Prin decizia de a menţine data-ţintă de 1 ianuarie 2015 pentru aderarea la euro se dă, de fapt, undă verde continuării politicilor economice derulate de la declanşarea crizei şi care în plan teoretic pornesc de la ideea de a se păstra premisele aderării la euro în ciuda inevitabilelor ajustări din economie, dar care în plan practic sunt cu totul neadecvate în situaţia concretă din România şi în actualul context european şi internaţional.
Ajustările – repetăm inevitabile – au fost întreprinse de parcă România ar face parte deja din zona euro, adică nefolosindu-se pârghiile monetară (preţurile) şi valutară (cursul), pe care ţările membre ale zonei euro nu le mai au la dispoziţie, dar de care ţările neparticipante la euro dispun, şi lăsând practic toată ajustarea în seama politicii fiscal-bugetare. De aici tezele „statul este de vină”, „statul trebuie să se restructureze”, deşi de marile dezechilibre economice din România – şi în primul rând de consumul fără producţie – nu este responsabil statul, ci sectorul privat. Tot de aici, ca urmare, programele de severă austeritate puse în capul salariaţilor şi pensionarilor (prin tăieri de câştiguri şi de programe sociale), precum şi al contribuabililor (prin creşterile de impozite). Inutil aproape să precizăm că astfel oalele sparte au fost plătite de cei mai puţin vinovaţi de situaţia nesustenabilă care impunea ajustări, în timp ce tocmai cei responsabili în principal de dezechilibrele create, respectiv cei ce au dat şi cei ce au luat creditele de consum fără noimă, au fost protejaţi. La fel de nedrept, BNR a apărut ca „băiatul bun”, întrucât meţinea cursul şi inflaţia, deşi o făcea pe seama căderii economiei, iar Guvernul „băiatul rău”, căci el lua măsurile de austeritate.
Şi mai rău a fost însă altceva: că măsurile de austeritate n-au corectat cu nimic dezechilibrele de fond! Au mutat doar o parte din povara lor de la sectorul privat în cârca statului, prin îndatorarea absurdă a acestuia din urmă. Bazele economiei din România au rămas însă absolut aceleaşi. Şi, ca atare, orice creştere eco-nomică va împinge situaţia din nou în prag de criză. Ca o expresie notorie a eşecului restructurării potrivit acestei abordări, statul însuşi, în ciuda unor măsuri de austeritate de amploare, nu se află nici la jumătatea drumului cu ajustarea. Efortul de amputare bugetară din 2011 – an considerat mai puţin tensionat – este de două ori mai mare decât cel din anul dramatic 2010, considerat vârful austerităţii.
Menţinerea datei-ţintă pentru aderarea la euro, în timp ce n-are nici o importanţă în sine (pentru că, după bulversantele distorsiuni din zona euro, uşa acesteia s-a închis!) va însemna generarea unor tensiuni teribile în economie într-o perioadă în care aceasta are cel mai puţin nevoie de aşa ceva. BNR capătă certificatul în alb pentru continuarea politicii de a nu folosi cursul şi inflaţia pentru ajustarea economiei, păzindu-i pe cei vinovaţi în principal de situaţie, în timp ce Guvernul este obligat să apese şi mai tare pedala austerităţii, care nu loveşte însă pe toată lumea, ci doar pe cei mai puţin vinovaţi de situaţie.
Lupta BNR contra inflaţiei în plan monetar (cu creşterea inevitabilă a dobânzilor), dar şi în plan valutar (cu aprecierea leului) va descuraja exporturile, de bine ce acestea mai respirau, şi va strangula economia când aceasta spera să iasă din constrângeri. În timp ce Guvernul va trebui să recurgă obligat cel puţin la următoarele măsuri: să renunţe la acordarea recuperărilor din salariile tăiate la mijlocul anului 2010; să suspende proiectata reducere a contribuţiilor sociale; să opereze disponibilizări masive în sectorul public, duble faţă de anul trecut; să cedeze către capitalul străin tot ceea ce mai are valoare din activele strategice pe care statul le mai deţine; să amputeze promisele investiţii în infrastructură ca susţinere a creşterii economice. Fără puţină inflaţie şi puţină devalorizare a leului, care să mai ia din povara ajustărilor ce cad în capul Guvernului, investiţiile guvernamentale în infrastructură devin capitol închis începând din anul viitor, când intră la plată împrumutul-mamut de la FMI-UE.
Ilie Şerbănescu este -analist economic
