La una din cele două televiziuni de suflet ale sale, premierul Victor Ponta s-a apucat, duminică seara, să vorbească despre viitorul prim-ministru al țării, pe care el îl va desemna după ce se va instala pe scaunul de la Cotroceni. Pentru prima dată, Ponta a lăsat să se înțeleagă că există o posibilitate mare ca viitorul șef al Executivului să nu fie de la PSD.
„Aş da mai puţin de 50% şanse să fie un membru al PSD, UNPR, PC“, a spus Ponta, adăugând că va căuta „un premier cu sprijin larg“ și că se va consulta, în acest sens, atât cu partenerii de la UDMR, cât și cu liberalii (nu a precizat dacă este vorba de liberalii aliniați în spatele lui Călin Popescu Tăriceanu sau de ceilalți).
Ce să înțelegem din declarația lui Ponta? Răspunsul cel mai la îndemână ar fi că a lansat o fumigenă. Să ne amintim că dinspre opoziție și președintele Traian Băsescu au curs, în ultimul timp, declarații cum că PSD vrea să acapareze întreaga putere. Chiar și fuziunea PNL-PDL a pornit de la ideea unei alianțe anti-PSD, care să blocheze accesul social-democraților la pârghiile puterii.
Ei bine, prin invocarea posibilității ca viitorul premier să aibă altă culoare politică decât roșul social-democrat, Ponta răspunde acestor acuze și induce electoratului impresia că PSD nu se cramponează de funcții, ci pune mai presus stabilitatea politică și interesul național. Evident că, odată trecute alegerile, această declarație a lui Victor Ponta va fi uitată, așa cum se va întâmpla cu multe altele. Personal, mă tare îndoiesc că vom apuca ziua în care PSD, câștigător al alegerilor prezidențiale, va ceda funcția de premier unui alt partid ori vreunui independent.
Declarația de duminică seara a premierului poate fi interpretată, însă, și într-o altă cheie: cea a bătăliei interne din PSD. Este binecunoscut faptul că vicepremierul Liviu Dragnea de abia așteaptă să-și anunțe Ponta candidatura la prezidențiale pentru că atunci începe, oficial, bătălia pentru șefia partidului (neoficial, lupta a început deja, iar conflictul dintre Ponta și Dragnea a răzbătut și în declarațiile publice făcute de aceștia).
Un motiv în plus pentru care funcția de președinte al PSD este atât de importantă? Mulți social-democrați merg pe raționamentul că viitorul șef al partidului este cel care va fi desemnat premier, în cazul în care Victor Ponta ajunge la Palatul Cotroceni. Acestora Ponta le-a transmis duminică seara un mesaj clar: vedeți pe cine puneți în locul meu!