Visul neutralitatii in politica internationala l-a avut multa lume in Rasaritul Europei, dar el este la fel de utopic ca si cum ai vrea sa anulezi puterea valurilor unei mari, fixandu-le o data pentru totdeauna intr-o frontiera imuabila. Pe aici, prin partile noastre, dispretul fata de viata omului a fost mereu mai pronuntat, dictaturile – mereu mai crude si mai durabile, intoleranta – mai accentuata si utopia – mai adanca decat in alte parti. Toate ca toate, dar, pe langa acestea de mai sus, problema este ca gandirea politica este mai lipsita de nuante si de imaginatie, facand din neutralitate, mereu, deghizajul transparent al unor optiuni, in fond, destul de vizibile. In fata poftelor unor mari imperii nu poti fi, pur si simplu, neutru decat daca te prefaci ca nu stii pe ce lume traiesti sau daca vrei sa prostesti lumea. Nu exista neutralitate in raport cu Moscova, cum nu a existat nici fata de Imperiul Otoman sau de Habsburgi.
Cand spahiii vin cu sabiile in dinti peste tine, cand cazacii rotesc lamele de otel in goana cailor, cand neamtul duce pusca la ochi si te tinteste, moare urgent orice proiect de neutralitate. Ca sa fiu si mai explicit: neutralitatea rasariteana e ca si candidatura independenta la Parlamentul European a Elenei Basescu. stim de ce si pentru cine aduce ea voturi, cum stim si de la cine le rupe, chiar daca formal, pentru a nu pata cu gainat sacoul patern, domnia sa se declara independenta. Asa a fost si va fi pe aici pana cand o alta ordine, mai democratica si mai atenta cu cei mici, va face lucrurile sa arate altfel. Cu toate acestea, neutralitatea statala a trecut, in anii din urma, si prin capetele infierbantate ale unor politicieni romani, chiar daca cei doi ani ai primului razboi mondial petrecuti sub aceasta deviza, combinati cu politicianism nesabuit, au adus ulterior, fara prea mult efort, Romania in pragul disolutiei.
Daca in vremea fructuoasei pretentii de neutralitate – care i-a imbogatit pe unii si le-a dat prilejul partizanilor puterilor Antantei sa astepte pana cand sangele si simpatiile germane ale lui Carol I sa nu mai conteze la fel ca inainte – ambele tabere beligerante au fost curtate si servite, ulterior, favorul facut nemtilor de a-i lasa sa traverseze mica Romanie spre Balcani a fost rasplatit cu atacul de la Dunare de aceiasi nemti ajunsi in Balcani. Asta ne-a pus pe butuci, ne-a lasat fara doua treimi din tara in beneficiul lui Mackensen, ne-a alungat clasa politica si dinastia la Iasi si Tezaurul la… Moscova.
Treaba politicienilor este insa sa vorbeasca si sa se prefaca instruiti in materie de actualitate, nu sa piarda vremea cu documentari istorice. Daca ar mai pune mana pe carte, ar constata ca scenariile si conjuncturile se cam repeta, ca un imperiu este inlocuit de o supraputere si o tendinta este reformulata; dar nici una, nici alta nu dispar!
Din punctul de vedere al perspicacitatii sale, domnul Voronin nu se deosebeste de majoritatea zdrobitoare a diletantilor care fac politica in Europa Rasariteana a contemporaneitatii. Ar fi si greu. Cu scoli date peste cap si ambitii uriase, stiind ca exista o singura cale regala spre salt in cariera, anume lingusirea cizmei superiorului ierarhic, domnia sa nu poate si nu vrea sa imagineze o lume in care lustruitul incaltarilor tarului moscovit nu ar insemna, simultan, si scuipatul in directia propriei patrii de origine. si cum toiagul miraculos al puterii se afla la Kremlin, nu la Carpati, pe Siret si Bahlui, in peisajul din care raptul din 1812 a desprins gubernia pe care el a condus-o si ar mai conduce-o, maxima deschidere pe care si-o permite instanta voroniniana de gandire strategica este o neutralitate conceputa intr-o crevasa geopolitica. Domnia sa ar dori sa ramana cumva cat mai aproape de Moscova, beneficiind de avantajele proximitatii UE, dar, daca se poate, imprejmuind cu garduri inexpugnabile Romania.
Daca Voronin ar detine focoasele nucleare ale SUA si ale rusilor impreuna, nu zic ca asa ceva nu s-ar putea. Desi nici macar asa nu ar fi simplu de obtinut o situare fantezista de genul acesta, tinand seama ca mai sunt niste mari puteri pe lumea aceasta care numai indiferente nu sunt fata de ce se petrece la Marea Neagra. Dar, in mod limpede, fratiorul Voronin nu are asemenea posibilitati diplomatice de a-si concepe "neutralitatea" asezat confortabil in interiorul sistemului protectiv rusesc, primit cu deplina curtenie si facilitati de UE, stand aparent in afara celor doua sisteme de aliante si strunindu-si, in acelasi timp, propriii concetateni de pe fundul unei enorme gropi cu nisip. O neutralitate de genul acesta numai in capul lui Voronin se putea naste si, probabil, acolo va si ramane, asigurand deplin spatiu de manevra anilor de pensie ce i se anunta inteleptului parinte al Republicii Moldova…
