Jurnalul Naţional, controlat de Dan Voiculescu, dovedit în justiţie drept complice al poliţiei politice ceauşiste, aduce azi, 3 iulie 2012, un omagiu abominabil trecutului securist (detalii aici).
Pe prima pagină a ziarului, Adrian Năstase, recent încarcerat după ce a fost condamnat la închisoare pentru folosirea influenţei politice în scopuri personale, este martirizat în cel mai cinic mod cu putinţă şi prezentat drept victimă a răzbunării politice, pe acelaşi nivel cu alţi foşti premieri ai României, închişi din raţiuni politice: Iuliu Maniu, Gheorghe Tătărescu, Constantin Argetoianu, Ion Gigurtu şi Generalul Arthur Văitoianu.
Prin blasfemia la care s-a dedat fiţuica, „Felix”, omul care şi-a turnat la Securitate până şi verişoara cu care se juca în copilărie, transmite societăţii româneşti esenţialul: cât timp el, Dan Voiculescu, şi camarazii săi politici vor mai avea un cuvânt de zis, restauraţia în această ţară va fi totală. Şi, în cel mai pur stil comunist, „Felix” Voiculescu începe prin RESCRIEREA ISTORIEI, căci asta înseamnă înfigerea „ţăruşului” Năstase în memoria lui Maniu.
Acum, special pentru Dan Voiculescu, trupele lui de ciutaci fruntaşi şi pentru deţinutul de drept comun, Adrian Năstase, iată doar câteva pasaje esenţiale care ne pot lămuri asupra distanţei cosmice dintre destinul tragic al lui Iuliu Maniu şi cel de tip confort sporit, al lui Adrian Năstase.
Să citim şi să ne cutremurăm:
Gheorghe Raţă, fost deţinut la Sighet: „Badea Iuliu – cum i se adresau cei apropiaţi – avea aproape 80 de ani, a stat în celula igrasioasă şi rece de la Sighet, care i-a instalat în organism un reumatism poliarticular acut, făcându-i imposibile mişcările şi chiar ridicarea din pat. De aceea, a făcut numeroase escarte care s‑au infectat, au devenit purulente şi mediu de înmulţirea viermilor, ceea ce l-a determinat pe comandant să apeleze la un voluntar gata să-l îngrijească, urmând, deci, să împartă aceeaşi celulă cu Iuliu Maniu. A răspuns apelului Ioan Raţă Tarciz – din Ardusat (Maramureş), care a stat în aceeaşi celulă cu Maniu timp de şase luni, îngrijindu-l cu multă dragoste şi devotament, curăţindu-i rănile şi ajutându-l să le vindece, cu toate că acesta a continuat să fie imobilizat la pat din cauza slăbiciunii…”
Cardinalul greco-catolic Alexandru Todea: „În 1953, prin luna ianuarie, Carandino îmi spunea că Maniu e foarte grav bolnav şi că el crede că e vorba de sfârşit şi vrea să se mărturisească. Profitând de un gardian bun, după ce Maniu s-a pregătit, în prealabil, spunându‑şi rugăciunea, am ridi-cat năframa cu mătura în mâna stângă şi am ţinut-o în loc de toiag arhieresc şi am spus cuvintele: «Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, Isus Cristos, cu darul şi îndurările iubirii, să vă ierte, Domnule Ma-niu, de păcatele dumneavostră, iar eu, nevrednicul preot, prin puterea care mi s-a dat, vă iert de toate păcatele. În numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Spirit, Amin!»”
Preotul Alexandru Raţiu: „Maniu tremura de frig, avea numai o pătură cazonă, de închisoare, dar a fost foarte fericit că a putut să se spovedească. Aflând vestea că va fi spovedit, se sculase de dimineaţă, şi-a spus rugăciunile şi a aşteptat cu nerăbdare preotul. Iar după spovedanie a rostit împăcat: Acum pot să mor”…
P.S.: E clar că nu mai există limite, iar dacă Dan Voiculescu&Co. s-au putut deda la cele mai absurde mutilări ale memoriei şi prezentului, devine cutremurător să te gândeşti la ce ne va putea aduce viitorul.
