Dispariţia intempestivă a unuia dintre liderii importanţi (probabil, cel mai important) ai romilor ne-a prilejuit, prin modul în care a fost reflectată în mass-media, o radiografiere a stereotipurilor despre etnia respectivă cu circulaţie în cultura dominantă.
Dispariţia lui Cioabă a venit la doar câteva zile după cea – la fel de prematură – a sociologului rom Nicolae Gheorghe. Odată cu dispariţia celor doi lideri, comunitatea romă a rămas fără cei mai importanţi militanţi pentru apărarea dreptului la identitate prin acţiunea comună a romilor de pretutindeni. Dar despre asta n-a fost loc în spaţiul public.
Câte raportări pertinente la activitatea lui Florin Cioabă aţi putut citi sau vedea pe ecranele televizoarelor? Cu câteva excepţii, am avut parte doar de referiri la titulatura cu rezonanţă monarhică asumată de defunct, la averea acestuia şi la relaţiile cu politicienii. Excepţiile, de exemplu excelentul articol scris de Vasile Ionescu, confirmă regula, căci au venit din interiorul grupului etnic.
Florin Cioabă a fost mai rar privit ca un lider al comunităţii, cel mai des mass-media asociindu-i sintagma “autointitulatul rege” (ceea ce, riguros vorbind, e greşit, căci titulatura a fost adoptată de către tatăl său, Ion Cioabă, el doar a moştenit-o). Fără discuţie, arogarea denumirii de “rege” a fost cel puţin neinspirată. E explicabilă printr‑o anume înclinaţie spre grandomanie proprie etniei (în genere, tuturor etniilor tinere), dar niciun reprezentant serios nu a utilizat-o în sens propriu.
Despre romi se spune că au bani mulţi, şi de obicei sunt prezentaţi acoperiţi de aur, în “palate” sclipitoare şi maşini scumpe. Este şablonul uzual. În realitate, marea majoritate a comunităţilor sunt extrem de sărace, şi nu pentru că nu muncesc (alt şablon) – pentru documentare, recomand excelentul film al lui Dumitru Budală, “Blestemul ariciului”. La moartea lui Cioabă, temele principale au fost tot despre bani, cele mai multe în jurul unor ştiri false: mai întâi, discuţia despre suma care trebuia plătită spitalului turc (ce-i drept, lansată prin ambiguitatea unor declaraţii ale fiului defunctului); apoi a apărut falsa ştire despre sicriul din aur, apoi despre preţul costumului în care urma să fie înmormântat defunctul.
O să-mi spuneţi că nu-s clişee, că sunt subiecte pe care publicul le “consumă” cu predilecţie, deci nevoia de audienţă le-ar justifica. Dacă-i aşa, de ce nu apar cu aceeaşi frecvenţă în cazul decesului unui etnic majoritar? S-a întrebat cineva cât a costat sicriul lui Costică Ştefănescu?
A urmat înmormântarea. Conform altui clişeu, romii fac de obicei scandal, se încaieră, dau cu jula. Câteva mii de romi la un loc ar constitui o problemă. Au fost intervievaţi şefii poliţiei sibiene. Ce măsuri s‑au luat? Au fost mobilizaţi jandarmii? Ce-o să se întâmple dacă or să-şi pună corturile pe spaţiile verzi din oraş? Până urmă, participanţii la funeralii nu au produs nici dezordine, nici pagube.
În sfârşit, romii sunt dezbinaţi. Se ceartă între ei cu fiecare ocazie. A doua zi după înmormântare au izbucnit discuţiile în jurul succesiunii. Era firesc să se ivească, tocmai pentru că “regalitatea” este mai mult simbolică, fără reguli bine stabilite. Camerele de televiziune s-au focalizat asupra unui ins dubios, condamnat penal în mai multe dosare, fost candidat la Preşedinţie (a României, nu una locală), unde a obţinut 0,2% din voturi, care cerea abolirea monarhiei. Omul a apărut pe toate canalele, înconjurat de câţiva adulţi şi copii agitaţi, sub titulatura “Romii din Gorj contestă…” Nimic despre problema de fond, căci există una: cine va fi liderul care va putea continua lucrarea celor doi Cioabă (tatăl şi fiul) şi a sfătuitorului lor, Gheorghe Nicolae?
Din păcate, abordând evenimentul exclusiv prin prisma şabloanelor despre minoritatea romă, mass-media a ratat dezbaterea unei probleme de real interes: care sunt structurile formale şi informale, liderii acceptaţi care să poată acţiona pentru îmbunătăţirea condiţiei celei mai numeroase, dar şi celei mai defavorizate minorităţi etnice din România? Cu alte cuvinte, cum facem ca romii să devină altceva decât o masă de manevră cu valoare de întrebuinţare exclusiv electorală? Probabil, păstrarea condiţiei actuale determină abordarea stereotipă a subiectelor legate de această etnie.
P.S. Cu ceva timp în urmă, am publicat în această pagină un articol în care argumentam pentru utilizarea termenului “ţigan” în locul celui de “rom”. Îmi menţin argumentele, dar am decis să-l folosesc pe ultimul în urma reacţiilor adverse ale unor personalităţi din cadrul etniei. Până la urmă, mi se pare mai important să nu jignesc, nici măcar neintenţionat, o comunitate pe care o respect.
Mircea Kivu este sociolog
