Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Eu și Voiculescu, în spitalul lui Oprescu | OPINIE

Grigore Cartianu Actualizat: 22.07.2017 - 09:55

Luni, 17 iulie, am împărțit Spitalul Universitar de Urgență, timp de două ore, cu Dan Voiculescu. El își trata „preinfarctul de la intestinul subțire“, eu eram cu complicațiile de la picior, după entorsă.

Share

Luni, 17 iulie, am împărțit Spitalul Universitar de Urgență, timp de două ore, cu Dan Voiculescu. El își trata „preinfarctul de la intestinul subțire“, eu eram cu complicațiile de la picior, după entorsă.

Am ajuns la Camera de Gardă la ora 21.05. Era o urgență, nu puteam aștepta până a doua zi. Glezna se umflase ca un cimpoi, laba piciorului se însângerase, iar durerile se întețiseră.

Mi-am așteptat cuminte rândul la Triaj. Era o coadă de vreo 7-8 oameni suferinzi, de toate vârstele. După 20 de minute, am intrat în biroul miraculos. O cucoană acră - din ce am înțeles, asistentă - mi-a retezat-o scurt: „Entorsa e mai veche de 24 de ore, nu avem ce vă face, re­gulamentul nu ne permite, aici ne ocupăm de urgențe, veniți mâine dimineață, vă rugăm să părăsiți încăperea!“.

I-am explicat care e urgența: de câteva ore, lucrurile s-au înrăutățit brusc. Un prieten medic, consultat telefonic, îmi spusese să nu mai aștept până a doua zi, pentru că e riscant, cheagurile de sânge ar putea migra și provoca vreun accident vascular.

Argumentele mele n-au impresionat-o pe cucoana acră. N-a vrut să-mi dea bilet pentru urgențele ortopedice. Totuși, s-a mai uitat o dată la picior, care nu arăta deloc bine, și mi-a zis: „Stați afară, pe hol, va veni un medic să vă vadă!“. Am găsit un scaun liber și m-am așezat, ca să se mai odihnească și cârjele.

Am privit oamenii necăjiți care se tot așezau la coa­dă la Triaj. Bătrâni pali­zi, femei gravide, tineri cu picioare umflate. Stăteau 15-20 de minute, chinuiți și cocârjați, în așteptarea clipei când cucoana acră avea să-i primească în bi­roul ei și să le pună în mână hârtia magică. Hârtia care le deschidea cabinetul unui medic. Dar măcar ei aveau o speranță. Mie, speranța de a primi biletul magic îmi fu­sese spulberată de vocea tabagică a scorpiei de la Triaj.

Medicul mult așteptat - un stagiar - a venit după o oră și 50 de minute. Sigur că-i mai amintisem cucoanei acre de două ori, dar mă pusese la punct: „Aveți răbdare, nu sunteți o urgență!“. Îi do­ream, în gând, să aibă măcar un sfert din durerile mele.

Medicul m-a poftit în cabinetul său, la ortopedie. Acolo mi-a cerut biletul de la Triaj. „Nu am“, i-am zis. „Nu se poate, trebuia să luați bilet, așa e regula“, m-a instruit tânărul medic. „Dar n-a vrut doamna să-mi dea, zice că nu e o urgență“, m-am apărat. „Cuuuuum?!?“ Și a ieșit val-vârtej pe ușă.

Peste un minut aveam râvnitul bilet emis de cucoana acră de la Triaj. Mai departe, totul a decurs normal. Am mai făcut o radiografie, am mai primit niște sfaturi, plus o rețetă, iar după două ore și jumătate părăseam spitalul. Un sfert de oră consultația, mai mult de două ore așteptarea. Că doar nu eram o urgență…

N-aș fi relatat această experiență dacă nu l-aș fi văzut a doua zi pe Dan Voiculescu glăsuind în fața aceluiași Spital Universitar. Îi mulțumea lui Sorin Oprescu, care fusese atât de atent cu el. Mi-am amintit că spitalul e condus, de șase luni, de Adriana Nica, tovarășa de viață a lui Oprescu. „Vrăbiuța“ fostului primar.

Și am stat eu așa, ca Moromete, și am cugetat: carevasăzică, Spitalul Universitar îl tratează ca pe un prinț, timp de patru zile, pe pușcăriașul Dan Voiculescu, cel aflat non-stop sub pază polițienească, dar mă umilește pe mine, omul liber ca pasărea cerului.

Dar ce-oi căuta eu, om liber, în spitalul jupânit de clanul infractorului Oprescu, a cărui singură grijă este să se simtă bine pușcăriașul Voiculescu?!

Eu sunt bun doar să plă­tesc taxa de sănătate, neîntrerupt, de 25 de ani.

Să-și ia leafa Oprescu, ca să-și rotunjească șpaga.

Să-și ia leafa și „vrăbiuța“ lui Opres­cu. Și - de ce nu? - să-și ia leafa și cucoana acră de la Triaj.