Vizitand recent cel mai impunator vecin direct al nostru, dupa experienta avuta acolo mi-am pus o intrebare simpla: exista, oare, Ucraina? Fireste ca exista, asa cum exista orice stat produs dupa destramarea URSS-ului. Ba chiar, pare a fi cel mai impunator stat dupa Rusia. In acelasi timp, Ucraina nu exista, caci nimic nu e unitar in acest tanar construct politic. Aici totul e juma-juma. Daca atunci cand intri in Ucraina poti sa fii intrebat in limba ucraineana "incotro mergi?", cand iesi din Ucraina vei fi intrebat cu siguranta in limba rusa "de unde vii?". Aici, daca jumatate din populatie vorbeste ucraineana (chiar daca stie si ruseste), atunci cealalta jumatate vorbeste ruseste (si nu prea stie ucraineana). Aici jumatate de tara voteaza culoarea orange crezand ca asta e culoarea Europei, in timp ce cealalta jumatate voteaza pe alb-albastri, fiind convinsi ca aceasta e culoarea Rusiei. Asa cum Kievul e rupt in doua de raul Nipru, la fel si tara este un intreg compus din doua parti care se resping. Se resping de o maniera mult mai dura decat pare la prima vedere: istoria constructiei identitatii ucrainene/rusesti, istorie comuna cu Rusia, lipsa experientei unei statalitati etc.
Privind cu atentie evolutia politicii recente, putem observa ca ultimele evenimente politice ne arata aceasta ruptura radicala. Acum politicienii ucraineni sunt pusi intr-o situatie pragmatica, pe care trebuie sa o solutioneze urgent. Cum vor rezolva aceasta problema? Analistii vorbesc de cateva scenarii posibile care pot avea loc. Cel mai des intrebuintat este scenariul noilor alegeri impuse de presedintele Iuscenko. Dupa dizolvarea Radei Superioare, presedintele a anuntat ca alegerile vor avea loc pe 27 mai. Insa acest lucru nu este dorit de premierul Ianukovici, iar premierul are la indemana parghii mult mai puternice pentru a impiedica alegerile. Ele insa pot avea loc doar daca premierul accepta decizia presedintelui. Un alt scenariu vehiculat este cel al compromisului. In acest sens, cei doi trebuie sa cada de acord asupra unei variante posibile: alegeri noi sau reformarea si redistribuirea algoritmului puterii. Pentru a accepta noile alegeri, Ianukovici si-a anuntat conditia principala: sa fie amanata data alegerilor pe mai tarziu. Un al treilea scenariu ar putea avea loc doar in momentul in care Ukazul presedintelui de dizolvare al Radei ar fi considerat ilegitim la Curtea Constitutionala la care a fost reclamat. In acest caz, victoria lui Ianukovici ar fi indiscutabila, ceea ce i-ar da posibilitatea sa-si construiasca o majoritate constitutionala, presedintele pierzandu-si din puterea de influenta.
Un al patrulea scenariu, si cel mai sumbru, ar fi cel al folosirii fortei. E greu de presupus, chiar si teoretic, ca in contextul actual presedintele ar introduce starea de urgenta. E adevarat ca se vehiculeaza ideea ca prin acest procedeu Iuscenko ar impune o conducere prezidentiala. Sunt insa cateva probleme majore. Mai intai, din punct de vedere constitutional, introducerea starii de urgenta trebuie sa fie validata de Rada care este controlata de premier. In al doilea rand, doar armata se supune presedintelui, pe cand Procuratura si Ministerul de Interne se subordoneaza premierului. Cu toate ca mai multe regiuni il sustin pe Iuscenko, rezolvarea crizei prin forta pare cea mai riscanta varianta si ar putea arunca Ucraina in razboi civil.
Multi dintre analisti incearca sa vada similitudini intre criza actuala din Ucraina si criza rusa din 1993. Fireste ca putem gasi multe asemanari intre cele doua, insa marea deosebire dintre ele tine de aparitia unei noi clase create in ultimii 10 ani, care detine o forta colosala si care nu exista in Rusia lui ’93. Aceasta noua clasa, de care nici o grupare politica nu este independenta, se numeste oligarhie.
Criza din Ucraina seamana din punct de vedere tehnic si cu criza actuala din Romania, avand drept cauze lipsa unor reforme constitutionale si slabiciunile unor politicieni care conduc institutiile centrale ale statului. La nivel de societate insa, criza din Ucraina are cauze mult mai profunde, care pornesc de la aceasta ruptura identitara. Aceasta contradictie puternica din interiorul Ucrainei ar trebui negociata si, treptat, dizolvata. "Revolutia orange" din pacate nu a facut decat sa acutizeze aceasta stare. Mi-e greu sa cred ca Ucraina poate deveni o tara atata timp cat aceasta ruptura este atat de puternica si poate fi speculata cu atata usurinta de forte externe, oricat de binevoitoare ar fi ele. Cum se poate rezolva acest conflict e greu de spus si, in definitiv, e o intrebare la care numai ei pot si trebuie sa-si dea raspuns. z
Vasile Ernu este scriitor roman nascut in URSS
