Poate zice oricine ce vrea: parte din criza economica de la noi pare regizata. Nu zic ca nu sunt si efecte de tip domino, mai cu seama ca traditia cotidiana ne invata ca, daca nu tipam, nu primim nimic, asa ca de ce nu
ne-am jelui?!… Dar s-ar putea sa fie cam asa: caderile bancare si bursiere americane au picat la tanc. Vechiul guvern se arata destul de larg in cheltuieli, situatia nu parea sa ii dea sperante de un nou mandat, pomenile electorale erau obligatorii – asa incat criza a picat destul de bine sau, mai exact, la marele fix. Ea debuta intr-un moment cand, purtat pe valurile populismului desantat, parlamentul tocmai votase legea prin care profesorii urmau sa primeasca 50% mariri salariale. Unde e lege, ce sa mai zici? O aplici si gata. Daca ai de unde. Calea era obligatorie, iar guvernul Tariceanu se codea degeaba.
Dupa ce, nu cu foarte mult inainte, asigurase, cu creta in mana si tabla neagra inainte, ca nu e nici o problema marirea pensiilor, ca dovada ca impozitarea cu 16% aduce banetul visat si disciplina fiscala dorita, nu mai ramanea cale de-ntors. Dar numai Varul Jean si Calin, saracii, stiau cum sta treaba cu adevarat. Probabil. Sau poate nici chiar ei… Sa dam banet asadar populatiei, ca la Caritasul clujean de odinioara. Numai ca… de unde? Una e sa astupi gura propriilor catei din partid, alta e sa dai tarii intregi pe durata scurta si nerepetabila lunar sarmalute de miting si tuicomicina cu dant, si cu totul altceva sa te obligi sa deserti sacul in gura enorma a flamandului din 30 in 30 de zile.
Criza a picat ca din cer para malaiata. O ocazie unica. Daca e criza, vezi bine, intelegerile cu prostimea se duc pe copca. Devine mai greu masurabila si gaura din banul public operata cu prilej de fluturasi, pancarte, sloganuri si publicitate de alegeri. Asa incat. Nu e de mirare cordonul ombilical intins la maximum care facea ca astazi sa se naruie o mare firma newyorkeza, iar maine patronul Pandele Clampacescu sa isi concedieze preventiv cateva regimente de muncitori de la Uzinele de Automobile Birja SA din capitala judetului Dambouvasna. Cum se stie, globalizarea a atins pana si ultimul catun montan din Romania, astfel incat nu poate fi decat firesc sa gestionam tara si economia nu cu pricepere, ci cu dat din umeri si cu lozinca de maidan "Canci loveaua, sanchi telemeaua!".
O criza economica bine anuntata, pregatita, utilizata si evidentiata poate remodela filosofiile de viata ale oamenilor, iar politicianul roman stie asta. Daca se uita cineva la stirile televiziunilor si ziarelor sau radiourilor de trust, va constata cu uimire ca noutatile nu se mai vand la prezent sau trecutul recent, ci la… viitor. Poti afla, fireste, ca a ars un apartament in cartierul Prajesti din capitala, caci toate lucrurile se petrec numai in capitala la noi. (Doriti altceva? Dati pe TVR 3, post socotit inutil de o tanti de la nu-s’ ce pupitru de comanda.) Dar cel mai des apar formulari de tipul: "In perioada urmatoare isi vor pierde locurile de munca 10.000 de muncitori din sectorul moristilor de apa" sau "Prognozele vorbesc despre un declin al industriei de scuipatori si bideuri de tabla". Mama Omida roseste si se trage deoparte, acum au ajuns sa dea in bobi emisiunile de informare in masa. Cum asa? Pe ce baze solide?
Cine crede ca biata criza mondiala serveste doar scopurile justificative ale celor ce pleaca se insala. E buna, sa stiti, si celui care vine. Fara bani in pusculita, tropaind nervos in fruntea unei mese goale si auzind vuietul strazii, ceea ce obtii si exprimi nu se numeste tocmai confort si voie buna. E nevoie de ceva mai puternic narcotizant decat acuzele – oricat de intemeiate – la adresa predecesorului. si atunci rezulta cu destula usurinta ca poti castiga timp si economisi resurse plusand in fiecare minut, cu fiecare discurs, pe criza asta macar in parte autoindusa. Dupa o vreme, cand soriceii vor fi innebunit cu totul, simtind ca nu mai au aer si ca e mult prea cald, cine ar putea arata – cu nici jumatate din sfortarile normale – ca e salvatorul abatajului? Mos Gerila, ai ghicit!
Nu-mi iese din cap ceva: mai mult de jumatate din romani stau la tara, pe parcelele lor faramitate, in gospodariile lor semipremoderne, mancand ce-or manca si producand ce-or produce. Nu traiesc din agricultura, cu ea abia ce se taraie. Mai fac cate ceva pe langa, ca tot omul, sa mai treaca vremea, sa mai umfle un pic pensiile de la stat, ajutoarele de somaj etc. Oricum, cat e criza de criza, ei, sarmanii, eternii sacrificati, se mai descurca in vreun fel. Raman orasenii sa spumege, sa sufere, sa se dea de ceasul mortii. Dar tot nu sunt decat, sa zicem, jumatate din populatia activa. Nici ei nu sunt afectati de criza cu totii. Oricum, una peste alta, admit ca putem avea o semicriza, cantitativ si demografic vorbind. Adica numai jumatate dintre oameni atinsi de precaritatea situatiei. Dar nu sunt deloc sigur ca sperietura neocapitalistilor de pe urma baubaului politicianist e, momentan, chiar Criza. As prefera-o, la rigoare, pe aia; numai sa fie cu niste competenti onesti in frunte.
