Să mă explic: până în ultima săptămână de campanie pentru Primăria Bucureştiului a existat un singur sondaj publicat cumsecade – adică asumat de o agenţie de cercetare cunoscută, însoţit de datele tehnice necesare pentru a înţelege metodologia utilizată. E vorba despre sondajul realizat de TNS, la comanda USB, şi publicat în 20 mai, unde Firea era urmată la distanţă considerabilă de Nicuşor Dan şi, mult în urma acestuia, de Predoiu şi Turcescu.
În acelaşi timp, au fost vehiculate în spaţiul public mai multe sondaje “pe surse”, contradictorii cu acesta şi niciunul confirmat de vreo agenţie de sondaje. S-a remarcat aici Cătălin Predoiu, care a invocat (confirmat şi de colegul de partid Mihai Voicu) un sondaj CURS efectuat în prima săptămână de campanie în care el s-ar fi aflat pe locul al doilea, la mică distanţă de Firea şi la mare distanţă de Nicuşor Dan. Mai târziu a anunţat că în lunea dinainte de alegeri va fi dat publicităţii un alt sondaj, pe care partidul l-ar fi comandat tot la CURS, şi în care el s-ar situa tot pe locul al doilea – lucru pe care nu l-a mai făcut niciodată, ceea ce îndreptăţeşte supoziţia că a jucat tot timpul “la cacealma”. Trebuie remarcat că cei de la CURS nu au confirmat niciodată aceste presupuse sondaje. Pe de altă parte, codul de bună practică în materie de sondaje ar fi impus să existe o dezminţire publică din partea agenţiei de sondaje, care să împiedice tentativa de manipulare întreprinsă de liberali; spre lauda sa, în ocazii similare petrecute mai demult, conducerea de atunci a CURS a reacţionat întotdeauna cu promptitudine. (Dacă sondajele au existat cu adevărat şi rezultatele au fost cele invocate, atunci CURS are o altfel de problemă.)
Tot la capitolul “pe surse” trebuie să-l includem pe sociologul Alin Teodorescu, care, în ultimele zile de campanie, a apărut la două posturi de televiziune, prezicând o victorie cu peste 50% a Gabrielei Firea, urmată la mare distanţă de candidatul liberal. În viziunea sa, Nicuşor Dan ar fi trebuit să se situeze în urma lui Turcescu, cu mai puţin de 80.000 de voturi. A evitat să dea cifre exacte, dar a lăsat să se înţeleagă că s-ar baza pe cercetările institutului pe care-l conduce. Dacă cineva l-a crezut, şi ar fi intenţionat să voteze împotriva social-democratei, sunt mari şanse să fi renunţat la a mai merge la vot – ceea ce ar explica în parte înregistrarea celui mai mare absenteism la alegerile locale din Bucureşti.
Aşadar, până joi, 2 iunie, a existat un singur sondaj asumat şi mai multe zvonuri menite să îl contrazică. Al doilea sondaj TNS, anunţat de către USB în momentul comandării, a apărut joi, datele sale confirmându-l, în linii mari, pe cel publicat anterior (Dan pe locul al doilea). Dacă din baza de calcul a procentajelor publicate scădem cele 15 procente de nehotărâţi, obţinem: Firea 44%, Dan 19%, Predoiu 13%, Turcescu 6%, cifre întru totul rezonabile, prin comparaţie cu rezultatul scrutinului. Mai ales dacă admitem că este posibil ca o parte a celor care declarau că vor vota pentru Predoiu sau Turcescu să se fi reorientat în ultimele zile către cel mai bine plasat contracandidat al lui Firea, respectiv Nicuşor Dan.
Tot joi, mai pe seară, a fost difuzat un sondaj realizat de IRES, pe un eşantion impresionant (6.600 respondenţi). Primii doi clasaţi erau aceiaşi, dar locurile următoare erau inversate, cu Turcescu pe locul al treilea. Acelaşi sondaj IRES a anunţat rezultate cel puţin ciudate la sectoare: Pelican pe primul loc la sectorul 2, Sava la sectorul 4, Vanghelie la 5.
Rezultatele de la urne au confirmat cea mai mare parte a rezultatelor asumate de sondajele asumate de agenţiile de cercetare cunoscute (excepţie fac rezultatele IRES pentru sectoare). Faptul că în cea mai mare parte a duratei campaniei nu au fost publicate mai multe sondaje “pe bune”, care să se valideze (sau nu) reciproc, a făcut ca ele să nu-şi poată îndeplini menirea de a furniza alegătorilor informaţiile necesare pentru a lua o decizie de vot în cunoştinţă de cauză. Cât despre sondajele anunţate “pe surse”, cred că este evident acum că ele au fost tentative de manipulare întreprinse de către o parte din actorii politici. Dacă cineva deţine rezultatele unui sondaj care-l avantajează (sau nu), nu are de ce să nu le publice în mod explicit, cu indicarea autorului.
Principala morală a istoriei campaniei pentru Bucureşti din 2016 care mi-ar plăcea să fie înţeleasă de public şi – mai ales – de către mass-media este simplă: sondajele “pe surse” nu-s sondaje, ci tentative de manipulare. Corolarul ar fi că da, o casă de sondaje serioasă furnizează rezultate fiabile, indiferent cine le-a comandat. Revenind la titlu, reformulez: au fost prea puţine sondaje şi prea multe minciuni.
