Observam o mare framantare intelectuala in randurile analistilor si politicienilor, declansata de ochiul critic al agentiilor de rating.
Este si normal, de vreme ce agentiile de rating ne-au spulberat linistea ca Romania este o insula de prosperitate intr-un ocean de criza si ne-au avertizat ca vom avea mari probleme in 2009. Mai intai a fost dusul rece al Standard&Poor’s, ce ne-a impins in afara grupului de tari care sunt mai putin riscante pentru investitii. Gestul i-a infuriat pe analistii locali, care s-au repezit sa sfartece raportul companiei de rating, banuita de incompetenta. Insusi guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu, a parasit rezerva diplomatica si a declarat ca a cerut celei mai mari agentii de rating a lumii sa trimita un analist mai competent.
Nu peste multa vreme, agentia Fitch a sarit si ea in actiune si a aruncat ratingul Romaniei cu doua trepte mai jos, pana la acelasi nivel de grad investitional speculativ, caruia in argoul pietei i se spune "junk investment grade". Nici agentia Fitch nu a prezentat vreun raport amanuntit privitor la economia romaneasca, s-a multumit doar sa traga semnalul de alarma in privinta expunerii finantelor noastre la riscurile de recesiune ale partenerilor nostri de afaceri. Decizia Fitch, pe larg explicata de seful diviziei de ratinguri suverane al Fitch, David Riley, pentru "Romania libera", a fost pusa si ea la zid in Bucuresti. In esenta, Riley avertiza ca avem nevoie anul viitor de multa valuta si, in valtoarea crizei pietelor financiare internationale, s-ar putea sa n-o obtinem. Sugestia aproape subliminala era ca Romania nu poate evita sa se aseze la masa negocierilor cu Fondul Monetar International, pentru a imprumuta bani.
De la Bucuresti s-au auzit critici severe privind esecurile agentiilor de rating in privinta stampilarii riscurilor asociate companiilor financiare mari care au acum probleme. Lovitura de gratie – sau poate semnalul de dezmeticire – a dat-o analistul Kenneth Orchard, de la Moody’s, agentie care a fost cea mai favorabila cu Romania. Orchard ne-a avertizat ca exista cel putin trei factori care pot arunca Romania in recesiune: blocarea finantarilor la nivel mondial, recesiunea partenerilor de afaceri si politica noastra fiscala, alterata grav de pomenile electorale.
Aproape paradoxal, avertismentul nu a fost urmat de o scadere a ratingului Romaniei, deoarece, explica Orchard, recesiunea in sine nu arata ca o tara risca sa nu-si achite datoriile externe. Reactiile au fost diferite: unii n-au inteles nimic si au criticat aspru atacul discursiv asupra economiei, altii au privit avertismentul in ochi si au apreciat fairplay-ul agentiei de rating, care te previne inainte de a te penaliza.
Ceea ce mi se pare interesant in toata succesiunea de reactii la analizele severe ale agentiilor este atitudinea de revolta impotriva unei nedreptati pe care au adoptat-o autoritatile. Din nefericire, responsabilii politicilor economice de la Bucuresti nu au incercat sa reactioneze constructiv la actiunile de coborare a ratingului. Ei nu si-au pus problema ce trebuie sa faca pentru a recuceri calificativul de tara cu grad investitional.
Este limpede ca nu le convine o asemenea abordare, deoarece ea ar scoate la iveala atat faptul ca nu ne permiteam pomeni intr-un ceas cand deja toata lumea se zvarcoleste in criza, cat si realitatea ca oamenii care ne conduc sunt foarte putin conectati si interesati de restul lumii. Din punctul asta de vedere, ei privesc Romania ca pe o insula, care nu este insa ferita de criza.
