“73 de ore şi peste 2.000 de pagini de manuscris, în total. Se scrie în două minute o pagină. Este imposibil să scrii atât. (…) Cărţile nu au fost redactate în penitenciar şi vă cer să înlăturaţi aceste zile de câştig”, declara, recent, un procuror DNA, în faţa magistraţilor care judecau cererea de liberare condiţionată a lui Dan Voiculescu.
Judecătorii au ignorat aceste calcule. La fel, probele aduse de DNA, care le susţineau – programe de lucru şi tabele de pontaj – şi care ofereau probe de minciună, de declaraţii în fals. Pentru că legea permite scăderea din pedeapsă cu 30 de zile, pentru fiecare carte scrisă de un deţinut, dar numai dacă aceasta întruneşte caracteristicile unei lucrări ştiinţifice, numai dacă a fost redactată în penitenciar şi numai dacă a fost publicată la edituri acreditate de Ministerul Educaţiei. Judecătorilor, însă, li s-a părut verosimil, chiar rezonabil, să poţi scrie mai repede decât citeşti o pagină de lucrare ştiinţifică. Şi să o publici la edituri neacreditate. Nu i-au convins de contrariu probele depuse. Aşa că l-au crezut pe cuvânt când a declarat că a scris, în regim de detenţie, în doar câteva luni, 11 cărţi. Toate, ştiinţifice, nu volume de eseuri – că aşa cere Decizia 619/14.10.2011 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Unde mai pui că, am aflat, ieri, de la dl Voiculescu, a stat cu ochii închiși mai mult de jumătate din timpul petrecut în detenţie, timp în care, logic, nu poţi scrie… Cert este că aceste opere i-au scurtat pedeapsa cu 330 de zile.
Iar Dan Voiculescu este doar unul dintre zecile, poate sutele de deţinuţi care au beneficiat, în ultimii ani, de reducerea pedepsei în baza unor lucrări ştiinţifice despre care au declarat că le-au scris pe perioada detenţiei. Şi nu singurul în privinţa căruia te întrebi cum a reuşit totuşi să le scrie? Sau ne-am putea întreba cine a scris, de fapt, aceste cărţi ori de la cine şi cu a cui complicitate au intrat în penitenciar gata scrise?
În ultimele luni, am publicat câteva articole pe tema aceasta, după ce am verificat mai multe lucrări zise ştiinţifice – declarate de deţinuţi ca fiind scrise de ei, în închisoare –, alegând în mod aleatoriu autori, edituri şi coordonatori ştiinţifici implicaţi. O dovadă a imposturii la scară largă, a cangrenei este că fiecare dintre speţele verificate ridică mari semne de întrebare. Iar în cazul unora, indiciile de fraudă sunt incontestabile şi vorbesc de la sine despre complicități, în defavoarea legii, între pușcăriași, cadre universitare, edituri și reprezentanți ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Sute de deținuți care au declarat – probabil nu puţini, în fals – că au scris opere științifice pentru a fi puși în libertate mai repede. Zeci de cadre universitare care le-au girat ştiinţific lucrările, deşi ştiu ce înseamnă o operă ştiinţifică şi ştiu că este imposibil de scris un astfel de volum, în decurs de câteva săptămâni, în detenţie. Administratori sau directori de edituri – unele, nici măcar acreditate de Ministerul Educaţiei, cum cere legea – care declară că le-au tipărit, dar nu le-au trimis nicăieri spre vânzare, nici măcar nu le-au declarat la Biblioteca Națională, aşa că ele sunt de negăsit, întrebându-te dacă mai există vreun exemplar în afara celui depus la dosarul din penitenciar. Angajați ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu vigilența adormită, care nu au văzut nereguli care sunt sesizabile și la o verificare jurnalistică. Şi poate chiar magistraţi care au fost de acord cu punerea în libertate a deţinuţilor, fără să verifice dacă există probele legale care o justifică.
În ianuarie 2016 – când în presă izbucnea, ca o vâlvătaie, scandalul operelor ştiinţifice scrise în puşcării – DNA anunța că a deschis un dosar in rem, după ce s-a autosesizat cu privire la suspiciunea săvârșirii infracțiunii de favorizare a făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanțele de judecată: „(…) Fapta ar fi fost săvârșită de mai multe persoane care au acționat concertat în scopul de a crea aparența că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiționat. (…) Pentru a profita de această prevedere, s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanți ai unor edituri și membri ai comisiilor din penitenciare, care au acționat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări științifice, iar pedepsele aplicate de instanțe să se considere ca executate”. De atunci, DNA nu a mai comunicat nimic oficial din acest dosar. Nici nu a dat semne că s-ar fi autosesizat în urma vreunui articol de presă, așa cum o face în alte cazuri. Nici nu s-a mai auzit ceva despre audierea unora dintre cei implicați în această afacere – a altora decât unii dintre cei cercetați și condamnați în alte dosare instrumentate de DNA.
În opinia mea, la eliberarea condiţionată a d-lui Voiculescu – unul dintre deţinuţii care au convins judecătorii că pot scrie mai repede decât citesc o pagină de lucrare ştiinţifică – s-a ajuns şi pentru că în acest dosar penal, care vizează faptele unei frăţii penal-academice, nu se mai întâmplă nimic de mai bine de un an şi jumătate.
