15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialElefantul și dragonul (II)

Elefantul și dragonul (II)

Elitele indiene sunt edu­cate în universitățile occidentale (în special în cele britanice), ceea ce face imposibilă deriva Indiei spre dictatură. Unica sincopă în acest sens au fost tendințele autoritare (nu dictatoriale) ale Indirei Gandhi de la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80. Organizarea statală și judiciară este un amestec între sistemul britanic și cel american.

Partidul fondat de Jawaharlal Nehru și de Mahatma Gandhi, Congresul Național Indian, este un partid de stânga, apropiat de ideologia Partidului Laburist din Marea Britanie.

Liberalizarea economică accentuată a început în India după 1991, datorită căderii URSS, principalul partener economic. În prezent, locul URSS a fost luat de Uniunea Europeană.

Panorama politică s-a schimbat și ea destul de mult. Partidul Janata al premierului Narendra Modi (de dreapta și naționalist) a obținut cea mai mare majoritate din istoria Indiei în Lok Sabha (Camera inferioară a Parlamentului, similară Camerei Reprezentanților din Statele Unite), 282 din 545. Partidul Congresul Național Indian, controlat de dinastia (clanul) Nehru-Gandhi, a suferit un recul sever, de la 206 locuri la precedentele alegeri la 66 locuri în prezent.

Principalele probleme interne ale Indiei sunt sărăcia (care, chiar dacă s-a redus mult față de 1991, este mai mare decât cea din China), corupția și insurgențele interne.

Elitele chineze nu au o părere prea bună despre India, din mai multe motive. Avem aici încrederea Chinei decurgând din victoria mi­litară din 1962, performanța economică mai impresio­nantă a Chinei comparativ cu India, diversitatea etnică și religioasă (pe care analiștii chinezi o consideră o vulne­rabilitate) și politica internă a Indiei (sistemul federal, o democrație haotică și lipsită de eficiență, viața politică agitată etc.). În domeniul securității, principalele surse de tensiune sunt diferendul asupra frontierei comune, activitățile Chinei în Oceanul Indian, relațiile China-Pakis­tan și problema Tibetului. 

Frontiera comună a dat naștere unui război în 1962, precum și unor tulburări ulterioare. China a avut mereu un comportament agresiv față de vecini, purtând război chiar și cu Vietnamul, în fe­bruarie-martie 1979.

India cultivă relații foarte strânse cu Vietnamul și Japonia, pentru a contracara expansionismul chinez.

În ultimii ani, a acordat ca ajutoare mari sume de bani unor state precum Myanmar sau Nepal (procedând în mod identic și pe continentul afri­can). Aceeași politică este aplicată și în Africa. Chinezii nu acordă ajutoare, fiind de un mercantilism extrem.

Conflictul dintre India și Pakistan durează din 1947, cele 4 războaie comune fiind câștigate de indieni. China are un parteneriat cu Pakistanul, inclusiv în domeniul nuclear și al folosirii porturilor pakistaneze de către marina militară chineză. Chinezii au deschis două noi baze militare în Afri­ca, în Djibouti și Seychelles.

O parte a Tibetului a fost încorporată în India, care îl găzduiește pe Dalai Lama.

La nivel global, China nu sprijină dorința Indiei de a fi membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. 

Cele două state se confruntă cu o relație comercială din ce în ce mai neechilibrată și concurează pentru accesul la surse de energie.

China importă 70-80% din necesarul de petrol din Iran și Arabia Saudită.

Sursele de petrol ale Indiei se găsesc în vestul Asiei și în Africa (90% din necesar), principalii parteneri comerciali din zonă fiind Africa de Sud, Nigeria, Kenya și Tanzania.

Succesul Chinei în Africa se explică prin faptul că, în schimbul investițiilor, nu vrea bani, ci drepturi de ex­ploatare.

La o analiză mai atentă, se poate vedea că miracolul economic chinez are la bază mai multă propagandă și mai puțină realitate. În primul rând, rata de creștere a
PIB-ului raportată de oficia­lități nu poate fi luată prea mult în considerare (ascunderea adevărului față de străini fiind atât o tradiție chinezească străveche, cât și una comunistă mai recentă). Acuratețea statisticilor indiene suferă cel mult din cauza lentorii administrative, nu a minciunii susținute de stat.

În al doilea rând, reformele economice bruște vor încetini creșterea pe termen scurt, așa cum se poate vedea în ceea ce privește lupta împotriva corupției și impactul asupra consumului. Reformele economice indiene au fost mai lente, dar mai solide.

În al treilea rând, economia chineză se bazează mult pe controlul statului și pe creșterea cheltuielilor pu­blice, în India controlul sta­tului reducându-se mult după 1991.

În al patrulea rând, sistemul bancar chinez este parte a sistemului finanțelor publice, pe când cel indian este mult mai divers, acordând credite pe baze economice, nu politice.

China va încetini creșterea economică, probabil se va izola și va crește rolul guvernelor regionale, fapt confirmat de existența recentelor scandaluri. Prezenta creștere economică este artificială și forțată.

Este evident faptul că nu va putea funcționa la nesfârșit sistemul partid unic și eco­nomie de piață.

Viața politică chineză este dominată de dinastii politice comuniste, fiii și nepoții ge­nerațiilor trecute de activiști de rang înalt controlând o mare parte din economie. Este o situație destul de asemănătoare cu cea de la noi, ceea ce explică admirația unora față de modelul chinez.

Nepotismul e considerat normal. Oficialii chinezi afișează pe plan intern un mare grad de aroganță.

În China, cariera politică nu se bazează pe dezbaterea de idei, ci pe crearea rețelelor clientelare de putere.

În schimb, clasa mijlocie, în creștere, are o altă atitudine față de politică. Din această contradicție ar putea apărea tensiuni în viitor. Spre deosebire de China, care ma­nifestă tendințe evidente de confruntare cu Statele Unite ale Americii, de aproximativ un an India a pornit pe calea inversă.

În septembrie anul trecut au avut loc manevre militare comune în statul Uttarakhand, aproape de granița chinezo-indiană.

China dispune de cea mai mare armată din lume, ca efective, și de al doilea buget militar, ca mărime, pe când India are a treia armată (armată profesionistă în timp de pace, conform modelului britanic) și al cincilea buget militar la nivel mondial.

Deși o mare parte din armament este sovietic sau rusesc, în ultimii ani printre clienții importanți ai forțelor armate indiene se numără Marea Britanie, Franța și Israel.

Colaborarea dintre India și UE a început să evolueze în plan economic.Rivalitatea indiano-chineză s-ar putea să producă unele reașezări pe scena geopolitică.

În cazul apropierii Indiei de SUA și UE, China fie va rămâne oarecum izolată, fie se va reorienta spre o alianță mai strânsă cu Rusia, Iran și alte state de același gen. Asta în cazul în care nu se va confrunta cu tulburări pe plan intern. Principalul motiv care stă la baza unei astfel de alternative este acela că marile democrații ar trebui să ajute India, pentru a contrabalansa influența globală a statelor puternice, dar nedemocratice.

Bineînțeles că s-ar găsi unii (mai ales pe plan european sau în România) diverși „pragmatici“ (naivi, mercantili sau agenți de influență) care ar sări în sus împotriva unei astfel de idei, ce s-ar împotrivi, în opinia lor, progresului sau intereselor lor economice.

Dar ca să le treacă aburii entuziasmului, ar trebui să citească „Arta Războiului“ a lui Sun Tzu (și să renunțe la „Cărticica Roșie a lui Mao“).  

Cele mai citite

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....
Ultima oră
Pe aceeași temă