Ca traim in interiorul unor fictiuni, al unor proiectii mentale intens mediatizate – nu fara rost, ci atent analizate – nu mai este un secret. S-au referit la aceasta filosofii, care au aratat clar ca exista o diferenta intre realitatea vizibila si perceptibila, de felul muntilor, apelor si marii, pe de o parte, si cea instituita prin conventii culturale, pe de alta. Din ultima categorie fac parte si realitatile numite bani, economie, PIB sau profit. Datorita acestui adevar simplu, atunci cand aud pe cineva, precum economistii adunati de dl Tariceanu la Palatul Victoria sa analizeze atent situatia actuala si viitoare a tarii, vorbind despre "necesitatea imperativa a protejarii stabilitatii economiei romanesti prin evitarea deficitului bugetar si a maririlor salariale nesustenabile", nu pot decat sa dau din umeri.
Oare cum s-o fi descurcat stefan cel Mare fara economisti? Cum vor fi rezistat economii intregi, odinioara – mai sunt si azi, pe ici-pe colo, inca, asemenea fenomene –, fara programare, planificare, salarizare, bilanturi si toata cohorta de epifenomene care insotesc astazi ceremonialul normalitatii economice? Foametea, saracia, subnutritia endemica a lumii vechi nu se datorau, e absolut sigur, lipsei contabililor performanti. La drept vorbind, de o adevarata armata de experti in registre de socoteli referitoare la venituri si cheltuieli beneficiau ordinele monahal-cavaleresti ale Evului Mediu, mai ales templierii. Dar lectia lor nu trebuie uitata: tocmai datorita succesului in chiverniseala si dezvoltarii unui imperiu de gestionari si contabili, mai mult decat vocatiei ascetice sau a celei militare, a sucombat ordinul in fata lacomiei concurentiale a regelui Frantei Filip cel Frumos.
Raman deci in continuare uimit cum, din armata de finantisti, experti in macroeconomie, analize si prognoze pe care o avem la dispozitie noi, ca si celelalte state ale UE, ale Occidentului, ale lumii chiar, nu se gaseste unul – unul singur! –, un individ excentric si marginal, un autor izolat, un universitar bolnav de idee, un tanar cu studii la Oxford sau la Iasi, insa proaspat concediat si agasat, care sa incerce sportul extrem numit gandirea pe cont propriu. Desigur, o asemenea persoana ar putea porni de la analiza sistemelor economice alternative, fie ele si premoderne, luand partea de valabilitate a fiecaruia si incercand sa o exploateze, adaptand-o la lumea in care traim si care nu mai este, economic vorbind, cea de acum un sfert de secol.
Lumile-economii ale lui Wallerstein au pornit cu ani in urma deja catre emergenta spre o economie globala, dar in acelasi timp si circuitele traditionale ale produselor, ale fortei de munca si capitalurilor s-au cam destramat. Suntem iar, ca in Evul Mediu – dar altfel! –, intr-o retea economica in care relativele autarhii, izolarile localiste sau regionale (datorate mai ales inabilitatii celor ce le gestioneaza de a iesi din paradigma anterioara in mod concret sau "lenei" marilor investitori de a "ataca" zonele inca albe ale pietelor potentiale) nu au gasit deocamdata iesirea la lumina, colcaind marginal de esecuri, stagnare, dar si potentialitati. O solutie a reabilitarii economiilor, de fapt a unor vaste portiuni din economia globala, ar putea veni tocmai dinspre incurajarea intrarii in circuit a acestor monade. Sau poate tocmai invers, din incurajarea autonomizarii lor, in conditiile unei imbunatatiri a propriei sustenabilitati.
In fine, nu sunt economist, dar ceea ce vreau sa spun este ca exista cai de a te intreba, de a te orienta in aceasta realitate derivata, datorata conventiilor comunitatilor umane si unor obisnuinte de gandire si actiune, ce solutii sa testezi.
In loc de asta, ce auzi de la masa rotunda patronata imperial de profesorul profesorilor din Romania in materie de politici salariale? Ca se impune atentiei noastre "necesitatea imperativa a protejarii stabilitatii economiei romanesti prin evitarea deficitului bugetar si a maririlor salariale nesustenabile". Contrazic acest diagnostic rutinier si lamentabil spunand ca stabilitatea economica din tara noastra este mai putin importanta decat vietile oamenilor concreti, vietile noastre, ale tuturor. Inventati noi reguli, domnilor experti, daca acestea nu mai functioneaza, parasiti imitatia ieftina si sterila a birocratiei mofluze de la niveluri mai inalte, oricum suntem o tara de margine, intr-un anume sens, si nu e deloc sigur ca salvarea centrului e valabila si pe laturi, la extreme…
Oamenii sunt mai importanti decat papagaliceasca tehnicizata de prin manuale, macar fiindca ei sunt cei care scriu si citesc manualele. Deficit bugetar? si, ma rog, cine realizeaza acest deficit bugetar, cand o semnatura pusa de un demnitar pe o tranzactie perdanta, din punctul de vedere al interesului public, aduce mai mult deficit decat miile de someri nedeclarati, impinsi catre verificarea continutului containerelor de gunoi nationale? Mariri de salarii nesustenabile? Pai faceti-le, domnilor, sustenabile, investiti in cercetare, aplicati iute si inteligent rezultatele acesteia, ajutati omul sa traiasca demn in tara lui, deveniti eficienti, domnilor, si pe urma cresterile salariale nu vor mai fi nesustenabile.
La Palatul Victoria, floarea economistilor guvernamentali a semnat in alb esecul unui cabinet lamentabil, ale carui performante de gandire economica se observa astazi pe pielea tuturor, prin politici economice la fel de performante.
