O efectiv neaşteptată intervenţie în dezbaterea internaţională asupra crizei economice şi financiare a venit din partea Băncii Mondiale. Într-un raport cu un titlu tulburător, „Turmoil at Twenty” (Furtună la 20 de ani), reputata instituţie internaţională încearcă să răspundă la întrebările la fel de tulburătoare „de ce Europa de Est se găseşte în fruntea crizei la capitolul manifestări şi implicaţii?” şi, încă şi mai şi de fapt, „de ce Europa de Est se află într-o asemenea situaţie exact la 20 de ani de la ieşirea din comunism şi trecerea spre o economie de piaţă?”.
Faptul că o asemenea temă ajunge să fie analizată tocmai de Banca Mondială ar trebui să dea serios de gândit. Banca Mondială a fost instituţia care, alături de FMI, a dirijat într-un anumit fel restructurările presupuse de trecerea la o economie de piaţă în ţările Europei de Est. Recomandările Băncii Mondiale, adesea impuse prin presiuni, au vizat, în prea multe cazuri, restructurări din cărţi, fără acoperire în vreo experienţă concretă din ţări capitaliste mature, şi, nu întâmplător, s-au soldat cu mari eşecuri, în urma privatizărilor de dragul privatizării, în urma demolărilor de industrii fără a se pune ceva în loc, în urma liberalizărilor fără noimă şi fără condiţii potrivite, în urma părăsirii forţate de către stat a scenei economice, când capitalul privat propriu lipsea.
Este lăudabil că Banca Mondială ajunge chiar şi numai să-şi pună întrebările amintite. Desigur, ar fi fost prea mult ca instituţia să-şi asume responsabilităţile care-i revin. Dar, de mirat nu se poate mira de rezultate. Politicile promovate sau impuse de Banca Mondială sunt chiar cele care au vulnerabilizat ţările din Europa de Est şi care le-au făcut frunză-n vânt în bătaia crizei. Ravagiile pe care capitalul privat internaţional, îndeosebi cel vest-european, le-a făcut în ţările respective, în special în anii 2000, au constituit preambulul consecinţelor celor mai grele pe care aceste ţări le-au resimţit de pe urma crizei. Nu întâmplător criza le-a făcut harcea-parcea. Nu întâmplător aceste ţări sunt în fruntea manifestărilor şi implicaţiilor crizei.
Faptul că însăşi Banca Mondială îşi pune întrebările menţionate arată că lucrurile au luat o întorsătură nefastă şi că eşecul nu mai poate fi ascuns sub preş precum dejecţiile nevinovate ale unui căţeluş. Băncile străine, spune raportul Băncii Mondiale, au expus ţările Europei de Est unor riscuri uriaşe. Nimic mai adevărat! Dar de ce s-a întâmplat aşa? Raportul Băncii Mondiale pare să concentreze explicaţia pe faptul că încercarea de integrare financiară a Estului în sistemul vestic a fost prea rapidă. „Integrarea financiară” prea rapidă este un eufemism pentru strategia de înglobare a Estului prin ceea ce noi nu ne ferim să numim jaf financiar. Vestul nu s-a oferit, de fapt, să constituie piaţă pentru produsele din Est.
Dacă ar fi făcut-o, ar fi transformat Estul într-un atelier al său şi ar fi promovat dezvoltarea unei economii reale în aceste ţări. Pentru a le îngloba cât mai rapid, a procedat altfel: şi-a trimis băncile în Est, le-a dat şi bani pentru ca, prin credite acordate la faţa locului, să creeze aici peste noapte consum pentru produsele din Vest. A fost, cu alte cuvinte, o inserţie de economie financiară pe articulaţia unei economii reale precare sau chiar subdezvoltate. Gogoaşa de dezvoltare astfel creată s-a umflat brusc, dar la fel de brusc s-a şi dezumflat, pentru că nu avea bază şi nu putea fi asimilată organic de economie. Vestul însuşi i-a pus capăt sistând finanţarea externă a Estului în condiţiile crizei. Riscurile uriaşe de care vorbeşte Banca Mondială pentru ţările din Est le-a creat Vestul însuşi. Atât doar că nu mai este acum la fel de simplu să rezolve această problemă pe cât a fost s-o creeze! Nu putem să nu împărtăşim retorica întrebare pe care şi-a pus-o Ziarul Financiar când a prezentat raportul Băncii Mondiale: „Cine ne-a stricat petrecerea de 20 de ani de la căderea comunismului?”.
