Evenimentele dramatice prilejuite de intalnirea de la Heiligendamm a sefilor de stat din G8 (Grupul celor Opt) aduc in prim-plan unul dintre pilonii centrali ai ordinii democratice – monopolul de stat asupra violentei. Cum se stie, domnia legii, aceeasi pentru toti, este de neimpacat cu recurgerea individuala la forta, iar autoritatile, la randul lor, sunt tinute sa faca uz de forta doar in limitele stabilite de lege. Asistam insa in ultima vreme, chiar in tarile cu vechi traditii democratice, la o inmultire a izbucnirilor de proportii ale violentei, mijlocite uneori de tensiuni sociale, precum nu demult in suburbiile Parisului, de multe ori insa lipsite de orice substrat critic, cum este cazul incaierarilor de pe stadioane sau al huliganilor care profita de manifestatii pasnice pentru a da frau liber agresivitatii lor scelerate.
A intrat in traditie ca, atunci cand se aduna sefii de stat din G8, organizatiile situate pe pozitii critice fata de procesul globalizarii (Attac, de pilda) sa puna la cale demonstratii de protest – si, din pacate, a devenit previzibila prezenta printre demonstranti a bandelor de batausi pusi pe scandal si distrugere. Agenda reuniunii de la Heiligendamm (controlul modificarii climei, reducerea dezechilibrelor, dimensiunea sociala a globalizarii, utilizarea eficienta a resurselor, problemele Africii s.a.) arata ca exista temeiuri suficiente pentru asemenea intruniri, chiar daca rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor sau, asa cum sustin vocile critice, daca masurile promise nu sunt traduse apoi integral in fapte. Luandu-si cu de la sine putere rolul de purtatori de cuvant ai tarilor sarace, unii contesta caderea grupului G8 de a aborda astfel de teme, pe care le socotesc exclusiv de competenta ONU. Dar cu ce argumente sa le interzici conducatorilor, desemnati in mod democratic, ai celor mai infloritoare natiuni sa se intalneasca pentru a cauta solutii la probleme arzatoare ale contemporaneitatii?
Pentru asigurarea ordinii si garantarea securitatii participantilor la summit, s-a cheltuit in acest an suma exorbitanta de 100 de milioane de euro. Aria protejata din jurul hotelului a fost imprejmuita cu un grilaj inalt de 2,50 m, lung de 12 km, strajuit de videocamere, iar in sprijin au fost adusi 16.000 de politisti din toata Germania. Pregatirile le-au parut exagerate mai ales celor din stanga spectrului politic, care au mers pana la a face analogii cu metode notorii ale STASI (Securitatea redegista). Incidentele violente din 2 iunie de la Rostock – cand vreo 2.000 de autonomi mascati ("blocul negru"), veniti cu sarg si de prin alte tari, i-au atacat cu pietre si cu sticle incendiare pe politistii care aveau cuvant de ordine sa evite orice escaladare – i-au cam redus la tacere pe cei ce se aratasera atat de ingrijorati de o pretinsa ingradire a dreptului constitutional de a demonstra. Bilantul: 1.000 de raniti, dintre care 430 de politisti. Organizatorii manifestatiei, la care au participat zeci de mii de demonstranti, refuza sa-si asume vreo raspundere, desi ar cam fi putut sti dinainte ce-i asteapta. Desigur, obligatia de a izola si a stinge focarele de violenta le revine in primul rand fortelor de ordine, dar este si in interesul demonstrantilor sa le sprijine fara rezerve.
Ar fi, desigur, mai simplu si mai ieftin, cum propunea cineva, ca asemenea reuniuni sa fie gazduite pe insule izolate sau la bordul unui crucisator. Dar ar insemna o capitulare in fata haosului si, totodata, o anulare a dreptului de a protesta la fata locului. Exercitiul democratic este, si la acest capitol, plin de contradictii si riscuri.
Gheorghe Sasarman este scriitor stabilit in Germania
