nu intra în suma fixă pentru sultan, şi cele neîngăduite, adică mita plătită la viziri pentru orişice numire, de către toţi candidaţii. O luăm înapoi spre Istanbul, după dezamăgirea cu Bruxellesul? Că varianta a doua, retragerea lui Varujan în literatură, unde are mare succes, sau alte afaceri, numai nu cu statul, nu se poate lua în discuţie. Cum ne-am descurca fără el ? Nu mai sîntem în timpurile cînd Iorga, prim ministru, lua guvernul la el acasă şi cheltuielile se mutau în carnetul gospodăriei sale, a fi plătite numai ea ştia cum de nevastă-sa (am multe din carnetele ei prin casă), ca pe urmă să doneze şi casa statului, că tot era în ea biblioteca ? Nu : exclus. Mai bine închidem ANI şi ne retragem dincolo de zidul european, facem un Ottomanland aici prin care zburdăm cu Volvo-uri fără obligaţii cît mai putem şi nu ne prinde din urmă Europa. Cu un ţarc de vînătoare eventual, pentru vizitatorii privaţi care împuşcă mistreţi particulari pe terenul dat de stat o sută de ani în concesiune.
Nu pot încheia fără să dau curs unor rugăminţi de maximă eleganţă pe care mi le-a adresat Horia Roman Patapievici săptămîna asta vizavi de textul meu de acum o săptămînă. Astfel, găsiţi aici fotografia sediului ICR Berlin, (http://www.icr.ro/berlin/despre-noi-15/istoria-vilei-walther.html), care nu arată, nu-i aşa, deloc a palat, nu vă lăsaţi înşelaţi de descrierea de pe site care spune că ” Spaţiul răspunde perfect nevoilor unei instituţii culturale: sală de conferinţe/concerte de 80 de locuri, sală de expoziţii de 90 de metri pătraţi, bibliotecă, sală de cursuri ”, şi nici de critica adusă de actualul director, care spune că vrea să mute institutul, ”după ani în care locul acesta a devenit uşor arhaic. Sala e minunată (…) posibilităţi de a organiza recepţii onorabile, e un loc privilegiat din toate punctele de vedere, dar … locaţia e puţin cam depăşită. Când am ajuns aici m-am întrebat de ce publicăm broşuri cu programul lunar, câtă vreme nimeni nu trece să le ia” (http://www.artactmagazine.ro/interviu-cu-noua-directoare-a-icr-berlin,-cristina-hoffman.html ). Cu toate astea, au avut şi programe notorii şi de mare profit public, vedeţi aici (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6258743-herta-muller-scandalul-mediatic-icr-pentru-conformitate.htm). Nici cu austeritatea nu m-am orientat, noroc că mi-a explicat Horia că nu se pun toate costurile directe în analiza cost-eficienţă, de exemplu salariile şi sediile le punem pe un alt buget (tot public) şi atunci e mai ieftin. E sigur mai bine să dăm bani pe clădiri, chirii private subvenţionate de stat şi expoziţii în săli unde nu ajunge nimeni decît să facem din ei un fond pentru cine reuşeşte să fie selecţionat fără ajutorul statului la festivaluri, ateliere sau universităţi, asta dacă într-adevăr cei care plătesc taxele astea cred că e mai important să facă asta cu banii, într-o ţară în care statul se împrumută lunar cu dobîndă din sectorul privat veritabil ca să pătească pensii. În general, regret că am adus vorba de buget, că în fond ştiam din 2007 ce subiect sensibil este, cînd l-am sunat pe Horia să-i cer să vină la manifestaţia pro Monica Macovei şi mi-a spus că nu îl poate supăra pe premierul Tăriceanu care trebuie să-i aprobe bugetul, şi regret că nu am adus mai devreme această dovadă că el nu e cu Băsescu, cum îl acuză unii. În sfîrşit, ultima persoană căreia mai îmi cer scuze azi este dl. Gheorghe Iancu, fostul avocat al poprului, destituit pentru că l-am convins să apere ce credeam că e legea, adică statutul ICR, dar s-a dovedit a fi şi o rentă a unora care de atunci tot calculează pierderea pentru ţară. Poate erau cauze mai utile în 2012 pentru care merita să cadă? Vina e integral a mea.
Puteţi comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe www.romaniacurata.ro
