Imediat ce ai ieșit din București, șoseaua către Alexandria se deschide larg, pe patru benzi. Soarele de septembrie încălzește duminica. Drumul spre satul Drăgănescu trece pe lângă închisoarea Rahova, apoi peste barajul care adună Argeșul într-un lac mare, Bragadiru, Mihăilești și de-acolo, la dreapta, pe un drum îngust și neîngrijit, ajungi la bisericuța pictată de părintele Arsenie Boca.
Citisem despre părinte, despre exilul său în satul Drăgănescu și despre profețiile teribile înfățișate de picturile din biserica mică din sat. De altfel, „Sfântul Ardealului“ este un nesfârșit subiect al lumii online, al lumii cărților bisericești, al știrilor de televiziune. Am fost, în urmă cu un an sau doi, la petrecerea aniversară a unui puști de 10 ani, iar copiii veniți acolo ascultau un cântec pe ritmuri moderne cu nuanțe latino care se numea… Arsenie Boca. Copiii ascultau melodia pe YouTube și dansau frenetic.
La intrarea în Mihăilești, într-o parcare pe malul lacului, dintr-o rulotă se vinde pește proaspăt. Pe lac se văd amenajate câteva pescării.
Parcarea din jurul micii biserici de câmpie e plină de autoturisme venite din toată țara și aliniate perpendicular pe gardul alb al cimitirului. Se aud, din boxe, cântece religioase. Un cor mic de femei…
Părintele Arsenie Boca a ajuns la Drăgănescu după ce a fost alungat de la Prislop. A fost trimis de Patriarhie, ca pictor de biserici, fără a avea dreptul să slujească. A locuit aici douăzeci de ani, iar cinci-sprezece i-a dedicat picturii bisericii din sat.
Îmi fac loc cu oarecare greutate prin mulțimea venită la slujbă. Sunt oameni mulți afară, în fața bisericii, sunt și mai mulți oameni înăuntru. Intru, mânat de curiozitate, știam că pe pereți sunt pictate premoniții înfricoșătoare –
căderea turnurilor gemene, antene satelit, oameni cu telefoane mobile. Lucruri imposibile în perioada în care a fost săvârșită pictura, începută în 1968.
Două lucruri m-au surprins. Lumina blândă din interiorul bisericii, o lumină remarcată și de Nichifor Crainic în anii ʹ70, când a vizitat lăcașul de cult. Iar cel de-al doilea lucru care m-a surprins a fost lărgimea spațiului. Deși bisericuța era plină, nu mă atingeam de ceilalți credincioși. Pe măsură ce se umplea, spațiul părea că se lărgește și ne cuprindea cu generozitate pe toți.
Privesc îndeaproape picturile, par un amestec naiv de desene colorate și cuvinte prin care se înfruntă binele și răul. Nu seamănă cu nicio altă zugrăveală. Sunt și turnurile gemene pe un perete, negre și cuprinse de flăcări. Sunt și propoziții înșelătoare – totul este biochimie, nu există Dumnezeu sau trăiește-ți viața cum vrei, te vei pocăi la bătrânețe. Par povești desenate de copii…
„L-am cunoscut, dar nu așa, de-aproape, eram copil“, îmi spune unul dintre consilierii parohiali. „Nu era așa cum apare în fotografii, avea părul galben spre alb, era voinic și umbla în straie albe. Intram în biserică, printre schele, și părintele era acolo… Acum îmi pare rău că nu am stat de vorbă cu dumnealui“, spune omul.
Mă răsucesc în stânga și în dreapta, să văd cât mai mult, mi-aduc aminte că citisem despre pereții aceștia că sunt pictați cu predicile sale de la mănăstirea de la Sâmbăta de Sus. O carte de desene și cuvinte desfăcută larg pe pereții interiori. O carte mare și încăpătoare ca largul interior al bisericii mici din satul Drăgănescu.
Preotul, un om înalt și voinic, vorbește despre Sfânta Cruce și amintește despre cele spuse de părintele Arsenie: verticala crucii este iubirea de Dumnezeu, orizontala este iubirea de aproapele tău. Dar, dacă nu ai pe ce să pui orizontala, brațul vertical se prăbușește… Una fără cealaltă nu se poate, spune preotul.
„E multă lume“, îi spun consilierului parohial. “Azi a venit un autocar tocmai de la Iași. Dar la fiecare slujbă vine lume din toată țara. E și un preot care a venit din altă parte și asistă la slujbă.“ Preotul venit în pelerinaj miruiește credincioșii. E venit de undeva de pe Valea Oltului, de lângă Izbiceni.
Coada se întinde în curtea bisericii, sunt câteva sute de oameni. Mă mir din nou de ușurința spațiului de a ne cuprinde pe toți. Și de lumina din pereți…
În curte, dintr-o căsuță de lemn, se vând lumânări, vederi cu picturile din biserică și cărți – majoritatea dedicate părintelui înzestrat cu duhul „înainte-vederii“. Nu ai voie să fotografiezi sau să filmezi înăuntru și, bineînțeles, nu ai voie să atingi zugrăveala…
Dar nu ai nevoie să faci ceva din toate acestea pentru că îți rămân toate în minte. Biserica, duminica, lumina… E loc larg pentru fiecare, trebuie doar să așezi orizontala pe verticala cuvenită.
