3.2 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialO ultimă suspendare. Cine şi-o doreşte?

O ultimă suspendare. Cine şi-o doreşte?

„Un singur lucru nu am dreptul să fac: să devin membru al unui partid, dar nimeni nu mă poate opri să susţin, să votez Partidul Mişcarea Populară, da.” – o declaraţie fără precedent făcută de şeful statului aflat, nu într-o emisiune de televiziune, ci la pupitrul prezidenţial. În vremurile bune, o asemenea declaraţie ar fi declanşat imediat isteria în studiourile Antenei3, iar comisia parlamentară informală formată din Gâdea, Badea, Grecu, Ciuvică &co, în frunte cu „profesorul” Voiculescu ar fi trecut urgent la analiza faptelelor de care se face vinovat inculpatul şi ar fi dat verdictul necruţător: suspendarea.

Acest lucru nu s-a întâmplat. Şi foarte probabil că nici nu se va întâmpla, în ciuda dorinţei evidente a preşedintelui Băsescu de a fi suspendat. Declaraţia a trecut neobservată, ignorată cu desăvârşire de trusturi şi de inamicii politici. Aproape acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu alte declaraţii incendiare, precum cea în care promitea o plângere penală împotriva premierului pentru fapte de corupţie, sau cea referitoare la scoaterea oamenilor în stradă. ”Declanşez conflictul interinstituţional cu Parlamentul”, avertiza preşedintele înainte de învestirea noului guveren. Nimic. Niciun breaking news. Ignorarea mediatică este un afront greu de suportat pentru un vechi politician, care vrea să se vândă drept nou la finalul unui mandat de 10 ani ca preşedinte al României.

Urmează două bătălii electorale foarte importante şi ”scorpionul” simte mirosul de sânge electoral care îl încarcă energetic. Nu are stare. Iese în stradă, aşteaptă la semafor ca un simplu pieton, şi semnează o petiţie împotriva guvernului. Biroul de la Cotroceni i se pare neîncăpător, rutina prezidenţiala îl irită şi îl plictiseşte, vrea acolo, vrea în teren, nu poate să stea pe margine ca un simplu antrenor, să le dea indicaţii nepricepuţilor juni populari. Îşi îmbie aproape prieteneşte vechii adversari să-l suspende. Îi datorează asta. Jucătorii care au făcut performanţă, adoraţi de public şi respectaţi de adversari, primesc întotdeauna meciul de retragere. Este un omagiu adus carierei lor. A suferit cumplit în vara lui 2012 şi acum şi-ar dori revanşa. Pragul de 50% la referendum îl protejează de orice surpriză nedorită, iar voturile pe care le va primi le va pune pe masa negocierilor post-europarlamentare, iar în cel mai bun caz, vor fi şi zestrea electorală cu care părăseşte preşedinţia şi trece într-o altă etapă a carierei politice.

”Fraţilor, nu transmiteţi”, le strigă mogulilor media, tot de la acelaşi pupitru prezidenţial, în timp ce, pe pagina de facebook Alături de Preşedintele Nostru, ustreamu-ul pentru transmisiile declaraţiilor live este în probe. Este evidentă nostalgia după vremurile din 2009, în care era cenzurat de toate canalele de televiziune, în timp ce adversarii erau prezenţi seară de seară pe butonul telecomenzii. Ocazia perfectă pentru victimizare, nu? Candidatul Băsescu, victima mogulilor, umbla, în schimb, cu o echipă de tineri după el să-l filmeze pentru a-l transmite pe internet. Imaginile filmate în timpul şedinţelor de campanie şi tansmise pe internet au făcut istorie atunci. Coaliţia mogulilor media a fost înfrântă, în cele din urmă, tocmai de cel care a fost cenzurat. Acum cenzura a devenit un lux electoral, iar Traian Băsescu ar da orice să aibă acest lux: ”Fraţilor, nu transmiteţi. La fel cum cetăţeanul are telecomanda, şi voi aveţi semnalul pe care îl puteţi întrerupe. Vă rog.”

În spatele dorinţei ”scorpionului” de a intra din nou în ring şi a nostalgiei după confruntările electorale stă ,însă, şi un calcul electoral cinic, dar bine gândit.

În noiembrie 2007, tânărul Partid Liberal Democrat obţinea un spectaculos scor de 7,78% şi trei mandate de europarlamnetar. Povestea PLD-ului seamnă izbitor de tare cu povestea PMP-ului. Aripa liberalilor care nu se mai regăsea în acţiunile promovate de Tăriceanu, şi dorea continuarea reformelor statului iniţiate de Traian Băsescu, părăseşte PNL şi înfiinţează un nou partid. Cu un Traian Băsescu cu o favorabilitate de 90% în interiorul Alianţei DA, nici nu a fost greu să găsească adepţi, însă consolidarea şi lansarea PLD ca susţinător şi partener al preşedintelui Traian Băsescu s-a făcut în timpul suspendării din mai 2007. Atunci apele liberale s-au delimitat foarte clar: PLD a devenit partidul prezidenţial, iar PNL a devenit partidul trădător. Acum e nevoie de limpezirea altor ape, a celor democrat-liberale, încă tulburi, în ciuda dezertărilor din ultima perioadă.

Un nou referendum, concomitent cu europarlamentarele, l-ar încorona definitiv pe Traian Băsescu ca lider al opoziţiei şi ar strivi PDL-ul, care s-ar afla într-o situaţie fără ieşire: lângă Băsescu sau împotriva lui Băsescu. În ambele situaţii, efectele electorale sunt aceleaşi: PDL îşi pierde electoratul. O lovitură mortală, de tipul – ”eu te-am făcut, eu te omor”, aplicată obraznicului PDL.

Nu numai că noul context politic, determinat de evoluţiile regionale, împiedică un astfel de plan, dar şi adversarii s-au schimbat între timp. ”Dacă Geoană nu vine, sunt gata pentru dezbateri cu Vântu, Voiculescu şi Patriciu” spunea candidatul Băsescu în 2009. Din vechea gardă, care ştie regulile jocului şi cunoaşte codul onoarei şi al respectului faţă de adversar, a mai rămas doar Voiculescu. Vântu, Patriciu, Năstase nu mai sunt în prim plan. Aceştia i-ar fi organizat cu siguranţă ”meciulde retragere”. Ar fi fost o ocazie unică şi pentru ei de a mai apărea încă o dată în lumina reflectoarelor. Ar fi fost şi retragerea lor, în glorie, ca veşnici adversari ai preşedintelui jucător. ”Eroii de sacrificiu” ar fi intrat în scenă pentru o ultimă reprezentaţie.

Antonescu a pierdut jocul din mână şi a ieşit de mult în afara decorului, iar lupii tineri, rămaşi în scenă, noii adversari, cuplul politico-mediatic lipsit de orice scrupule, Ponta-Ghiţă, vin dintr-o altă lume, care nu cunoaşte regulile acestea. Joacă un joc nou, cu reguli noi, extrem de cinice şi de pragmatice, pe care un ”bătrân scorpion politic” e posibil să nu le înţeleagă într-un final. Un citat celebru spunea: ”tine-ţi prietenii aproape iar duşmanii şi mai aproape”. Aşa e, nu se ştie niciodată când ai nevoie de ei !

Cele mai citite

AS Monaco răspunde ironic la declarațiile lui Cristiano Ronaldo despre Ligue 1!

Cristiano Ronaldo a afirmat recent că Ligue 1 este dominată exclusiv de PSG, iar celelalte echipe sunt „terminate”, iar AS Monaco a oferit o...

Trent Alexander-Arnold, tot mai aproape de despărțirea de Liverpool. „Vreau să joc la Real Madrid”

Trent Alexander-Arnold (26 de ani), fundașul dreapta al lui Liverpool, este hotărât să facă un pas important în cariera sa și le-a comunicat oficialilor...

Arsenal încheie anul cu o victorie importantă pe Emirates!

Arsenal a învins Ipswich Town cu 1-0 în ultima etapă din 2024 a Premier League, urcând pe locul al doilea în clasament, la șase...
Ultima oră
Pe aceeași temă