Asociaţia Americană de Psihiatrie a propus recent câteva modificări pentru manualul oficial dediagnosticare – Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM), adesea numit „Biblia de psihiatrie” – care potdiscredita diagnosticulpsihiatric mai mult decât să îi ajute pe medici.
Manualul precizează simptomele prin care fiecare tulburare mintală este diagnosticată, de fapt defineşte ceea ce este psihologic normal şi anormal în Statele Unite – şi, din ce în ce mai des, într-o mare parte din restul lumii.
Revizuirea criteriilor de diagnostic pentru a cincea ediţie a DSM este o responsabilitate importantă. Dacă linia între normalitate şi tulburare este trasată prea larg, oamenii pot primi diagnostice greşite şi pot fi supuşi unor tratamente inutile şi potenţial dăunătoare. Istoria DSM dezvăluie multe astfel de erori de supraincluziune.
Dar dacă linia este trasată prea strict, oamenii nu vor putea obţine ajutorul necesar. Deşi psihiatrii au tendinţa de a-şi face mai multe griji în legătură cu identificarea potenţialilor pacienţi care au nevoie de ajutor şi mai puţine despre eliminarea unei doze normale de excentricitate şi pericol din procesul de diagnosticare, este esenţial ca în orice societate care respectă diversitatea umană şi încurajează responsabilitatea morală individuală să putem distinge o supărare normală de excentricitatea cauzată de o tulburare psihică. Acestea sunt aspecte delicate ale analizei conceptuale. Cu toate acestea, psihiatrii care au formulat modificări pentru DSM-5 nu sunt instruiţi în analiza conceptuală şi, deşi preveniţi anterior de mai multe ori, au abordat problema normal-versus-bolnav mintal într-o ma-nieră ad-hoc, nesistematică. Rezultatul este o formă de malpraxis conceptual: neglijenţa intelectuală rezultă în formularea unor criterii incorecte de diagnostic care vor duce la diagnosticarea greşită a unor persoane normale ca fiind bolnave.
Luaţi în considerare următoarele noi afecţiuni propuse:
(1) Tulburarea de mâncat compulsiv. Dacă mănânci prea mult o dată pe săptămână timp de trei luni, fără să ai autocontrol şi apoi te confrunţi cu suprasaţietate, eşti jenat şi dezgustat de tine însuţi, prezinţi simptomele unei tulburări mentale. Aparent, oamenii care se simt rău pentru că în timpul
week-end au mâncat prea mult la o petrecere sunt bolnavi mintali.
(2) Tulburarea de stocare. Dacă nu arunci bunurile pe care alţii (o soţie sau un medic) spun că nu au valoare şi prin urmare, în casa ta este tot timpul dezordine, iar acest lucru te enervează sau ceilalţi cred că ai transformat casa într-un mediu nesigur, eşti în pericol. Această categorie va fi întâmpinată cu bucurie de persoanele foarte curate, iritate de către partenerii strângători.
(3) Hipersexualitatea. Dacă de şase luni eşti foarte activ sexual într-un mod necontrolat şi care te îngrijorează, sau dacă faci sex ca să scapi de stres şi de plictiseală fără să te gândeşti la impactul emoţional asupra partenerului (cunoscut anterior ca fiind un „ticălos afemeiat”) sunteţi diagnosticabil. Această tulburare sugerează că relaxarea prin intermediul sexului, dacă este urmată de remuşcări este un simptom al unei depresii.
Alte modificări propuse pentru DSM-5 deschid calea la abuzuri în viitor. „Jocul patologic de noroc” ar fi plasat într-un nouă supercategorie de „vicii de comportament”, deschizând astfel calea pentru ca „dependenţa de internet” şi multe alte comportamente să fie considerate patologice.
De asemenea, gândirea excentrică sau capricioasă, care acum nu este o tulburare, dar indică un risc crescut de a dezvolta o tulburare psihotică va fi încadrată drept „o tulburare cu risc psihotic”. Cei diagnosticaţi cu această condiţie vor fi probabil trataţi cu medicamente puternice, deşi poate nu vor dezvolta niciodată o tulburare psihotică – stabilind un precedent pentru confundarea factorilor de risc cu tulburări reale.
Alte modificări subminează validitatea categoriile existente. De exemplu, DSM distinge în prezent dependenţa de substanţe – în esenţă, dependenţa (o tulburare) – de abuzul de substanţe, o categorie mai mică, care include criterii dubioase, cum ar fi conducerea maşinii în stare de ebrietate sau certurile cu alte persoane despre consumul de substanţe. DSM-5 propune eliminarea categoriei „abuzului”, dar numai prin combinarea criteriilor sale eronate cu criteriile actuale ale dependenţei pentru a forma o categorie comună a „tulburărilor de utilizare a substanţelor” şi prin reducerea numărului de simptome necesare pentru diagnostic de la trei la două.
Prin urmare, dependenţa de substanţe ar dispărea ca o categorie valabilă. În conformitate cu propunerea, dacă ocazional după o petrecere unde ai băut conduci maşina spre casă şi apoi te cerţi cu soţia pe această temă, ai avea o tulburare de utilizare a alcoolului. Greşelile din categoria de abuz vor afecta acum categoria de dependenţă.
Un al doilea exemplu: se ştie încă din antichitate că persoanele normale care au pierdut recent o persoană din viaţa lor – în special una pe care au îndrăgit-o – poate avea aceleaşi simptome (de exemplu, tristeţe, insomnie, oboseală, pierderea interesului pentru activităţile obişnuite, apetit diminuat) ca şi persoanele care indică o tulburare depresivă majoră. Astfel, în prezent, manual exclude persoanele care sunt în doliu de puţin timp de la diagnosticul depresiei cu excepţia cazului în care acestea au anumite simptome extreme care sugerează mai mult decât o durere intensă.
În schimb, DSM-5 propune eliminarea acestei excepţii a doliului. O persoană cu simptome depresive pentru doar două săptămâni după ce a suferit o pierdere semnificativă ar putea fi diagnosticată cu o tulburare depresivă majoră, patologizând astfel mâhnirea intensă dar normală.
Mai mult, unele categorii actuale, evident neîntemeiate, nu au fost abordate. De exemplu, dacă eşti trist pentru două săptămâni şi ai şi un alt simptom conex, cum ar fi oboseală, insomnie, un apetit diminuat, iar la serviciu sau în alte roluri te simţi epuizat, atunci suferi de „depresie subsindromală”. Cercetările arată însă că, practic oricine este trist două săptămâni se simte probabil stresat şi nu se mai descurcă la fel de bine la serviciu, deci această categorie amplifică o tristeţe normală prelungită la nivelul unei tulburări mintale.
Toate categoriile de mai sus cuprind unele tulburări autentice. Problema este că criteriile sunt redactate atât de vag că patologizează oameni sănătoşi. Indivizi normali au adesea nevoie şi merită ajutor, dar decizia cu privire la tipul de ajutor de care au nevoie nu trebuie să fie influenţată de o etichetare incorectă a stărilor lor ca tulburări mintale, care sugerează că pe plan intern este ceva în neregulă cu ei.
Sistemul de diagnosticare actual bazat pe simptome a fost dezvoltat în parte pentru a răspunde criticilor potrivit cărora psihiatria este doar un control social asupra comportamentelor nedorite mascat sub forma medicamentelor. Prin eşecul în a distinge în mod adecvat o supărare normală de o tulburare mentală, propunerile pentru DSM-5 ameninţă să crească dramatic tipuri de abuzuri pe care manualul a fost conceput să le prevină. O altă revoltă antipsihiatrie nu este departe.
