A aparut, recent, primul volum al Jurnalului Regelui Carol I. Manuscrisul, aflat la Arhivele Statului, este scris cu litere gotice, a caror descifrare a cerut un mare si meritoriu efort editorului, dl Vasile Docea. Studiul introductiv datorat tot domniei sale este instructiv, ca si notele ce urmeaza. Volumul cuprinde notatii din primii ani dupa proclamarea regatului (1881-1886), o perioada fasta a domniei unuia din cei dintai "mari romani", cum l-au perceput contemporanii nostri pe Carol I in ancheta din 2005.
Jurnalul cuprinde notatii despre activitatea de zi cu zi a regelui si prea putine indicatii directe asupra vietii personale sau a caracterului suveranului. Aflam care era, pe vremea acea, activitatea zilnica a unui sef de stat, in speta a unui rege constitutional. A unui suveran care avea foarte multa putere (cum nu mai aveau regii occidentali). Regele putea sa refuze sa semneze orice lege votata de parlament. Pentru a preveni intarzierile care ar fi rezultat dintr-un refuz ulterior din partea sa, regele primea aproape zilnic ministrii care ii prezentau proiectele de legi. Regele indica principalele trasaturi ale legii ce urma sa fie votata, pentru a preveni dute-vino-ul textelor intre Camere si Palatul Regal. Pe de alta parte Carol I era un rege calator. Mereu in inspectie prin tara, vizita unitati militare, orase de provincie, dar si proprietatile personale. Cu toate acestea, nu era "dependent" de putere ca de un drog. Mergea la vanatoare, juca biliard, participa la lecturi literare ale reginei in prezenta Printului mostenitor. Calatorea foarte des in strainatate, in vacante, dar si in interes politic, in vizita la alti suverani ai Europei. Acum semneaza pactul cvasisecret cu puterile centrale, Austro-Ungaria si Germania, care avea sa determine politica Romaniei in viitorii 30 de ani.
Una din preocuparile de capetenie ale sefului statului este mentinerea echilibrului. Echidistanta dintre diferitele forte politice si partide este prima sa obligatie. Preocuparea principala a lui Carol I este sa fie obiectiv, sa nu se amestece in lupta partidelor. In nici un caz regele nu trebuie sa dea impresia de partizanat. si este firesc sa fie asa, deoarece partidele se perinda, monarhia ramane.
Colaborarea sa cu Ion C. Bratianu, in acei ani prim-ministru, este foarte stransa, dar Carol se consulta regulat si cu reprezentantii opozitiei, de pilda cu C.C. Carp. In general, regele se considera, si chiar este, deasupra partidelor. Nu numai "echidistant", dar, categoric, "deasupra".
Desigur, in perspectiva noastra contemporana, un astfel de sef de stat are prea multe puteri. Marginea de manevra a parlamentului este mult ingustata. Puterea, incontestabil, Carol o avea. si era considerabila. Dar trebuie sa recunoastem ca nu numai Constitutia tarii permitea acest mod de guvernare. Factorul principal, imprevizibil, neinfluentabil, a fost caracterul lui Carol I. Era un om al datoriei, preocupat de binele tarii. Cu toate ca a devenit domnitor, apoi rege, aproape printr-o intamplare si nu a fost format in vederea acestei inalte insarcinari, avea toate calitatile necesare unei asemenea functii. Unul din secretele lui era ca asculta mult si vorbea putin. Nu stim daca temperamental ii era caracteristic sa se abtina sau facea un efort in acest sens. Ce e sigur este ca, in pozitia in care se gasea trebuia sa impuna respect, si acest lucru ii reusea perfect. stia ca nu poti fi respectat daca te expui prea mult. si se ferea de acest lucru. Toate acestea se datorau educatiei, dar si inteligentei lui politice profunde, intelegerii rolului care i-a fost repartizat de destin.
Este de discutat daca o asemenea formula de guvernare, care a reusit acum un secol si mai bine (si care a avut, totusi, propriile ei slabiciuni), mai este aplicabila in ziua de azi. Ceea ce e sigur este, in special, faptul ca romanii trebuie sa renunte azi la ideea unui "tata" sau unui "voda" care rezolva totul. Dar de un sef de stat nu se pot dispensa. Li se poate oare cere unor alegatori sa fie atat de fini psihologi incat sa aleaga intr-o astfel de pozitie un ins echilibrat, ponderat, tacut, echidistant? Un caracter potrivit cu astfel de cerinte? Dar, inainte de toate, in Romania noastra postcomunista unde megalomania si proasta crestere sunt incurajate mai mult decat modestia si autocontrolul, inhibarea pasiunilor si autoritatea fireasca, e greu sa gasesti astfel de oameni. Dar nu imposibil. In general, lectura volumului ne provoaca nostalgia unei vieti politice mai calme si mai constructive pe care "Jurnalul" lui Carol I o ilustreaza cu prisosinta.
Ion Vianu este scriitor
