Suntem în contratimp? Suntem pe contrasens? În fond, înspre ce se îndreaptă societatea românească de astăzi? Care îi sunt ţelurile? Dar modelele? Cei ce ascund criza cu atâta dibăcie nu fac decât să-i amplifice efectele. Ce să mai înţelegi: pe de o parte, un om de afaceri de mare succes compară cu o dezinvoltură demnă de o cauză mai bună Uniunea Europeană cu Reichul nazist, pe de altă parte, un nou cult al lui Ceauşescu, devenit vedetă de telenovelă, face ratinguri de meci de fotbal la televiziunile de ştiri.
În acelaşi timp, ministrul polonez de Finanţe, Jan Vincent-Rostowski, avertizează asupra pericolului unui război între ţările europene într-o perspectivă medie de timp dacă problemele corelative crizei actuale – care se dovedeşte a fi, chiar dacă politicienii nu par pregătiţi să o accepte, o criză de sistem – nu vor fi rezolvate şi Uniunea europeană se va prăbuşi ca urmare a lipsei de consecvenţă în faţa crizei datoriilor suverane ale statelor şi a euro.
Aceste idei nu au apărut din senin, iar expunerea lor a fost făcută în faţa parlamentarilor europeni la Strasbourg, fiind prilejuită de lansarea unui raport realizat de o bancă elveţiană, UBS, privind consecinţele prăbuşirii monedei euro.
Iar la conferinţa de presă ce a urmat Vincent-Rostowski şi-a dezvoltat, ideea, arătând că marea realizare a Europei, pacea politică, nu este eternă şi că, în absenţa unor decizii bune, istoria se poate întoarce împotriva europenilor.
Tot la Strasbourg, şi José Manuel Barroso a tras semnalul de alarmă, arătând că actuala criză a euro este cea mai mare sfidare a timpului nostru şi că integrarea europeană este pusă în primejdie.
Dar la noi spaţiul şi valorile europene forjate tocmai pentru ca oroarea să nu se mai întâmple pot fi reduse, din motive ideologice, la contrariu, la cel de-al patrulea Reich, fără ca grozăvia să fie taxată.
Ca şi promovarea ideii că dictatorii erau doar nişte bieţi oameni, că familiile lor erau doar nişte subiecte de telenovelă, ce dovedeşte-prin exerciţiul de umanizare a ororii totalitare – o stranie reevaluare a trecutului recent. Stranie mai ales acum, când, după ce dictaturile din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu au căzut sau stau să cadă tocmai pentru că întreaga lor politică-din Tunisia lui Ben Ali în Egiptul lui Hosni Mubarak şi din Libia lui Muammar Gaddafi în Siria lui Bashar al Assad-se transformase într-o afacere de familie, comparaţia cu România lui Ceauşescu a fost făcută cu obstinaţie.
Între imaginile televizate, frânturile de informaţii de pe internet sau articolele presei scrise în România şi ceea ce se întâmplă în restul lumii nu pare să fie vreo legătură. Să fie doar goana după rating? Un blocaj intelectual? Cenzură sau autocenzură? O fi realitatea un produs social, dar refuzul propriului timp şi al dezbaterii creează monştri.
Chiar dacă, involuntar, sugerează că trecutul, privit acum prin lupa crizei, nu a fost atât de atroce, nu poate decât să justifice orice atac împotriva democraţiei. Şi atunci de ce ne-am mai mira că Legea manifestaţiilor publice urmează să fie modificată astfel încât orice proteste să fie bine încadrate şi să nu deranjeze „oficialităţile”. Mai urmează ca şi revoluţia din 1989, şi aşa compromisă şi redusă la statului de lovitură de stat, să fie declarată ilegală!
Cristian Pîrvulescu este analist politic
